joi, 19 martie 2015

Lecturi de calitate: Cheia succesului profesional


“Doar cei care au învăţat puterea de a oferi în mod sincer şi fără a aştepta ceva în schimb au experimentat cea mai profundă bucurie a vieţii, adevărata împlinire.”
(Tony Robbins)



         Membrii Clubul de lectură JCI-Chişinău îşi continuă activitatea. În sala Nuciferă a bibliotecii „Onisifor Ghibu” a avut loc o nouă întâlnire a tinerilor antreprenori, în cadrul căreia a fost prezentată cartea ilustrului scriitor Tony Robbins – Many, master the game.
         Activitatea a fost coordonată de preşedintele clubului de lectură, Ion Bărgan, iar cartea a fost prezentată de un tânăr care a participat personal la una din conferinţele scriitorului, desfăşurate la Londra.
     Tony Robbins  este cunoscut în întreaga lume datorită cărţilor, conferinţelor şi cursurilor sale de dezvoltării personală. Money, Master the Game este o carte genială, apărută după o pauza de 20 de ani, timp în care autorul s-a concentrat pe documentare şi cercetare. Cartea tratează 7 capitole, în care sunt abordate câteva teme, considerate de autor, cruciale pentru libertatea financiara.
     În concepţia scriitorului Tony Robbins, viaţa înseamnă emoţie, iar emoţia pozitivă, generatoare de fericire şi succes, poate fi obţinută prin implicarea corpului, atenţiei şi cuvintelor. Prin intermediul corpului (mimică, gest) putem comunica cu persoanele din jurul nostru, dar şi cu noi înşine. Maxima: o minte sănătoasă într-un corp sănătos este valabilă. De aceea, alimentaţia corectă, hidratarea, exerciţiile fizice, sunt lucruri absolut necesare pentru sănătatea fizică şi spirituală.

     „Singurul aspect care îi diferenţiază pe învingători de învinşi este că învingătorii acţionează!”, afirmă Tony Robbins. Totodată, autorul propune câteva sfaturi, care să ne creeze o stare emoţională pozitivă şi să ne provoace să acţionăm spre binele nostru şi al celorlalţi. Iată câteva dintre aceste:
* Gândeşte-te, în fiecare zi, la lucrurile pentru care eşti mulţumitor.
* Pune-ţi întrebarea: „Cui îi sunt mulţumitor?”
* Gândeşte-te cum ai putea să faci din ziua de azi, cea mai frumoasă zi din viaţa ta.
* Spune-ţi în fiecare dimineaţă cuvinte motivaţionale, pentru că forţa cuvintelor este nelimitată.

     Clubul JCI Chişinău are ca scop implicarea activă a tinerilor în viaţa economică, politică şi socială a comunităţilor. Precum şi promovarea schimbărilor pozitive în societate, prin dezvoltarea abilităţilor de leadership, capacităţilor antreprenoriale, responsabilităţii socială şi respectarea valorilor umane.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu