joi, 28 aprilie 2016

Sărbători Fericite!


 Paștele cuvântul Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae origine ebraică Pasah (a trecut), poate moștenit de evrei de la egipteni. Paștele - este o sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite, întâlnită în creștinism și iudaism. Unele obiceiuri de Paști se regăsesc, cu semnificație diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice, atingând astăzi o mare diversitate culturală, în funcție de particularități religiei adoptate.

 Biblioteca “Onisifor Ghibu” vă felicită cu minunata sărbătoare de Paști!


 Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire, liniște în suflet, împăcare și regăsirea înțelepciunii în sânul  familiei. Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare. Paşte fericit!








marți, 19 aprilie 2016

Summit-ul de Pace a Alianţei Mondiale a Religiilor

World Alliance for Religions Peace Summit 
 Summit-ul de Pace a Alianţei Mondiale a Religiilor
  În una din zilele Creativităţii şi Inovaţiei Biblioteca „Onisifor Ghibu” a găzduit, în premieră pentru reţeaua noastră, Summit-ul de Pace Alianţei Mondiale a Religiilor.
WARP este o organizaţie internaţionala nonprofit, cu peste 300 de filiale, care lucrează pentru a promova iniţiativele de dezvoltare a păcii în artă, cultură, religie şi în politica publică.
  Astăzi, lumea noastră se confruntă cu diverse conflicte, multe dintre care provin de la neînţelegerile religioase. Tema summitu-lui a definit: „rolul religiei în crearea păcii”. Şefii internaţionali al fiecărui grup, preşedinţi ai organizaţiilor nonprofit şi liderii religiilor au discutat despre soluţii practice pentru de a se forma în bun acord  şi de a  elabora o rezoluţie de pace, detaliind un plan de acţiune.
Liderii religioşi, reprezentanţi ai credinţelor: ortodoxă, protestantă, musulmană şi iudaică; Amy Kim, Adebayo Johnson, Nicolae Ciobanu, Rabbi Daniel Munteanu, Imam Sergiu Sochirca, au avut succinte, comunicări în care au vorbit despre cărţile religioase pe care se bazează credinţa şi despre faptul că toate aceste cărţi: biblia, coranul şi tora promovează pacea.

 Obiectivele Alianţei au rezumat:
1. Pentru a începe procesul de stabilire a unui sistem universal aplicabil de valori cu accent pe aspectele legate de moralitate şi experienţa vieţii care ne leagă împreună ca o familie globală.
2. Crearea unei fundaţii de bază ideologică pe care o Alianţa Mondială a Religiilor poate fi construit pentru a aduce conflicte bazate pe diferite ideologii religioase la un sfârşit.
3. Proiect public: Declaraţia Alianţei Mondiale a Religiilor.
4. Definirea rolurilor liderilor culturali, atât laice şi religioase, în crearea și punerea în aplicare a unei culturi noi.
5. Ratificarea şi punerea în aplicare a acordurilor de pace mondială pentru fiecare organism religios.
  De aceea liderii summit-ului au ajuns la concluzia că este timpul pentru noi, ca să ne adunăm şi să ne unim ca o familie a umanităţii; să lăsăm deoparte diferenţele dintre noi, şi să concepem modalităţi de a uni rupturile dintre ideologiile noastre, indiferent de opiniile personale cu privire la această chestiune, religia este o forţă puternică, motivată, în lumea noastră.


 

vineri, 15 aprilie 2016

5 elemente ale inteligenței emoționale



În 15 aprilie 2016, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” , în cadrul Clubului Tineri de Succes, studenţii de la Universitatea de Stat din Moldova, ASEM, UPS „Ion Creangă” au continuat training-ul  – Inițiere în leadership. De această dată, tinerii au discutat despre cele 5 elemente ale Inteligenței Emoționale.

Andrei Iovu, Colaboratorul național al Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale, a menționat că: „inteligența emoțională se referă la buna înțelegere a emoțiilor, gestionarea eficientă a propriilor emoții, înțelegerea celor din jur și îmbunătățirea imaginii personale”. Conform lui Daniel Goleman se evidențiază 5 elemente a inteligenței emoționale:

·       autocunoașterea;
·       managementul emoțiilor;
·       aspectul de motivare;
·       empatia;
·       abilități sociale.
Spre finalul activităţii studenţii au discutat despre modele de leaderism și aspectul de leaderism în contextul interesului emoțional.

Gheorghe Grigurcu – un simbol al intransigenţei (16 aprilie 1936) 80 de ani de la naştere

Expoziţie virtuală

Grigurcu, Gheorghe. Un trandafir învaţă matematica. – Bucureşti: Ed. pentru Literatură, 1968. – 78 p.

Un trandafir învaţă matematica
în zona-n care codrul îşi explică umbrele
iar noi privim spectacolul uimiţi.

Un trandafir se-adună şi se scade
doar cu sine însuşi
necunoscîndu-ne.

            Unul dintre reperele cele mai avansate pe linia modernismului îl reprezintă poezia lui Gheorghe Grigurcu, apreciat şi în calitate de critic literar. Caracteristica principală a poetului este puternica sa năzuinţă spre concentrarea lirică, despuierea expresiei de orice retorism.
Poet de autentică vibraţie şi ţinută intelectuală, Gheorghe Grigurcu şi-a găsit formula lirică proprie în peisajul poeziei noastre, absorbind atât de personal unele influienţe, încât acestea nu mai pot fi indicate fără riscul asocierilor gratuite. Este unul din poeţii care indică zona experienţelor moderne pe care le încearcă astăzi lirismul românesc.



Grigurcu, Gheorghe. Salută viaţa. – Bucureşti: Albatros, 1972. – 78 p.
           
            “Dacă ar exista un tablou al elementelor poetice similar celui creat de Mendeleev, atunci opera lui Gheorghe Grigurcu ar trebui introdusă în căsuţa metalelor rare, care dau duritatea (...) el este, după opinia noastră, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei sale.”
(Marian Popa)






Grigurcu, Gheorghe. Înflorirea lucrurilor. – Timişoara: Facla, 1973. – 72 p.
            “Optând pentru o raţiune specifică poeziei, alta decât raţiunea propriu-zisă, Gheorghe Grigurcu se înscrie printre poeţii care încearcă să recreeze limbajul liric.”
(Al. Piru)







Grigurcu, Gheorghe. Amintiri din epoca de platină. – Chişinău: ARC, 2000. – 358 p.

            Paginile ce urmează, cu foarte puţine excepţii, au apărut, într-un ritm săptămânal, începând cu data de 15 iulie 1997, în coloanele ziarelor bucureştene România liberă şi Cotidianul. În pofida titlului jucăuş sub care le-am aşezat, Amintiri din epoca de platină, ele îşi doresc un caracter grav, constituind o frântură din cronica prezentului nostru comun, prezent care, deşi se reclamă de la Revoluţia anticomunistă, relevă, din păcate, destule aspecte ce nu ne îngăduie a uita “epoca de aur”.






Grigurcu, Gheorghe. Fiindcă. – Bucureşti: Vinea, 2005. – 98 p.

Aproape-ai căzut aproape eşti singur
În vreme ce trupul ţi se surpă aidoma unui mic
                                                            castel de nisip
făurit de-un copil
şi te-ntorci dintr-odată şi-ţi spui:
frumuseţea nu e nici viaţă nici moarte
dincolo sunt stelele aici doar luminile lor
jucând într-un fim.




Grigurcu, Gheorghe. Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă. – Bucureşti: Vinea, 2006. – 150 p.
Şterge Soarele de praf ca pe-o mobilă
lustruieşte-l cu gândul dus în altă parte

apoi deretică-n continuare fă ordine-n
restul odăii năpădit de umbrele ude
ale unei ploi care n-a căzut niciodată

şi-n cele din urmă du-te la fereastră priveşte
copia de pe cer a Soarelui din casa ta
atât de izbutită încât juri că e cel adevărat.


Grigurcu, Gheorghe. Portretul vântului. – Bucureşti: Vinea, 2011. – 80 p.

A făcut un portret al vântului
într-o încăpere închisă
dar nu l-a terminat
(mereu lipsea câte ceva
ba un tremur al buzei o roşeaţă o paloare
ba un rictus al nepăsării celei preaomeneşti)
până când într-o zi a deschis fereastra
lăsând înăuntru o trâmbă de aer cald
şi portretul s-a desăvârşit de la sine.


miercuri, 13 aprilie 2016

Problemele senzorial-perceptive şi de comunicare în autism


„Nu cred că ceea ce văd eu e ceea ce vedeţi voi. Asta dacă nu cumva ceea ce vedeţi voi sunt tot nori vagi şi umbre de materie” (McKean)

         „Fiecare colţ îmi solicita atenţia… Vocile se luau la întrecere cu alte voci. Culorile hainelor şi rochiilor purtate de oameni erau în competiţie unele cu altele. Chiar tablourile de pe pereţi păreau să concureze între ele pentru atenţia mea. Ce să ascult şi încotro să mă uit?” (Tito)

         „Am un simţ al culorii foarte puternic. Văd curcubee într-o bucată de gheaţă, unele culori şi lumini îmi provocau episoade maniacale şi euforice şi crize de chiot” (Donna Williams)
         „Feţele pe care profesoara mea mă învăţa să le desenez nu aveau nimic în comun cu conceptul meu despre faţă. Habar n-aveam de ce faţa pe care se presupunea că trebuie să o desenez are un cerc… şi ouă cercuri mai mici în jumătatea de sus, cu un… arc dedesubt. Deşi am învăţat să numesc „feţe” aceste forme ciudate, ştiam că feţele nu sunt deloc aşa. Feţele constau din umbre…” (Lucy Blackman)

         Acestea sunt doar câteva frânturi din experienţa unică trăită de persoanele cu autism. Ziua de 2 aprilie este declarată Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, aceasta nu înseamnă că în celelalte zile ale anului nu putem să ne mobilizăm forţele pentru a ajuta, în măsura în care avem posibilitate, persoanele cu autism.
         Astfel, pe 13 aprilie 2016 în cadrul Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc un seminar de informare, motivare şi instruire pentru cei implicaţi în procesul de învăţare a persoanelor cu autism, dar şi pentru toţi cei ce doresc să ajute în vreun mod aceste persoane speciale.
         Evenimentul a fost realizat în colaborare cu Fundaţia Ancora Salvării şi finanţat de Ambasada Olandei în Bucureşti, din cadrul proiectului „Informarea, un pas spre integrarea copiilor cu dizabilități în societate”.
         Invitatul special al seminarului a fost Olga Bogdashina, mama unui copil autist care şi-a dat toată silinţa să cunoască cauzele comportamentului diferit al fiului său pentru al putea ajuta cât mai bine, devenind astfel expert în acest domeniu. Experienţa acumulată poate fi de mare folos pentru alţi părinţi şi profesori care au în grija lor persoane autiste.
        
Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvolta aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi această afecţiune este uneori diagnosticata abia mai târziu.       În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă ca fiul/fiica lor nu începe să vorbească şi nu răspunde sau nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
         Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă în viaţa persoanelor cu autism.
         Simptomele pot fi:
- probleme semnificative în dezvoltarea abilităţilor de comunicare nonverbală, cum ar fi privirea ochi în ochi, expresii faciale şi posturi ale corpului
- incapacitatea de a stabili relaţii de prietenie cu copiii de aceeaşi vârstă
- lipsa interesului în a împărtăşi bucuria, preocupările sau realizările cu alte persoane
- lipsa empatiei. Persoanele cu autism pot avea dificultăţi în înţelegerea sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea sau tristeţea.

         Cum putem ajuta:
-   nu forţaţi niciodată contactul vizual direct
-   nu abordaţi direct persoana prin modalităţi în care este hipersensibilă.
-   este important să le permitem să-şi folosească modalităţile senzoriale preferate pentru a le „verifica percepţia”
-   întotdeauna prezentaţi informaţia în modalitatea (senzorială) preferată de persoană. Dacă nu sunteţi siguri care este folosiţi prezentarea multisenzorială şi urmăriţi ce modalitate „merge”.
-   ţine-ţi cont că ei pot schimba canalele de percepere.


Trebuie înţelegem că „să fii autist nu înseamnă să fii incapabil să înveţi. Dar înseamnă că există diferenţe în modul cum are loc învăţarea” (Jim Sinclaire)



Aceasta este o pictură făcuta de un copil cu autism. Deşi la prima vedere pare o mâzgăleală, pictura este foarte interesantă ca idee având mai multe înţelesuri ascunse. 

Unul din cei mai în vogă avocați din Moldova – Roger Gladei

Profesia de avocat devine tot mai prestigioasă, iar nevoia moldovenilor de a-și face dreptate într-o cauză sau alta devine tot mai mare. A fi avocat în Moldova, o țară care geme de corupție, este și dificil și nobil.
Unul din cei mai în vogă avocați din Moldova – Roger Gladei a pășit pragul Bibliotecii „Onisifor Ghibu” pentru a se întâlni cu utilizatorii și a-și împărtăși povestea de succes.
Roger Gladei și-a făcut studiile la Grenoble Graduate School of Business, care i-a acordat diplomă de distincție. Este unul dintre cei mai buni avocați specializat în dreptul comercial, finanțe și bănci. A fost formator la Institutul Național al Justiției, membru al Consiliului de experți pe lângă Comisia Națională a Pieței Financiare și membru al Grupului de lucru pentru îmbunătățirea guvernării corporative în băncile eurasiatice, sub egida OECD/ BERD.

Cel mai notoriu dosar pare a fi cel în care a apărat în judecată ursulețul Tedi, pe care ne-am obișnuit să-l vedem pe sticluțele de suc pentru copii. Cineva a înregistrat fraudulos acest brand pe numele său, astfel încât titularul mărcii internaționale a fost pus în fața opțiunii să plătească dijmă escrocului sau să plece din piață. Roger Gladei a mers în judecată și a readus ursulețul, iar cu el și sucurile, din legume și fructe, pe masa copiilor.  



marți, 12 aprilie 2016

Programul "Chişinăul citeşte o carte"

În cadrul Programului „Chişinăul citeşte o carte” am prezentat volumul intitulat „Kinderland” scris de Liliana Corobca.

         Liliana Corobca face parte din generaţia de tineri scriitori din Republica Moldova – s-a născut în 1975, în satul Săşeni, judeţul Orhei. Studiile sale sunt în domeniul filologic: a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, secţia română-latină şi este doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti.
Este un roman care tratează, tema migraţiei, a lucrului în străinătate, şi încearcă să scoată la suprafaţă ce rămâne în urma celor plecaţi după ”bani lungi”.
         Fără personajul central, Cristina, romanul nu ar mai fi fost la fel, ar fi rămas doar problema spinoasă a plecărilor masive în străinătate. Alegând însă vocea unui copil, perspectiva este unică şi confruntă cititorul cu gândurile acestuia, cu dilemele şi nefericirile fetiţei, cu naivitatea, dar şi maturizarea precoce, cu aşteptarea continuă şi dureroasă, cu golul imens provocat de plecarea părinţilor la muncă în Italia (mama), respectiv Rusia (tatăl). Scriitoarea nu se opreşte aici.          Cristina are doi fraţi mai mici pe care trebuie să-i îngrijească şi niciun adult în gospodărie (pentru că da, acţiunea este plasată într-un sat din Moldova) – rudele sunt, de cele mai multe ori, indiferente faţă de situaţia copiilor ”părăsiţi” pentru ”bani lungi”, sau sunt neputincioase (cum este bunica, bolnavă).
         Romanul debutează cu o întâmplare haioasă: fratelui mijlociu, Dan, i s-a lipit, aproape de buric, o căpuşă. Sora lui, protectoare, încearcă să i-o scoată, dar se teme că-i va rămâne capul căpuşei acolo şi-i va suge tot sângele. Aşa că porneşte în căutarea unui adult care să-i ajute. Singurul om disponibil se dovedeşte a fi un bărbat de care copiilor le era frică.
         Cristina pare că îi povesteşte mereu mamei, chiar şi atunci când nu i se adresează direct şi vorbeşte despre ea la persoana a treia. Privirea ei înregistrează micile întâmplări din viaţa fraţilor – cum şi-au făcut prietene şi au avut parte de primul lor ”pupic”, cum îşi apără jucăriile de cei care vin în vizită pentru a le fura (pentru că nu este nimeni care să se impună în casă) şi fac percheziţii îndelungi înainte de a-şi lăsa partenerii de joacă să părăsească gospodăria, durerile lor fizice sau sufleteşti. Relatează bârfele satului şi micile scandaluri sau picanterii, impunând o judecată de valoare asupra lor (de exemplu, bărbaţii care se întorc de la muncă din străinătate cu alţi copii, adolescente care rămân singure în sat şi se prostituează sau violenţa unui vecin care îşi bate soţia atât de mult încât devine mijloc de divertisment). Încearcă să descrie viaţa, dorinţele şi neîmplinirile ei, în calitate de ”mămică” sau ”viitoare femeie” – surprinzător pasajul în care mărturiseşte că aşteaptă cu nerăbdare venirea menstruaţiei, de exemplu. Din când în când, îşi aminteşte de viaţa de familie (pe care Dan, fratele mijlociu, nu şi-o aminteşte, iar pe care Marcel nici n-a prins-o) şi de copilăria ei, de cele mai multe ori reprimate din pricina suferinţei pe care i-o provoacă.
Aşteptarea este o stare perpetuă în carte – unul dintre cele mai crude episoade este acela în care părinţii le spun copiilor că nu vor veni în vacanţă până când nu moare bunica, pentru a nu cheltui bani cu două drumuri. Cristina simte că este pusă în faţa unei situaţii grele: trebuie să aştepte să le moară bunica pentru a se bucura de întoarcerea părinţilor.

Viaţa unui sat, prin ochii unui ”copil mare, de 12 ani”, cu fragmente înduioşătoare, dar şi zile mai bune, cu o Moldovă săracă şi pustiită – toate acestea şi multe altele vă aşteaptă să le descoperiţi în cartea Lilianei Corobca.

vineri, 8 aprilie 2016

Clubul Tinerilor Diplomați

România


                                      
                        Palatul Cotroceni




         România, sub toate aspectele ei, a fost în vizorul Clubului Tinerilor Diplomati în cadrul unei noi conferinţe organizate la Biblioteca „Onisifor Ghibu” în data de 8 aprilie.
      România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud,Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmulMării Negre se găsește la sud-est.
      Conform Constituției, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe şi județe.

Religie



Mănăstirea Argeş
     Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor. Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase.
         Biserica Ortodoxă Română este instituția religioasă din România cu cel mai mare număr de credincioși. Biserica Ortodoxă, cu tradiții de aproape două milenii, are rădăcini adânci în domeniul cultural și social din România. Ea este o biserică autocefală care se află în comuniune cu celelalte biserici ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,7%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2002.

Educație


         Învățământul urmărește realizarea idealului educațional întemeiat pe valorile democrației, ale diversității culturale, pe aspirațiile individuale, sociale și contribuie la păstrarea identității naționale în contextul valorilor europene. Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă și armonioasă a personalității individului în vederea unei integrări eficiente în societatea bazată pe cunoaștere.

Turismul

       Traversată de apele Dunării, România are un relief variat, incluzând împăduriții Munți Carpați, coasta Mării Negre și Delta Dunării, cea mai bine păstrată deltă europeană. Satele românești păstrează în general un mod de viață tradițional. România se bucură de o abundență a arhitecturii religioase și păstrează câteva orașe medievale și castele.


Piața Mică din Sibiu cu Turnul Sfatului în centru
Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ o jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere.
 Cultura 

     România are o cultură unică datorită așezării sale geografice și a evoluției istorice distincte. Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele. Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul elementelordacice și romane, cu multe alte influențe.     Cultura de tip folcloric din spațiul românesc funcționează în cea mai mare parte casinteză a elementelor împrumutate de la alte populații, originalitatea ei constând în modul de îmbinare și selectarea acestora.
         În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei – Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia –, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în Transilvania.
                  În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei – Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia –, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în Transilvania.
         Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în aproximativ ultimii 250 ani sub o puternică influență din partea culturilor din vestul Europei, în special cea franceză și cea germană. În plus, sub influența tradiției bizantine și slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor majoritar creștin ortodox dintre popoarele latine.


Emil Cioran - Filosoful disperării



  Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris ) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franţa.
  După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi Mircea Eliade și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticizm, apărându-i evidentă "incoveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig şi Martin Heidegger; precum și de filozoful rus Lev Şestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmanu şi Ludwig Klages. Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.

                                                                                   Revistă bibliografică

Cioran, Emil. Caiete / Emil Cioran ; trad. : Emanoil Marcu, Vlad Russo. – Bucureşti : Humantis, 1999. – 368 p.

Mult timp, pe masa de lucru a lui Cioran a stat un caiet, todeauna închis, vreme de cicinsprezece ani (1957 - 1972), Cioran a umplut treizeci şi patru de caiete cu însemnări. Ele au fost găsite după moartea autorului de Simone Boue, prietena sa de o viaţă, şi au fost publicate, în 1997, la Gallimard. Nu avem de-a face cu un jurnal propriu-zis, deşi numeroase însemnări sînt date. Ne găsim mai degrabă în faţa unui <laborator> de încercări pentru cărţi uluitoare. Oricum, se regăsesc în aceste Caiete toate obsesiile şi toate imprecaţiile lui Cioran, toate furiile şi toate regretele sale, exprimate într-un stil a cărui axacitate nu e cu nimic mai prejos de aceea pe care o cunoaşte din eseuri şi din aforisme.

Cioran, Emil. Demiurgul cel rău / Emil Cioran ; trad. : Emanoil Marcu. – Bucureşti : Humantis, 2011. – 161 p.

Nimic nu va putea să-mi scoată din minte
că lumea asta e fructul unui zeu tenebros
ce-şi prelungeşte umbra în mine,
şi că misiunea mea este
să duc la ultimile consecinţe
blestemul ce apasă asupra lui şi a operei sale.



Cioran, Emil. Lacrimi şi sfinţi / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1991. – 190 p.


Încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare, că lacrimile sînt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plîngem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singură lacrimă înghiţită de pământ... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut alceva decît să le reabiliteze.



Cioran, Emil. Schimbarea la faţă a României / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 2010. – 199 p.


Am scris aceste divagaţii în 1935 - 36, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu.
Din tot ce am publicat în româneşte şi franţuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp este cel mai străin.





Cioran, Emil. Scrisori către cei de-acasă / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1995. – 358 p.

Conversţia cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa decît în opera sa. Cel mai adesea opera este o mască. În cărţile sale Nietzsche joacă un rol, se erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează – orgolios – în centrul viitorului. În schimb, în scrisori, se plînge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărît, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevărată însumare de diatribe.


Cioran, Emil. Silogismele amărăciunii / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1996. – 126 p.

Am scris o cărticică intitulată Silogismele amărăciunii, cuprinde lucruri insolente, am scris-o imediat după război, cînd eram foarte sărac şi foarte cinic. Cînd a apărut cartea era la puţină vreme după apariţia Tratatului de descompunere,şi prietenii mei mi-au spus: ,, Te-ai compromis, este insolentă, dar nu e serioasă. După douăzeci şi cinci de ani, a apărut în ediţie de buzunar şi acum este cartea mea cea mai citită din Franţa şi Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărţi.



Cioran, Emil. Ţara mea / Emil Cioran. – Bucureşti : Humantis, 1996. – 219 p.


Cioran vorbeşte aici despre o perioadă a tinereţii sale pe care a trecut-o întreaga viaţă sub tăcere - perioada implicării sale în mişcarea legionară.
Să adăugăm la toate acestea rolul suprinzător pe care mărturia sa e chemată să-l joace: acela de replică post-moterm la polemica purtată în jurul acestei implicări, o polemică născută - în pofida uzanţelor - abia acum, "acuzatul" nu se mai poate apăra.