miercuri, 30 mai 2012

1 iunie - La mulţi ani tuturor copiilor!


Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită în numeroase ţări, de regulă pe data de 1 Iunie a fiecărui an. Celebrarea unei Zile dedicate Copiilor îşi are originile în Turcia din anul 1920 şi mai târziu în cadrul Conferinţei Mondiale a Bunăstării Copiilor de la Geneva, Elveţia, ce a avut loc în 1925. 
Nu este foarte clar de ce 1 Iunie a fost aleasă în cele din urmă ca Ziua Copilului: una dintre teorii susţine ca consulul general chinez din San Francisco, SUA, a organizat o mică adunare a copiilor chinezi orfani pentru a sărbători Festivalul Dragonului în 1925, celebrarea având loc pe 1 iunie în acel an, fapt ce a coincis şi cu conferinţa ţinută la Geneva.

1 Iunie este sărbătorită de atunci începând de numeroase state ca fiind Ziua Internaţională a Copiilor, în special de către cele din fostul bloc comunist. Lumea Vestică sărbătoreşte de obicei această zi pe altă dată, asta în cazul în care se celebrează, şi adeseori trece fără să fie însă foarte mediatizată.

În mod frecvent este întâlnită concepţia greşită ca Ziua Internaţională a Copilului este o sărbătorită comunistă, cu toate aceastea în ultimii ani unele dintre statele Americii au început să celebreze Ziua Copilului pe 1 Iunie.

Adunarea Generală a Natiunilor Unite a făcut în 1958 recomandarea ca toate ţările să instituie o Zi Universală a Copilului, care să celebreze fraternitatea şi înţelegerea între toate ţările lumii şi să promoveze activităţi care să contribuie la bunăstarea copiilor de pretutindeni. Data de 20 noiembrie este cea când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959, şi tot pe această dată, dar în 1989 a avut loc Convenţia pentru Drepturile Copilului, de aceea multe ţări au ales să sărbătorească copiii pe această zi.


Astfel, în Polonia, Cehia, Moldova şi România, Ziua Copilului este sărbătorită pe 1 iunie, în India se sărbătoreşte pe 14 Noiembrie, iar în Japonia şi Coreea de Sud, pe 5 Mai. O situaţie bizară se întâlneşte în Germania, unde data de 1 iunie este valabilă doar în jumătatea de Est, deoarece în Vest ziua este serbată pe 20 septembrie. UNICEF serbează Ziua Copilului pe data de 20 noiembrie.

Ziua copilului este un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea şi familia noastră, de a aprecia şi iubi copiii şi de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit şi plin de succese.
 

Eu descopăr lumea



                                                                         Revistă bibliografică
1.    Enciclopedia Geografică pentru Copii. – Oradea : Aquilla, 1993. - 1998. - 

Enciclopedia Geografică Usborne este un ghid fascinant al lumii în care trăim, explicându-ne ce se întîmplă cu Pământul şi de ce acesta are aspectul de azi. Prin explicaţii simple şi o mulţime de ilustraţii viu colorate, se pot explora toate domeniile geografiei , cum ar fi  geologia, ,meteorologia, geografia populaţiei şi industriei, mediul înconjurător. Există de asemenea o secţiune de referinţă cu date generale despre pământ şi statele lumii. Un glosar şi un index bine alcătuit încheie această lucrare esenţială.
2. Prima mea enciclopedie Larousse. – Bucurşti : Enciclopedia RAO, 2006. - 

Explorarea lumii devine un joc pasionat cu Prima mea enciclopedie Larousse.Imaginile sunt originale şi tonice , cu multe, multe detalii nostime pe care vă invităm să le descoperiţi. Textul este simplu, dar plin de informaţii. Prima mea enciclopedie Larousse este cartea tuturor prichindeilor.

3. Enciclopedia copiilor. – Oradea : Aquilla, 1993; 2000.

Cuvântul „enciclopedie” provine din expresia grecească „educaţie generală” . Enciclopedia copiilor promovează acest lucru, într-un mod care este totodată accesibil şi stimulativ.
Această nouă enciclopedie  acoperă toate domeniile, de la istoria antică pînă la tehnologia de ultimă oră; de la viaţa animalelor şi plantelor terestre, pînă la planurilor cosmice pentru mileniul viitor. Geografia, ştiinţele naturii, religia, corpul uman – toate domeniile, pe care copiii le explorează acasă şi la şcoală, sunt incluse aici.
Am înlocuit abordarea care face ca informaţia să fie primită de-a gata cu o abordare care dezvoltă capacitatea copiilor de a cerceta, fapt ce transformă această enciclopedie într-un instrument de lucru foarte util în pregătirea elevilor. În acelaşă timp, textul este împărţit în paragrafe scurte, accesibile atât cititorilor experimentaţi, cât şi celor începători în ale lecturii. Fotografii colore, ilustraţii minunate şi hărţi însoţesc textul şi determină cititorii să descopere singuri unele lucruri.
Accesibilitatea este cheia acestei enciclopedii. Subiectele cu o mare întindere au fost aranjate în ordinea temelor analizate.
3. O călătorie în Univers : O fascinantă aventură de explorare printre galaxii, stele şi planete. – S.l., 2007.

O călătorie în Univers, atlas tematic pentru copii. 80 de pagini bogate în informaţii şi curiozităţi, zeci de hărţi astrale, planşe şi ilustraţii.
Porneşte în această minunată călătorie, însoţit de Stelică, şi vei descoperi imensitatea Universului şi începuturile sale. Veţi observa împreună cerul, indentificând stelele cele mai luminoase şi multe alte corpuri cereşti.
Veţi descoperi Sistemul Solar, planetele şi legile care le guvernează într-o perfectă armonie.Îţi vei imagina o călătorie în cosmos, parcurgând principalele etape ale cuceririi spaţiului. Vei învăţa şi te vei distra jucând la Unitombola lui Stelică.


4.Corescu, Paul. Ştiaţi că... / Paul Corescu. – Ch. : ARC, 2007

O carte pasionată şi amuzantă, 500 de curiozităţi incredibile, însoţite de ilustraţii pline de umor! Ştiaţi că... Corpul unei persoane obişnuite conţine suficient fier pentru a fabrica un cui lung. Suficient de mult sulf pentru a eradica toţi puricii care parazilitează un cîine, suficient de mult carbon pentru a fabrica mîna a 900 de creioane, suficient de multă materie grasă pentru a fabrica 7 bucăţi de săpun şi suficient de multă apă pentru a umple un butoi cu o capacitate de 50 de litri!
De-a lungul vieţii, un om inspiră aproximativ 20 kg de praf ! S-ar putea spune că nici nu mai e nevoie de aspirator în casă!
La fiecare două săptămini, stomacul nostru produce o nouă mucoasă care să-i căptuşească pereţii interiori. Altfel, sucurile gastrice ar ajunge să digere pînă şi stomacul!


5. Eu descopăr lumea : Prima mea enciclopedie. - Bucureşti : Rosetti Educational, 2008.

O primă enciclopedie pentru a descoperi lumea. Cum s-a format Universul? Ce este un mamifer? În ce epocă au trăit dinozaurii? Ce este un calculator?



6. Enciclopedia curioşilor. - Ch. : Silvius Libris. – 256 p.

De ce florile miroase? Deseori rămînem încântaţi de florile unei plante neştiind că acestea, însă, nu sunt flori.. Dacă considerăm că floarea este o parte de culoare aprinsă a plantei, atunci ne înşelăm armanic. De exemplu, „petalele” florilor de corniţe ce apar primăvara nu sunt deloc nişte petale. Pe de altă parte, „mărţişorii” stufoşi din vârful multor ierburi sunt, de fapt, nişte flori. Ştiuletele verde de porumb cu mătasea lui e tot o floare! În baza definiţiei botaniştilor, floarea e o parte a plantei predestinată pentru producerea polenului sau a seminţelor, sau a ambelor împreună.

Gala premiilor Ars Adolescentina


Miercuri, 30 mai 2012, la Biblioteca Publică ,,Onisifor Ghibu’’ a avut loc premierea câştigătorilor Concursului Republican Ars Adolescentina (ediţia a XII-a), etapa arta plastică, cu genericul Tradiţii din străbuni. Concursul Ars Adolescentina oferă tinerilor posibilitatea să se afirme şi, timp de 12 ani de la existenţă, a promovat sute de copii talentaţi/dotaţi deveniţi cunoscuţi în toată ţara.
Coordonatoarea concursului a fost, şi de data aceasta, Jurnalista de la Radio Moldova – Zinaida Izbaş. Dumneaiei este o prezenţă constantă a vieţii culturale şi una dintre cele mai cunoscute voci ale radiolului public. Ea susţine dezinteresat tinerii care şi-au găsit un prieten de fiece zi la revista radio – Semnal Junior, precum şi în Adolescentina, supliment al acestuia. 
Partenerii evenimentului au fost : Ministerul Tinereului şi Sportului, Ministerul Culturii, Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, Institutul ,,Fraţii Golescu pentru Relaţii cu Românii de pretutindeni’’.
În cadrul concursului au participat peste 150 de tineri cu lucrări (desen, pictură, grafică) impresionante. Aceşti copii talentaţi au venit din toate colţurile Republicii Moldova : Chişinău, Ungheni, Ialoveni, Criuleni, Făleşti, Râbniţa, Şoldăneşti, Străşeni. Câştigătorii concursului au fost premiaţi cu diplome, menţiuni, seturi de carte, premii băneşti şi, premiul cel mare, o excursie în România. Printre câştigători se numără Ana Jomir (Ialoveni), Liuba Mihalache (Ungheni), Arina Ursoi (Ungheni), Gheorghe Popescu (Ialoveni), Anastasia Bali (Făleşti), Mihaela Lungu (Chişinău), Olga Gurduş (Ungheni) ş.a. Cea mai mică participantă a fost Cătălina Tcaciuc, elevă în clasa întâi la Şcoala de Arte Plastice din Ungheni. La vârsta doar de 9 ani Cătălina a participat la numeroase concursuri de desen din ţară şi din cadrul Şcolii la care învaţă. În toamna anului 2011, Cătălina a obţinut locul II la concursul republican de desen ,,Indiferenţa susţine violenţa’’.
Fără îndoială, Concursul Ars Adolescentina are viitor şi merită de a fi promovat şi de acum înainte.

Lansare-recital a volumului de poezii "Mi-s" cu Radmila Popovici-Paraschiv

"Un imperativ interior a îndemnat-o pe Radmila Popovici-Paraschiv (foto), după ce mai mulţi ani la rând, în calitate de textier, a avut o prestanţă apreciabilă pe piaţa muzicală autohtonă, să pună la dispoziţia publicului o altă faţă a vocaţiei sale poetice".   
(Aliona Grati)

Volumul Mi-s, un debut cu un număr impunător de poeme, ne convinge că într-o societate ca a noastră, devenind tot mai de consum, autoarea nu ascultă doar de reţeta succesului imediat şi că poezia sa are alte mobiluri decât potrivirea la gustul, nu neapărat mediocru, al celor deschişi în exclusivitate muzicii de divertisment. Faptul că orice cântec, fie şi din domeniul muzicii uşoare, nu rezistă la prima rafală de timp - dacă melodia nu este susţinută de un text poetic cu intensitate vizionară şi densitate imaginativă - constituie un subiect demn de o analiză aparte.

marți, 29 mai 2012

Laborator - pepenieră filosofică “Mitul societăţii moldoveneşti”



În incinta bibliotecii "Onisifor Ghibu" pe data de 25 mai a avut loc, şedinţa clubului filosofic Agora,  Ştefan Popov preşedintele organizaţiei a propus ca temă de discuţie “Mitul societăţii moldoveneşti”, care a iniţiat următoarele întrebări: Ce este mitul?  Manifestarea mitului în societate ; Veridicitatea şi  funcţiile mitului etc.
Ştefan Popov (student la USM, Facultatea de filosofie, anul III) argumenta că: a încercat  să facă o diferenţiere între miturile antichităţii şi miturile societăţii contemporane. Deci, vorbind de mit este ca un sistem de gândire, care încearcă să explice :  lumea, societatea, universul. Trecând prin gândire critică şi analitică, este o interpretare asupra lumii reflectat prin prisma unor raţionamente critice şi că nu există nici o diferenţă între gândirea antică şi cea contemporană.
De fapt, mitul este setul de credinţă ce explică, într-o manieră legendară, imaginară şi filosofică, apariţia ființei umane.Dar, odată cu dezvoltarea tehnologiilor, mentalitatea umană nu numai că devine complexă, însă standartul de credinţă în fenomene neexplicabile s-a stopat, oamenii nu mai au nevoie de a înţelege unele însuşiri ce le propune mitologia antică, ei absorb teoriile moderne a savanţilor de ştiinţă contemporani. Însă mitologia este cu adevărat capabilă  să argumenteze unele fenomene, fapt inadecvat ca un robot sau calculatorul, care  nu are capacitatea de a explica.
Fiecare membru al clubului, a avut păreri diferite, printre care : mitul este o manifestare a sistemului politic, în societăţile primitive ca să funcţioneze sistemul social, conducătorii erau adesea zeitificaţi. Alteori s-a trecut la sisteme politice raţionalizate, adică, un stat funcţionează doar pe timp de pace şi linişte în societate, sau dacă omul nu poate rezolva problemele pe cale raţională şi atunci se naşte mitul în societăte.
Condrea Cristian(student la USM, Facultatea de filosofie, anul III) afirmă că : “ mitul este  o ideologie pentru a mobiliza oamenii, când raţiunea slăbeşte, atunci trebuie să invoci o idee, pentru a putea controla o unitate“ .
În concluzie, membrii clubului au afirmat că:” Moldova nu are un mit propriu. De obicei majoritatea ideilor sunt împrumutate din occident, nu are un model de creare a unui mit. Având 20 de ani de independenţă, este imposibil de a crea o conştiinţă raţională, într-o singură zi , însă Republica Moldova este o ţară care cuprinde adevărate pagini de istorie, bogate în evenimente, manifestări culturale, unde reuşim a confirma un mit propriu “ .
Dar, lucrurile nu sunt chiar aşa, ţara noastră are mituri destul de originale şi care ne aparţin, cum ar fi : Meşterul Manole, Dragobetele etc.
Clubul Agora nu reprezintă o mişcare ideologică, sau o confesiune religioasă, nici, nu aparţine unui partid politic sau unui alt tip de organizaţie satanică. Logos-ul clublui este : Facem filosofie, şi ne refugiem de sub tutela culturii de masă.
Proiectul de creare a clubului filosofic are ca scop de a compensa industria
divertismentului şi a culturii de consum, de susţinere şi de dezvoltare a păturii intelectuale şi culturale, cultivarea filosofiei în câmpul cognitiv al personalităţii, materializarea potenţialului filosofic al membrilor clubului, dezvoltarea intelectuală şi stimularea gândirii critice şi, nu în ultimul rând, crearea unui laborator - pepenieră filosofice, spre formarea unei şcoli autonome de gândire.
De remarcat faptul că acest club filosofic Agora este primul club de filosofie din R. Moldova înregistrat ca organizaţie nonguvernamentală, ce are drept scop şi obiective bine definite pe termen lung, cu o structură organizaţională şi cu membri stabili, precum şi faptul că este primul club de filosofie autonom faţă de o anumită instituţie de învăţământ.
Astfel,membrii clubului se întrunesc de două ori pe lună la biblioteca Onisifor Ghibu,  ce toate şedinţele sunt în zilele de vineri, la orele 16.00.






vineri, 25 mai 2012

Sărbătoarea muzicii instrumentale


Joi, 24 mai 2012, la ora 15-00, în incinta Bibliotecii Publice ,,Onisifor Ghibu’’ s-a desfăşurat un concert muzical cu genericul Sărbătoarea muzicii instrumentale. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Educaţie Estetic Lăstărel în colaborare cu Biblioteca Publică ,,Onisifor Ghibu’’. În cadrul manifestării au participat: Cercul pian (conducători: L. Caraman, L. Petrenco, E. Savosina, T. Şeremet); Cercul metalofon (conducător: A. Scoliskaya); Cercul acordeon (conducători:O. Cantemirov, V. Cober, T. Usaciova); Cercul chitară (conducător: V. Elsacov); soliştii orchestrei fanfară (conducător: I. Cojocaru). 
Muzica e cea care dă  suflet Universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Se spune că muzica e mâna dreaptă a naturii – prima a făcut doar creaturi, cealaltă – oameni. În acest fel, elevii de la Centrul de Educaţie Estetic Lăstărel au mânuit cu deosebită măiestrie diferite instrumente muzicale, printre care pianul, metalofonul, acordeonul, chitara. Copii au fost susţinuţi de către profesorii lor, de către familie şi prieteni. Au fost interpretate o gamă largă de opere muzicale ale celor mai cunoscuţi compozitori de muzică instrumentală, dintre care: W. A. Mozzart, I. S. Bach, Shubert, F. Liszt, L. W. Beethoven, P. I. Ceaikovski  ş.a.
Aceşti dulci copii, prin interpretările lor, care au fost la cel mai înalt nivel, au lăsat publicul de-a dreptul fără cuvinte.

Copilăria este primăvara tinereţii


1. Vasiliu, Mihaela. Ne pregătim de paşti / Mihaela Vasiliu. – Bucureşti : Aramis, 2005. – 32 P. 

Ceea ce copii fac cu mânuţele lor, cu isusinţă, îndemânare şi, mai ales, cu puritatea sufletelor lor poate fi pentru toţi un dar, o bucurie, un zîmbet de fericire. Am dorit, prin cartea de faţă, să oferim copiilor prilejul de a se exprima şi adulţilor prilejul de a primi de la copii bucurie, lăsându-i să se exprime, să fie ei înşişi, fie că acest lucru se întâmplă la grădiniţă, cu educătoarea şi colegii, fie că se întâmplă acasă, cu părinţii sau prietenii.
Sugestiile oferite de acestă carte fac apel la imaginaţia plastică a copiilor, la indemnarea şi abilităţile practice ale lor, la tactul şi răbdarea adulţilor.




2.  Stoicescu, Passionaria. Poveştile primăverii / Passionaria Stoicescu. – Bucureşti : Niculescu SRL, 1995. – 64 P.

De ce ale ,, Primăverii poveşti,,? Pentru că, întâi de toate, tu, drag copil, primăvara vieţii eşti! Apoi, pentru că bucuria de a trăi şi a te juca răsare primăvara, ca ghiocelul de sub nea. După o iarnă cu căciuliţă şi guturai, cu aspirină şi ceai, cu stat mai mult în casă şi în clasă, până şi poveştile vor pe-afară să iasă. După oboseala oboseala jocului şi a lecţiilor cu citit şi scris, găseşti-ţi timp şi penrtu vis. Fă cunoştinţă cu Nenea An, scriitorul năzdrăvan, care-şi ascultă pipa şi călimara, şi iubeşte tot primăvara. Vrei să mai citeşti, şi să te-nţelepţeşti? Citeşte aceste poveşti!
Vrei să te-apropii cu încă puţin de stele? Spune-le şi altora crâmpeie din ele!
Vrei ca viaţa mai luminoasă şi bună să-ţi pară? Scrie la rândul tău compuneri despre primăvară! Iar dac-ai să trudeşti şi-ţi va rămâne sufletul tot în primăvară când ai să creşti, se vor preschimba în poveşti! 


3. Davis, Jim. Garfield pe larg / Jim Davis. – Bucureşti : RAO, 2004. – 96 P.
Înţelept, citadin, şugubăţ şi de-a dreptul adorabil, GARFIELD s-a născut în confortabila bucătărie a unui restaurant italian, într-o noapte rece de iarnă. Atunci cînd patronul l-a vîndut unui pet shop, ,,micuţul,, Garfield a crezut că viaţa lui a luat sfîrşit. În schimb, el a dat lovitura. 







4. Enciclopedie pentru copii mici şi…bunici. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2007. – 102 P.

Această enciclopedie le va ajuta micuţilor să facă primii paşi în lumea cunoştinţelor.Ilustraţiile sugestive vor familiariza copilul cu animale, plante şi obiecte din jurul său, îi vor înbogăţi vocabularul şi îi vor dezvolta memoria. Cartea îl va ajuta, de asemenea, să înveţe literele şi cifrele, să distingă culorile, să afle ce forme geometrice există, ba, mai mult, să facă o călătorie în Spaţiul şi pe planeta noastră.  






5.Korman, S. Povestea unei albine / Korman, S. – Bucureşti : Nemira&Co, 2007. – 30 P.

După absolvire, albina Barrz B. Benson trebuie să-şi aleagă o meserie pentru tot restul vieţii. Neştiind ce să aleagă, hotărăşte să-şi ia zborul şi se aventurează în afara stupului, în Centrul Park. Descoperă în scurt timp că oamenii fură mierea albinelor. Cu ajutorul Vanessei, noua sa prietenă din lumea oamenilor, Barrz luptă pentru dreptatea albinelor, stărnind un imens scandal. Însoţeşte-l pe Barry în nemaipomenita aventură în marele oraş!







6. Stine R.L. Goosebumps vol. 3  Fantoma de la teatru / Stine R.L. – Bucureşti : RAO, 2006. – 121 P.
Se sting luminile…se trage cortina… O fantomă?!
Zeke a primit rolul principal în piesa Fantoma,în care va juca alături de colegii de şcoală,şi e foarte încîntat. Îi palce la nebunie să se deghizeze în diverse personaje înfricoşătoare şi să-i sperie pe ceilalţi.
Însă la un moment dat lucrurile încep să se complice…
O fi încercînd oare cineva să saboteze reprezentaţia?
Chiar există o fantomă care trăieşte sub scena din sala de spectacole?


7. Burnett, F. H. Micul Lord / F.H. Burnett. – Ch. : Prut Internaţional, 2005. – 173 P.

În personalitatea lui Cedric Errol romanciera suprinde, cu multă perspicacitatea, una dintre componentele esenţiale ale copiilor dotaţi: amestecul de naivitate, inerentă vârstei, şi de maturitate precoce. Confruntat de mic cu probleme fundamentale – moartea tatălui, schimbarea radicală din existenţa sa după moştenirea dobândită în Anglia, despărţirea provizorie de mamă, la care se adaugă şi contactul exclusiv cu oamenii mari – Cedric dovedeşte, la numai şapte ani, o remarcabilă seriozitate, un fond pur şi intenţii generoase. Pus, în repetate rânduri, în situaţia de a-şi manifesta personalitatea, copilul alege invariabil calea binelui…





8. Davis, Jim. Garfield păcăleşte cîntarul / Jim Davis. – Bucureşti : RAO, 2005. – 96 P.

Legea lui Grafield: ,,Pisicile aleargă cu o vizită deirect proporţională cu cantitatea de mîncare pe care o vor găsi la capătul drumului. Uneori, pot depăşi chiar şi viteza sunetului”.










joi, 17 mai 2012

Familia - un amestec de stimă şi dragoste


Ziua Internaţionala a Familiei este celebrată la data de 15 mai, în conformitate cu decizia Adunării Generale a ONU, adoptată prin Rezoluţia 47 / 237 din 20 septembrie 1993. Obiectivul principal al acestei zile este de a sublinia importanţa familiilor în societate şi a promova valorile familiei - egalitatea, împărţirea responsabilităţilor casnice, dragostea, respectul, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor bătrâne.

Despre Ziua internaţională a Familiei în Republica Moldova
În anul 2009 Ziua Internaţională a Familiei a fost celebrată în Moldova prin organizarea, în premieră, a Festivalului Familia. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), cu suportul agenţiilor ONU în Moldova, în special al UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie, UNIFEM, Fondul Naţiunilor Unite pentru Femei, precum şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). Festivalul s-a desfăşurat în trei oraşe - Chişinău, Bălţi şi Cahul, reuşind să adune aproape 30 000 de persoane. 
  Revistă bibliografică

Familia şi cultura păcii în Moldova, conf. Intern. (2007, Chişinău) / coord. : Vlad Ciubucciu, …. – Ch. : Asoc. Intern. Pentru Educaţie din Rep. Moldova, 2008. – 237p.
Educaţia în familie este şi trebuie să constituie o bază solidă în creşterea tineretului nostru, astfel încât, împreună cu educaţia din şcoală, din organizaţiile de tineret, să contribuie la formarea caracterului, a personalităţii, a purităţii morale.
(Mihai Stoian)
Atâta timp cât relaţia părinte – copil se bazează pe nevoia de iubire, dăruire şi de sacrificiu, rolul educativ al familiei nu va putea fi preluat integral de formele instituţionalizate.
(T. Cozma)
 
Goody, Jack. Familia europeană : o încercare de antropologie istorică / Jack Goody; trad. de Silvana Doboş. – Iaşi : Polirom, 2003. – 245p.
Sloganul Zilei Internaţionale a Familiei în 2010 este "Impactul migraţiei asupra familiilor din întreaga lume". Este bine cunoscut faptul că fenomenul migraţiei are impact negativ asupra familiilor din Moldova, rezultând în copii şi bătrâni abandonaţi, rate înalte ale divorţului, creşterea numărului de cazuri de violenţă în familie şi alte încălcări ale drepturilor omului. În general, instituţia familiei în R. Moldova se confruntă la ora actuală cu o profundă criză morală, de aceea se impune o abordare complexă şi multidisciplinară a acestei situaţii, pentru a consolida valorile familiei. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Autorităţile Publice Locale şi Agenţiile ONU vor avea un rol-cheie în organizarea şi coordonarea Festivalului. Alţi parteneri locali, cum ar fi bisericile, şcolile, ONG-urile de tineret, mass-media, vor fi invitaţi să participe la eveniment.

Prevenirea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane : (Îndrumar pentru desfăşurarea treningurilor) / Organizaţia de femei Iniţiativa civică din Moldova. – Ch. : Pontos, 2002. – 240p.
Prezenta lucrare a fost concepută ca să devină un îndrumar specific pentru antreprenori, o sursă sigură de ajutor şi sfaturi practice. Ea reprezintă bilanţul a doi ani de experienţă de desfăşurare a exerciţiilor din cadrul proiectului „Iniţiative obşteşti în scop de prevenire a violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane”. Lucrarea oferă un material informativ bogat, variat în chestiunea violenţei sexuale împotriva femeilor şi soluţionarea problemei date. Scopul principal al autorilor îl constituie schimbarea societăţii contemporane marcate de dominare şi constrângere în ţara noastră.
 
Stănciulescu, Elizabeta. Sociologia educaţiei familiale / Elizabeta Stănciulescu. – Iaşi : Polirom, 1998. – 415p.
Conţinutul acestei cărţi reprezintă cea de-a treia parte a unei teze de doctorat. În paginile cărţii sunt reproduse fragmente capabile nu numai să situeze lucrarea în ansamblul sociologiei româneşti şi internaţionale, ci şi să dezvăluie cititorului multitudinea şi variaţia criteriilor de evaluare. În cartea Elizabetei Stănciulescu, personajele nu sunt deformate, orgoliul masculin al cunoaşterii nu are nici o şansă. Textul este strălucit de la început până la sfârşit, întins ca o coardă de vioară între polii unei gândiri dialectice, trecând cu uşurinţă de la câmpul teoretic la istorie, de la istorie la sociologie istorică.
 
Ştefan, Cristina. Familia monoparentală : o abordare politică / Cristina Ştefan. – Iaşi : Polirom, 2006. – 315p.
Această carte se adresează tuturor acelor oameni care ştiu din experienţa directă, că a fi părinte este unul dintre cele mai serioase fapte din viaţă. Lucrarea dată este rezultatul unei munci complexe în programele de cercetare în domeniul politicilor de gen. Cristina Ştefan argumentează pentru un model partenerial şi pentru modelul egalităţii de şanse. În societatea modernă, negocierea legilor, a regulilor şi alcătuirii instituţiilor s-a desfăşurat preponderent între bărbaţi, femeile fiind, din punct de vedere normativ, anexe ale capilor de familie.

Mihai Babele – promotorul demniţăţii naţionale


     Miercuri, 16 mai 2012, Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu” a fost gazda unei deosebite lansări de carte - „Mareşal Alexandru Averescu” (cartea a doua), semnată de scriitorul Mihai Babele şi volumul dat are un cuprins destul de concentrat, fiind însolit prin amănuntele biografice şi istorice ale Mareşalului Alexandru Averescu, mare personalitate a neamului nostru.
Evenimentul a fost moderat de către Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Arcadie Suceveanu, care mai întâi a vorbit publicului despre istoria numelui autorului, despre cărţile editate anterior.
Mihai Babele este pseudonimul lui Mihai Niceainicu, născut în comuna basarabeană Babele, lângă Ismail (azi Ucraina),localitatea natală a Mareşalului Alexandru Averescu.
Invitaţi de onoare au fost: Scriitorul Nicolae Popa, poeta Lidia Grosu, General, maior de poliţie Anton Gamurari, maestru în artă Maria Saka, etc. precum şi elevii Liceului Vasile Vasilache din Chişinău.
Cuvinte de laudă pentru prestaţia din ultima vreme i-a adus Arcadie Suceveanu, numindu-l pe Mihai Babele: „unul din cei mai prolifici prozatori care a scris despre istoria neamului basarabean”.Cercetătorul ştiinţific, criticul literar, dar şi prefăţătorul acestui volum - Vitalie Răileanu, a menţionat că „volumul reprezintă cea dintâi carte a unui neam”.
Astăzi, ca niciodată, ar trebui să ne amintim – Istoria e, cum s-a argumentat atât de temeinic, cea dintâi carte a naţiei!
Societatea noastră nu poate accepta oameni care să nu o citească. Câţiva, acei puţini aleşi, sunt chemaţi să o scrie. Întâmplarea îşi are, bineînţeles, rolul ei în alegerea oricărui drum în viaţă. Pentru un valorificator al istoriei neamului nostru, un scriitor, vocaţia nu poate lipsi.
Titlul acestei cărţi mărturiseşte într-un fel intenţiile scriitorului de a constitui /reconstitui biografia şi activitatea unei mari personalităţi din istoria neamului românesc. Istoria a fost şi este făcută de toţi oamenii. Dar participarea nu este egală. În viziunea lui Mihai Babele istoria are nevoie de obsesii şi pasiuni, în momentele de turnantă ale ei, dar istoria fiind mişcarea, mişcarea se realizează atunci când există o ciocnire dialectică. Ceea ce reuşeşte să răvăşească Mihai Babele definitivează natura istoriei. Setea de a contribui veridic, chinuită de ideea cunoaşterii totale, ia, în romanul Mareşal Alexandru Averescu (vol. II), forme obsedante, de un dramatism cu puţine antecedente în proza românească, din Moldova de Est, de factură istorico-biografică.
Spiritualitatea autohtonă, absorbită fără nici un fel de artificiu, este ridicată, prin romanul Mareşal Alexandru Averescu de Mihai Babele, la o dimensiune aparte, aceea a autenticului, de o novizitate specifică oricărui artist profund.
Volumul de faţă pare a fi scris alert, cu sondaje pertinente în limbajul istorico-biografic, confirmând o vocaţie. Inedit rămâne aici Adevărul, difuz, grav şi discret, al unui popor care îşi trăieşte propria inconfundabila Istorie.
Scriitorul Nicolae Popa, fiind frapat de originalitatea romanului, a citit cele 280 de pagini într-o noapte. (Sic!)
 Poeta Lidia Grosu a mai specificat că: „romanul este o trilogie a anumitor epoci, în care autorul foloseşte genul complicat a unui roman istoric”.
Anton Gamurari, General Maior de poliţie a povestit despre anii de militarie a Mareşalului Alexandru Averescu.
Profesoara de limba română, Larisa Cărtărescu, originară din satul Babele a fost uimită de izbucnirea creativă a scriitorului precum şi de tematica şi stilul dinamic captivant.
Pe finalul acestei manifestări autorul Mihai Babele a venit cu un mesaj de mulţumire publicului prezent, fapt care a fost categorist ca un îndemn spre noi şi plăcute lecturi!

Mihai Babele – un adevărat valorificator al istoriei neamului nostru


Miercuri, 16 mai 2012, la ora 13-00, în incinta Bibliotecii Publice ,,Onisifor Ghibu” a avut loc lansarea de carte Mareşalul Alexandru Averescu: biografie romanţată, semnată de scriitorul-biograf – Mihai Babele.
Mihai Babele este pseudonimul lui Mihai Niceainicu, născut în comuna basarabeană Babele, lângă Izmail (azi Ucraina), localitatea natală a mareşalului Alexandru Averescu, absolvent al Institulului Politehnic din Chişinău. A semnat volumele de proză: Jurnalul unui KGB-ist (roman, în 3 volume), Hoţul (roman), Prinţesa de Mangop (culegere de nuvele), 16 ani necunoscuţi din viaţa lui Isus (nuvelă), Mareşalul Alexandru Averescu. Anii de tinereţe (roman istoric).
Mareşalul Alexandru Averescu: biografie romanţată (vol.II) reprezintă, de fapt, a doua parte a romanului istoric Mareşalul Alexandru Averescu. Anii de tinereţe. ,,Recentul volum are un cuprins destul de concentrat, interesant prin materia şi tehnicile româneşti, şi însolit prin amănuntele biografice şi istorice ale Mareşalului Alexandru Averescu. Autorul construieşte un "model" existenţial al unei personalităţi, iar elementele acestui univers sunt atât de captivante încât merg până la contestarea unor pagini din Istoria neamului românesc. Prozatorul a intuit că atunci, într-o anumită perioadă, când evenimentele întâmplătoare ale istoriei se substituie destinelor umane, dispare adevărul. Ceea ce reuşeşte să săvârşească Mihai Babele definitivează natura istoriei.’’  – scrie criticul literar Vitalie Răileanu, în acelaşi timp fiind şi prefaţatorul volumului dat.
La eveniment au fost prezenţi liceeni, profesori, scriitori, critici şi cercetători literari, printre care Arcadie Suceveanu – poet, eseist, traducător, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (moderator); Nicolae Popa – poet, prozator, publicist; Vitalie Răileanu – critic şi cercetător literar; Eugen Cioclea – poet; Lidia Grosu – poetă; Efim Tarlapan; Maria Saka – maestru în artă; Valerian Ciobanu – scriitor; precum şi Anton Gamurari – general-maior de poliţie. De asemenea, scriitorul Mihai Babele a fost susţinut şi de familie care a fost prezentă alături de Domnia Sa.
Arcadie Suceveanu, care a fost investit şi pe post de moderator, a susţinut că ,,este o adevărată onoare de a-l avea pe Mihai Babele într-un spaţiul înnobilat de carte, cum este Biblioteca Publică O.Ghibu’’. În ultimul timp, Mihai Babele este unul dintre cei mai activi scriitori din R. Moldova care ,,a găsit câteva filoane de aur în istoria neamului nostru şi reuşeşte cu mare măiestrie să le valorifice’’. De asemenea, Arcadie Suceveanu a apreciat arta narativă a scriitorului Mihai Babele şi modul de a îmbina elementul naţional cu elementul real.
Vitalie Răileanu, prefaţatorul volumului l-a apreciat pe Mihai Babele ca fiind ,,un adevărat valorificator al istoriei neamului nostru, care umple nişte goluri în cunoaşterea adevărului istoric şi îl aduce în vederea publicului nostru mai puţin vizat’’. ,,Volumul te surprinde şi te înrobeşte la lectură. Astfel că, romanul  nu poate fi citit cu escapade deoarece scrisul nu te lasă să arunci cartea, oferind o lectură antrenantă. Cartea te ţine în elementul ei’’, – a mai susţinut criticul Vitalie Răileanu .
Poetul, prozatorul şi publicistul Nicolae Popa a evocat câteva momente din viaţa mareşalului Averescu, pe care le-a desprins din cartea domnului Babele, susţinând că: ,,acest roman istoric reprezintă de asemenea şi o carte didactică, o carte de  învăţătură, pentru toate vârstele: copii, maturi, şi, în special, pentru politicieni ar fi o lecţie bună’’ (sic!), iar cadeţii, de la Academia Militară, ar trebui să studieze la ore de seminar aceadtă carte..
Poeta Lidia Grosu o carte este ca un copil care răsfaţă şi este răsfăţat. Dumneaei a apreciat munca creativă a domnului Babele, care ,,reuşeşte să şteargă colbul de pe rafturi, dezvăluind, în acest fel, adevăruri istorice pentru a ne arăta personalitatea mareşalului Alexandru Averescu’’. ,,Paralel cu viaţa de militar iscusit, autorul îl prezintă pe mareşalul Averescu şi ca un muritor de rând care iubeşte, care suferă’’, a concluzionat poeta Lidia Grosu.
Generalul-maior de poliţie Anton Gamurari, care este şi un bun prieten al autorului, a susţinut că Mihai Babele ,,a trecut şi el prin flacăra războiului în Avganistan, Asia, Caucaz’’. Astfel că autorul ştie cum miroase praful de puşcă. De aceea, ,,eroii operei lui Mihai Mabele sunt oameni deosebiţi’’.
Compania unei cărţi bune este una dintre cele mai mari bucurii umane. În acest sens, Biblioteca Publică ,,O.Ghibu’’ vă recomandă să lecturaţi una din cele mai captivante cărţi ale anului 2012 – Mareşalul Alexandru Averescu: biografie romanţată, volumul reprezentând o reuşită a autorului, cât şi a prozei noastre în general.

miercuri, 16 mai 2012

Expoziţie Internaţională de Artă “ Adevăr – Compasiune -Toleranţă”



Falun Dafa, cunoscută şi sub numele de Falun Gong, poate fi descrisă pe scurt ca o practică spirituală care se călăuzeşte după principiile universale: Adevăr, Bunătate şi Toleranţă. Mai precis, Falun Dafa este o formă a practicii de qigong. Practicile de qigong sunt moduri tradiţionale de îmbunătăţire a sănătăţii mentale, spirituale şi fizice prin intermediul unor mişcări domoale, blânde, meditative, practicate de nenumăraţi oameni, de generaţii în China şi pe tot cuprinsul Asiei.
Falun Dafa a fost la început ‘‘aplaudată’’ de către guvernul chinez pentru efectele benefice asupra sănătăţii şi societăţii. În 1999, de aproximativ de 100 de milioane de oameni deja practicau Falun Dafa în China. Însă, începând cu anul 1999, pe data de 20 iulie, liniştea care domnea în China s-a transformat în dezastru,  într-un coşmar pentru oamenii care practicau Falun Dafa. De ce? Deoarece câţiva ideologi de partid au privit drept o afrondă popularitatea crescândă a Falun Gong. Aceşti „apărători atei” ai partidului nu puteau accepta faptul că după mai mult de 40 de ani de îndoctrinare marxistă, atât de mulţi oameni, inclusiv membri ai partidului comunist, vor accepta cu alţi ochi ghidarea morală şi spirituală. Refuzând să recunoască impactul pozitiv al Falun Gong asupra oamenilor şi societăţii, aceste „figuri avide de putere’’ au pornit atacuri după atacuri de blasfemiere şi discreditare a Falun Gong.
Însă atacul s-a dovedit a fi unul inuman, crud şi tragic. Au început arestări în masă ale persoanelor care practicau Falun Dafa, mii de oameni au suferit în urma acestor maltratări ghidate de către Partidul Comunist din China. Cu părere de rău astăzi acest partid ascunde şi şterge urmele de sânge, de parcă nu au inimă. Oamenii care au scăpat din mâna maleficului şi s-au refugiat în  altă ţară au început să spună adevărul lumii. Astfel, a fost iniţiată o expoziţie creată de un grup de artişti plastici, fiecare tablou reprezintă o poveste adevărată, picturile fiind realizate din dorinţa de a dezvălui oamenilor lumii crimele, persecuţia şi torturile la care sunt supuşi practicanţii Falun Dafa.
Astăzi această expoziţie onorează prin prezenţa sa şi Biblioteca Onisifor Ghibu, începând cu data de 14 mai, va dura 3 săptămâni.

Expoziţia numără 28 de tablouri, fiecare are câte o ilustrare a realităţii, de exemplu un tablou intitulat „Mişcat de cântec”  relatează o faptă reală: „ O tânără americancă Sara a călătorit în China în anul 2002 pe cheltuiala ei, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Falun Gong. Arestată pentru că a protestat în Piaţa Tiananmen din Beijing, a început să-şi cânte povestea pentru a mişca inima temnicerului său. În timp ce puritatea, gesturile şi privirea ei au un aer înălţător, cântecul ei ajunge simultan şi în profuzime, dincolo de aparenţe, în psihicul chinuit al poliţistului care trebuie să o supravegheze disciplinat. ”



 

 
Dar, majoritatea tablourilor exprimă o realitate dezastruoasă, precum „Durerea unei orfane”, iată fabula: „Probabil că cele mai puţin cunoscute victime ale persecuţiei din China sunt copii, asemeni aceastei fetiţe care ţine în mâinele sale fragile singurele rămăşiţe ale părinţilor ei – cenuşa lor. Sacoul tatălui ei acoperă trupul fragil, fiind probabil singura ei protecţie împotriva iernii ce soseşte. Roşeaţa care îi tulbură privirea este o mărturie a lacrimilor vărsate. Un număr necunoscut de copii şi-a văzut părinţii luaţi de lângă ei doar din cauza credinţei lor. Mulţi din ei, rămaşi orfani, au de înfruntat povara discriminării instituţionalizate, deoarece ei, sau părinţii lor, practicau Falun Gong.  Copiii sunt deseori pedespiţi aspru de către profesori sau colegi, şi în unele cazuri, li se interzice cu totul accesul la şcolarizare ”. Persecuţia Falun Gong încă se mai desfăşoară în China. Singurul obiectiv al persecuţiei este de a forţa practicanţii Falun Gong să renunţe la conştiinţa lor, iar metodele folosite pentru constrângere sunt din cele mai atroce. Nu este vechea poveste a unei rase împotriva alteia, a unei clase de oameni împotriva alteia şi nici chiar a unei credinţe împotriva alteia. Este un caz real, din acest mileniu trei, de luptă între malefic şi bunătate.