miercuri, 23 decembrie 2015

Întrunirea membrilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Chişinău la „Onisifor Ghibu”

         Biblioteca „Onisifor Ghibu” a avut onoarea de a fi gazda membrilor Filialei Chişinău a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, care s-au întrunit pentru a sărbători rodul muncii depuse pe parcursul anului 2015.
         La adunarea generală, desfăşurată pe 23 decembrie 2015, preşedintele Uniunii Ziariştilor, Victor Ladaniuc a prezentat succint cele mai însemnate evenimente şi activităţi din 2015.

        Un moment plăcut şi emoţionant a fost înmânarea diplomelor de merit celor mai activi şi producători ziarişti. Printre aceştia menţionăm pe scriitorului Iurie Colesnic, căruia i s-a acordat diplomă de merit pentru lucrarea Chişinăul nostru necunoscut”; jurnalistul Alexandru Moraru – diplomă de merit pentru lucrarea Basarabia mareşalului Antonescu; jurnalistul Ilie Văluţă - diplomă de merit pentru lucrarea Dor de lume, şi alţi scriitori şi ziarişti veritabili.
         Diplomă de excelenţă a fost acordată preşedintelui Victor Ladaniuc, care a recunoscut că din motive de sănătate nu mai poate continua activitatea de preşedinte şi a rugat să i se accepte cerea de demisie. Membrii Uniunii Ziariştilor Profesionişti din Chişinău au acceptat această cerere doar cu condiţia că preţiosul ziarist Victor Ladaniuc va rămâne să activeze drept Membru de Onoare al Uniunii Ziariştilor.

         Jurnalista Gutiera Prodan a fost aleasă în calitate de preşedinte al Filialei Chişinău a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România pentru o perioadă de 3 ani. Noul Preşedinte a promis că va munci cu devotament, motivând şi mobilizând toţi ziariştii, astfel ca anul 2016 să fie unul prodigios şi cu ecou pozitiv.





Stimaţi ziarişti, Biblioteca „Onisifor Ghibu” vă doreşte
 realizări frumoase în noul an!



marți, 22 decembrie 2015

Achiziţii noi la Biblioteca "Onisifor Ghibu"


Dragă cititorule, te invităm să descoperi noile achiziţii ale bibliotecii. În luna decembrie am primit o varietate largă de volume: romane, cărţi de poezie, volume pentru copii, enciclopedii etc. Fiecare carte este un nou univers şi din moment ce-l explorezi îţi îmbogăţeşti universul fiinţei tale, deaceea, nu ezita, vino să descoperi lumea cărţilor, şi prin lectură să devii mai puternic, dar şi mai bun, căci suntem în aşteptarea crăciunului!
Iată câteva dintre volumele noi achiziţionate:

Literatură artistică:
  • Perro Bryan. Amos Dragon, mânia lui Enki / Bryan Perro. - Chişinău : Cartier, 2009. - 246 p.
  • Enki, zeul suprem al panteonului sumerian, îi apăru într-o noapte în vis celui mai puternic dintre preoții săi și-i spuse să construiască un turn care să ajungă până la cer și dincolo de nori. Această clădire, numită El-Bab, avea să fie o minune a lumii şi trebuia să îndemne toate popoarele de pe pământ să slăvească o singură divinitate, într-un cult unic, pe potriva măreţiei şi a strălucirii lui Enki. Fu deschis, prin urmare, un şantier imens, iar, pentru îndeplinirea acestei sarcini, mii de bărbaţi şi femei fură înrobiţi şi puşi să muncească ca sclavi. Începură să ridice un turn atât de înalt, încât sfida toate legile fizicii. Fără milă şi fără chibzuinţă, marele preot Enmerkar şi Arrata, regele întinsului ţinut Dur-Sarrukin, îşi uniră forţele ca să clădească turnul El-Bab... Ce se întâmplă în coninuare urmează se descoperiţi lecturând cartea!
  • Suceveanu, Arcadie. Ferestre stinse de îngeri : poezie / Arcadie Suceveanu. - Chişinău : Prut internaţional, 2014. - 101 p.
    Odată cu Mama Catrina, o lume întreagă – lumea tradiţională a satului românesc din Bucovina de Nord – pleacă pentru totdeauna, sau mai exact sfârşeşte într-o carte. O carte, în ultimă instanţă, senină, precum acest Iris ceresc:
Mama avea ochii albaştri-albaştri
Cu cicoarea lor, îngerii
vor tivi
lanurile de grâu
dintre stele
  • Zevaco, Michel. Sfârşitul Faustei / Michel Zevaco ; trad.: Aurelia Ulici. - Bucureşti : Litera, 2015. - 424 p.
    Michel Zévaco (născut în Corsica, Franța, în 1860),jurnalist anarhist și scriitor francez, autor de romane populare. Se stabilește la Paris când termină armata, în 1888, și devine ziarist, apoi secretar de redacție la L’Egalité, condus de socialistul revoluționar Jules Roques. Se prezintă fără succes la alegerile legislative din 1899,din partea Ligii Socialiste a lui Roques; în aceastăperioadă face cunoștință cu Louise Michel și îi întâlneștepe Aristide Bruant şi pe Séverine. Va sta de mai multe ori la închisoarea Sainte-Pélagie pentru articole despre libertatea absolută, în plină perioadă anarhistă.
  • La Bibliotecă ve-ţi găsi şi celelalte volume ale lui Michel Zevaco: Comoara Faustei, Fausta invinsă, Epopeea dragostei ş.a.
Teorie şi critică literară:
  • Cubleşan, Constantin. Ion Druţă : o conştiinţă a istoriei basarabene / Constantin Cubleşan. - Chişinău : Cartier, 2015. - 175 p.
După 1993 își restrânge considerabil producția epică și lirică, consacrându-se aproape total și definitiv istoriei și criticii literare. Și în acest domeniu foamea de a ataca subiecte și teme cât mai variate, de a epuiza într-un fel toate epocile și temele literare de răscruce sau de mare interes se manifestă cu o energie și o muncă interpretativă greu de zăgăzuit..." (Mircea Popa)

  • Lungu, Eugen. De ce spunem aşa / Eugen Lungu. - Chişinău : Arc, 2014. - 352 p.
Eugen Lungu etimologizează, adică stabilește originea unor termeni și expresii urmărind evoluția lor fonetică și semantică, deslușește sensuri, sparge stereotipuri de percepție, mergând dincolo de laconicele definiții lexicografice, deconstruiește gândirea osificată a vorbitorilor de română, răvășind cuvinte și sensuri rutinate. Din acest regal de erudiție, secondat de bucuria descoperirii unor fapte surprinzătoare, din interpretările originale și plauzibile, autorul edifică un munte vrăjit, însă nu static, încremenit, ci tulburat de mișcările tectonice ale evoluției (lingvistice). De fapt, ne aflăm în fața unei cercetări filologice complexe, fundamentate pe un simț dezvoltat de a decripta lumea în înțelesuri mai mult decât profunde...” (Inga Druță)
  • Şleahtiţchi, Maria. Romanul generaţiei '80 : (Construcţie şi reprezentare) / Maria Şleahtiţchi. - Chişinău : Cartier, 2004. - 248 p.
    "Jocul cu textul, instituirea unei adevărate dramaturgii a textului, modelarea trupului său de mucava, automodelându-se pe sine ca autor într-o reciprocitate de natură ancestrală, au luat forme din cele mai neașteptate. Optzeciştii au creat în interiorul paradigmei postmoderniste o adevărată autarhie a scriiturii ca ţesut viu, a corporalităţii ei feminine prin excelenţă, lansând în felul acesta o adevărată concepţie estetică. Romancierii generaţiei ’80 au dezvoltat teoria Tel-Quel-ismului şi au proiectat în cărțile lor un amplu spectacol de limbaj, în care scriitura şi textul au devenit eroii centrali." (Maria Șleahtițchi)
    Volum de aforisme:
  • Tarlapan, Efim. În imperiul unei... fraze : O antologie cronologică a aforismului românesc / Efim Tarlapan. - Chişinău : Prut Internaţional, 2015. - 363 p.
    "Selectată cu gust și profesionalism, antologia oferă un excepțional spectacol intelectual și estetic prin splendida varietate a personalităților, multe de primă mărime, prin diversitatea formelor și temelor abordate. Efim Tarlapan nu doar intuiește formele pregnante ale aforismului, drept criteriu de selecție, el și apreciază deopotrivă cum și ce spun autorii. Reține în special ceea ce crede că ar putea interesa și astăzi umanitatea româneacă și umanitatea în genere." (Theodor Codreanu)

      Cărţi pentru copii:
    • Bujor, Ala. Lumea din jur : imagini, texte, activităţi / concepţie şi text: Ala Bujor ; ilustraţii: Veronica Mariţ. - Chişinău : Epigraf, 2015. - 64 p.
      Cunoaşte lumea din jur, descoperă lucruri interesante din viaţa animalelor şi cea a plantelor; descoperă secretele fenomenelor. Toate acestea realizate într-o manieră interesantă prin jocuri, texte, imagini, activităţi.

  • Curiosul vrea să ştie : Minienciclopedie. - Chişinău : Epigraf, 2014. - 72 p.
    Curiosul vrea să ştie
    Şi îi spun prin poezie
    Cum trăiesc nişte furnici,
    Ce fac noaptea trei arici,
    Unde creşte Cangurel,
    Ce-i Saturn cel cu inel,
    Când hârciogul hibernează,
    De ce Luna luminează,
    De ce cactuşii au ace
    Şi broscuţei ce îi place,
    Ce mănâncă ursul brun...
    Şi-ncă multe-aici îi spun.
  • Hai să-ţi spun... 156 de răspunsuri date de mămici, tătici, bunici la întrebările celor mici. - Chişinău : Epigraf, 2015. - 80 p.
    Cartea are forma unor întrebări – răspunsuri, care prezintă interes pentru copii. Ea conţine 156 de astfel de răspunsuri, la întrebări din diverse domenii: fenomene naturale, fiinţe (om, animale, păsări, insecte), geografie, istorie, cultură, alimentaţie. Astfel de întrebări ca „De ce girafa are gâtul lung?”, „Ce este somnul?”, „Ce este umbra?”, „Ce sunt fulgii?”, „Cine a zburat primul în cosmos?”, „Unde dispare Soarele?”, „Cum citesc orbii?”, „Când merg găinile la culcare?”, „Unde dispare zahărul din ceai?” sunt adresate frecvent de copii. Cu ajutorul acestei cărţi, frumos ilustrată color şi scrisă într-un limbaj simplu – între poetic şi ştiinţific, părinţii şi buneii vor putea contribui la dezvoltarea copiilor.
  • Îmi place să pictez : 33 tehnici plastice / trad.: Iuliana Timofte. - Bucureşti : Litera, 2015. - 110 p.
    Fiecare om, fie el copil sau adult, știe să deseneze, deși nu toți își dau seama de asta de la început. Dacă nu ai desenat niciodată, această carte te va ajuta să-ți dezvolți potențialul artistic. Dacă știi deja să desenezi, ea îți va deschide noi perspective. O carte ideală pentru elevii din clasele II-IV și nu numai, care le va stimula capacitatea de a percepe frumosul și le va educa gustul pentru armonia cromatică.
  • Levy, Joel. Antrenează-ţi creierul / Joel Levy ; trad.: Ioana Pricop. - Bucureşti : Litera, 2015. - 192 p.
Zi de zi, creierul nostru trebuie sa faca fata la nenumarate provocari, de la amintirea codurilor PIN pana la citirea unei harti sau rezolvarea unui puzzle. Aceasta carte prezinta un program intensiv de imbunatatire a memoriei si a abilitatil or cognitive pentru a te ajuta sa faci fata unor astfel de provocari atunci cand apar.

  • Raspe, Erih Rudolf. Aventurile baronului Munchhausen / Erih Rudolf Raspe ; trad.: Alexandra Fenoghen. Chişinău : Erc, 2014.- 63 p.
    În carte sunt adunate cele mai interesante povestiri despre isprăvile baronului Munchhausen. Personajul se prezintă drept un ins isteț care știe să iasă cu cinste din orice încurcătură. Faptele pe care le săvârșește îl arată a fi comandant talentat și cavaler curtenitor. Născocitor fără pereche, eroul nu încetează nicio clipă să-și uimească cititorul cu agerimea cu care face față neprevăzutului.

    Ce cărţi au mai fost de curând achiziţionate urmează să descoperiţi făcându-ne o vizită. Vă aşteptăm la bibliotecă!



duminică, 20 decembrie 2015

Simpozion: Ion Vatamanu – Lecturi artistice




„Dispariţia lui nedreaptă face ca zeci de generaţii de tineri să piardă în persoana-i un exemplu imens şi irecuperabil: acela că orice ai face în viaţa asta, fie poezie, fie chimie, fie politică, la toate se asociază demnitatea de om şi bun patriot.” 
Dumitru Batîr


Să mă chemaţi să vă cânt


Să mă chemaţi să vă cânt,
dacă nu vreţi să vă risipiţi
la masa plină de bucate,
ca nişte cetăţi, ruinându-vă,
lângă copacii ce dau în frunză

Mai am o oră de cântec,
în care durerea o-ncerc
între dinţi,
arcul ei întins
mă umple cu tăioase săgeţi
Mai am o oră de cântec,
pătruns de iubire,
vă chem să pătrundeţi iubirea,
să scoateţi din străfundurile ei
împietriţii corali
Să mă chemaţi să vă cânt,
dacă nu vreţi să intraţi în primăvara
fără muguri şi frunze,
dacă ştiţi ce e vara,
ce e toamna,
ce-i viaţa şi moartea,
ce-i între ele.
Atât de puţine cuvinte mi-au rămas,
încât,
de nu mă chemaţi să vi le spun,
le uit şi pe-acestea,
şi atunci, ce-o să vă spuneţi unul altuia,
când n-o să mai aveţi cuvinte?
Să mă chemaţi să vă cânt,
căci fără cântecul meu,
vă va părăsi inima,

şi-atunci, ce-o să vă doară?
Pustiul? Nisipul?
Să mă chemaţi să vă cânt.




          Un om al pământului, patriot iubitor, cel care a suferit împreună cu poporul este Ion Vatamanu pe care am avut onoarea de al venera, în incinta bibliotecii Onisifor Ghibu”, Sala Nuciferă în mod deosebit pentru mana cerească ce a lăsat-o zecilor de generaţii de tineri.


La această frumoasă manifestare au fost prezenţi elevi de la Liceul Mircea Eliade” care ne-au prezentat un videoclip despre Ion Vatamanu şi ne-au încântat printr-un recital poetic Ion Vatamanu: „Mugurii poeziei”.



Editura ARC şi TIPO MOLDOVA (Iaşi) ne-au prezentat volumele: Contur de meditaţie”(colecţia Primăvara Poeţilor) şi Umbre. Poetul şi impreriul”, poeme inedite care au fost lansate în cadrul Festivalului de poezie „Ion Vatamanu sau Dimineaţa mărului” desfăşurat la Uniunea Scriitorilor din Moldova. 

La activitate am avut plăcerea să-l ascultăm pe preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu vorbind despre Ion Vatamanu ca fiind omul care a ştiut să împletească mitologia populară, tradiţiile ţării în poeziile sale.



Pe final, Leontina Vatamanu, ne-a prezentat filmul documentar „Dor de Ion Vatamanu”.

Ion Vatamanu a rămas prin poeziile sale un poet pentru redeşteptarea naţională. El a rămas poetul excepţional chiar fiind un om modest. Poezia sa a avut şi va avea hyperoriginalitate.

Ion Vatamanu – Omul care a văzut lumea cu inima.

        


Ideal

Tu o frunză,
Eu o frunză.
Două frunze
Impreună,
Când s-adună,
Ştii ce fac?
Un copac.

Ţie ţi-i drag,
Mie mi-i drag
Un copac
Cu alt copac
Împreună,
Când s-adună,
Ştii ce fac?
Un meleag.
Tu un bulgăr,
Eu un bulgăr,
Iar doi bulgări
De ţărână
Împreună,
Când s-adună,
Ştii ce sânt?
Un pământ.
Ţie ţi-i drag,
Mie mi-i drag
Frunza cea de pe copac,
Pomul cel de pe meleag,
Frunza cântă pe copac,
Iar copacul pe meleag,
Iar noi doi, în umbra lui,
Îi cântăm pământului:
Mie mi-i drag,
Ţie ţi-i drag.












„Chimia şi poezia se împletesc inseparabil în viaţa lui Ion Vatamanu, aidoma naturii duale undă-particulă a luminii. Din clipa naşterii versului vatamanian, poezia basarabeană nu a mai fost la fel, parcurgând o schimbare de paradigmă.”
Sergiu Petru Palii

O, lume, auzi
Cum mă zdruncină în piept?
Durerea pe om
Îl face poet.

vineri, 18 decembrie 2015

Gala lecturilor (ed. 1) „Pavel Coruţ”

  „Literatura este tot ce
                                         s-a inventat mai bun,
                                                      ca să ne apărăm de nefericire
                          şi restrişti.”
                                                                   (Mario Vargas Llossa)
Biblioteca „Onisifor Ghibu” în colaborare cu Centrul de Cultură „Călin Postolachi” şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade” a organizat pentru prima dată un proiect nou cu genericul Gala lecturilor (ed. 1) „Pavel Coruţ”.
Acest proiect are drept scop de a demonstra că indiferent cât de mult tindem spre o eră digitalizată, unde informaţia o primim pe suport electronic, tinerii în ziua de azi încă mai citesc şi asimilează mai uşor informaţia de pe suportul tradiţional, despre rolul lecturii în modelarea personalităţii (impactul cărţii citite asupra propriei persoane).
Directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, critic literar, Vitalie Răileanu, a menţionat că este foarte impresionat de lumina gândurile copiilor asupra lecturii şi a cărţii, despre constatările mature şi definiţiile plonjate literar asupra operei lui Pavel Coruţ.
Ediţia I, a acestei manifestări s-a bazat pe o discuţie asupra operei scriitorului Pavel Coruţ. Astfel, elevii elevi Liceul „Mircea Eliade” din clasa a 7-a „P” şi a 10-a „C”, au avut de confesat, fiecare în parte, despre lumea prozei lui Pavel Coruţ în volumul ales pentru lectură.
Dezbaterile elevilor au fost axate pe câteva etape:
a)     Prezentarea cărţii sub aspect tematic.
b)    Impresii postlecturale cu ilustrarea a două momente cruciale.
c)     Legătura dintre titlu şi conţinut (două argumente).
d)    Valoarea cognitivă / educativă / estetică a cărţii.
e)     Redarea unui moment / episod special.
f)      Un element de noutate.
g)     Specificul compartimentului de literatură artistică. Un personaj şi lecţia de viaţă oferită.
h)     Mesajul creaţiei.
i)       Finalul cărţii, semnificaţia.
j) O invitaţie la lectură prin intermediul unei imagini în baza cărţii (relaţia interdisciplinare cu artele plastice).
La final, moderatoarea acestui eveniment, Veronica Postolachi, profesoară de limbă română la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, a propus pentru ediţia a II-a a Galei Lecturilor, transmiterea ştafetei lectorale: elevii care nu au citit opera lui Pavel Coruţ dar au rămas convinşi de prezentările colegilor săi, să vină cu o recenzie asupra cărţii de care au fost impresionaţi.

joi, 17 decembrie 2015

Conferință dedicată poetului Nichita Stănescu

Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a găzduit joi, 17 decembrie 2015, conferința Nichita îmbrăcat în stofă. O evocare în fărâme. Evenimentul a fost moderat de către directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, criticul și istoricul literar Vitalie Răileanu
Criticul literar Răzvan Voncu a expus în fața publicului o nouă modalitate de a privi literatura în general și poezia lui Nichita Stănescu în special.  A vorbit despre valoarea lui Nichita Stănescu, mărturiile contemporanilor, despre testamentul pe care l-a lăsat Nichita Stănescu și despre dorința poetului ca poeziile sale să circule în variantă orală.
Publicul select – Mariana Harjevschi, Lidia Kulikovski, Radmila Popovici, Dumitru Crudu, Ivan și Maria Pilchin, Nicolae Spătaru, Iulian Ciocanu, Lucia Țurcanu, Emilian Galaicu-Păun, Nina Corcinschi, Aliona Grati, Andrei Burac ș.a.  s-au convins de luciditatea și obiectivitatea criticului Răzvan Voncu care a explicat talentul scriitorului Nichita Stănescu dintr-un punct de vedere nou, modern. Răzvan Voncu s-a format pe lângă oameni importanți cum ar fi Eugen Simion sau Nicolae Manolescu, el refuză de a se emoționa în fața unui text literar, el nu-și pierde luciditatea atunci când analizează o exegeză.
Iubitorii de literatură s-au bucurat de discursul criticului Răzvan Voncu și de talentul oratoric al profesorului, având ocazia să cunoască prin ochii scriitorului un nou Nichita Stănescu, unul cu aspecte eminesciene pe de o parte, și bacoviene pe de alta. Un Nichita îmbrăcat în ștofă. O evocare în fărâme.
Razvan Voncu este o călăuză minunată în lumea literaturii, iar discuțiile interminabile care au urmat după conferință susținute de oamenii de cultură de la noi denotă acest fapt.






miercuri, 16 decembrie 2015

Seară literar-artistică de totalizare a Cenaclului „Grai matern”

    În colaborare cu Cenacul "Grai matern", coordonator Renata Verejanu, a fost lansată cartea Frămîntări din morminte de Mihai Doloton.
    Mihail Doloton,poet, profesor din Călăraşi este modest, discret şi la acei 26 de ani ai săi este dezamăgit de societate şi mentalitatea ei considerînd-o bolnavă. Prin poezia sa încearcă să ne redea speranţă, să ne readucă la luminiş, să ne lecuiască. Moartea  este un subiect trist dar inevitabil.
          Vara în suflet, sufocat şi zbîrcit
        Lepădat de viaţă şi eu am murit
        Cine mai crede într-o trăire
        Cînd totul e trist şi plin de mîhnire.
    Ineditul volumului  Frămîntări din morminte sunt gîndurile, ideile, mesajele care ajung la sufletele noastre ne luminează trezind acel grăunte de  speranţă.
     Cartea este îzestrată cu mai multe simboluri care codifică mesajul poeziei: cioara - greutatea vieţii pe pămînt,luna - un pic de speranţă, mormîntul -o viaţă din altă paralelă.
    La sfârşitul lansării coordonatoarea Renata Verejanu a prezentat o totalizare a cărţilor apărute sub patronajul Cenaclului "Grai matern" - "Crăciunul cărţilor editate în 2015".
     Am avut onoarea de ai avea ca invitaţi pe scriitorii Renata Verejanu, Condrat Pleşca, Lidia Gonţa-Grosu ,Alexandru Plăcintă, Tatiana Scripa, Hasnaş Petru etc.

            


sâmbătă, 12 decembrie 2015

„Poduri de Dor” cu poeta europeană Maria Corini

Astăzi 12 decembrie anul 2015 a fost o zi deosebită din viața poetei Maria Corini, o zi specială, de neuitat – după cum mărturisește scriioarea. Astăzi a avut onoarea să prezinte cele trei cărți de poezii în fața unui minunat public în frunte cu o moderatoare extraordinară – doamna Diana Ciugureanu-Zlatan – președintele Uniunii Scriitorilor Europeni, Filiala Republicii Moldova.
Cele trei volume În liniștea gândului, Il volto dell anima și Stropi de raze aurii au fost lansate în fața unui public divers. Au fost prezenți scriitorii – Cristina Costov, Irina Nechit, Alexandru Plăcintă, Ion Popa, Victor Răzmeriță, Petru Hasnaș; profesorii poetei Mircos Chiril, profesor de fizică, Galina Lupu, profesoară de matematică, Maria Rizova, profesoară de biologie și Elena Axenti, profesoară de limba română din satul natal, dar și foștii colegi de scoală – Chiriac Liubomir, Guzun-Rusu Vasilisa, Bejenaru-Taucci Larisa, Dreglea-Grebincea Vasilisa.
Sincere mulțumiri i-au fost aduse domnului Vitalie Raileanu, director al bibliotecii „Onisifor Ghibu”, scriitor și critic literar pentru depunerea totală a sufletului în pregătirea generală a activității, dar și pentru frumoasa și profesionista analiză literară.
Poeta Maria Corini a fost apreciată de către nașa primei cărți de poezii În liniștea gândului, doamna Galina Furdui, poetul și redactorul volumului pentru copii Snop de raze aurii, Mihail Vîlcu, la fel, apreciază și susține creația poetei. Compozitorul de muzică Vlad Mircos a susținut un concert de suflet pentru scriitoarea Maria Corini și pentru publicul prezent.
Mulțumesc pentru frumoasa prezență. Mulțumesc tuturor celor ce m-ați onorat cu prezența Dumneavoastră, mi-a făcut o mare plăcere să Vă am alături în aceste clipe frumoase ale vieții mele ce se vor imprima în amintirile noastre. Când ne vom întoarce la ele le vom găsi scrise pe fila timpului și cu o mare ușurință le vom răscoli, astfel de momente nu pot fi uitate. Vă mulțumesc scumpi și iubiți prieteni!” acesta a fost mesajul poetei Maria Corini pentru persoanele dragi.
Și noi vă mulțumim, dragă poetă Maria Corini! Cu siguranță, utilizatorii bibliotecii „Onisifor Ghibu” se vor delecta cu poezia dumneavoastră.