miercuri, 2 mai 2012

Ion Vatamanu - un poet al ,,pământului'' (Theodor Codreanu)

Referinţe critice:
Ca orice poet basarabeano-bucovinean, Ion Vatamanu este modelat de matricea ştiinţifică a satului în care s-a născut – blagian – veşnicia. Sentimentul plaiului, care apare ca ,,o grădină aleasă’’, generează o sinteză a liricului şi epicului, baladescului şi imnicului, a reacţiei publicistice imediate şi a reflecţiei sentimentalo-existenţiale. Nu lipsesc accentele neopaşoptiste, atitudinile patetice de promovare a idealurilor naţionale. În volumul Atât de mult al pământului poetul acceptă ipostaza de tribun, de poeta vates.
Mihai Cimpoi

Încrezător, uşor propagandistic, în destinul Omului, cu frunza rezemată de ,,umărul soarelui’’, poetul energizează verbul; în replică, după ora sărbătorească, vin învolburările. Monologic şi, pe alocuri, baladesc, poetul cultivă un fragmentarism în care unii au văzut, imediat, emblema modernităţii. Dar credincios rădăcinilor (rurale), cinstind staornicia sufletului şi, pe de altă parte, iubind zborul (liber), Vatamanu încearcă o învăluire interogativă pentru a palpa esenţele, pentru a găsi o cale de acces spre starea poetică.
Adrian Dinu Rachieru
 
Descifrarea adecvată a rostului etic al spectacolelor plăsmuite de Ion Vatamanu este însoţită de plăcerea contactului cu o stihie lingvistică şi stilistică originală, care adevereşte creativitatea scriitorului şi la nivel de limbaj.
Ion Ciocanu

Caracterul reflexiv, diapazonul asociativ larg, precum şi timpul metaforic sunt caracteristici ale poeziei lui Ion Vatamanu, împlântate în solul Patriei, în permanenţele ei dintotdeauna: în muncă şi dăruire, în veghe şi cântare, în optimism şi altruism, în odă şi replică, în cântec şi pace, în curaj şi creaţie, în vâltoare şi iubire, în individualitate şi culoare, în rost şi atitudine, în zbucium şi adevăr, şi numaidecât în jurământ şi cuvânt.
Tudor Paladi
 
Două motive – frunza şi pasărea – par să domine scrisul lui Vatamanu. Una simbolizând statornicia sufletească, spirituală, cealaltă – cântecul, zborul liber al său. Iar întregul act liric al poetului nu este altceva decât expresia unei iubiri depline, până la capăt. ( Destule bucăţi din poezia noastră lasă impresia unei iubiri pe jumătate. Se iubeşte pe jumătate iarba de-acasă, ochii iubitei, graiul, cutezanţa.) Iubirea până la capăt – iată una din calităţile superioare ale poeziei în genere. Cine iubeşte până la capăt, spune dictonul, trăieşte mult.
Grigore Vieru
 
Ion Vatamanu s-a impus ca poet de meditaţie lirică, inspirat mereu de anxietatea ce-l paşte în lumea contemporană. Dintre cărţile lui, Primii fulgi şi Monologuri au adus în poezia noastră de azi emoţii şi gânduri exprimate într-un fel proaspăt nealterat de imitaţie livrească. Aş spune chiar, Monologurile au fost prea puţin relevate în presă de către exegeţii literari. Ion Vatamanu ştie să aleagă metafore neaşteptate ce fuzionează cu gândirea omului modern. Ceea ce este important la Ion Vatamanu, în majoritatea cazurilor, e că el nu forţează limbajul, meditează aşa cum îi este firesc să se exprime, fără a se lega de un ritm anume, de obsesia rimelor abracadabrante, preferă formele libere ale poeziei. Tendinţa lui se îndreaptă în albia unei atmosfere intime, de confesiune. Şi când are ce spune, grav şi adânc, încheagă o lume proprie, multicoloră şi cu răsunete în cititori.
George Meniuc
 
Ion Vatamanu vine în poezie din lumea laboratoarelor chimice, ,,lume grea de formule ce-ascunde în poală materia toată’’ şi e semnificativ când tânărul chimist e dublat de un poet sesibil la formulele estetice ale cuvântului. E plăcut să afli un suflet duios, o inimă deschisă la bucuriile şi aspiraţiile oamenilor muncii, un glas armonios în clipele de evocare şi viguros în momentele de protest împotriva ororilor.
Nicolai Costenco

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu