Recomandare de lectură: ARTA REFUGII o copilărie transilvană de Paul Goma

Fii în pas cu cei mai pasionaţi cititori din Chişinău!

                       (f r a g m e n t)

4. A VENIT TATA

- Bine ca ne-ai venit - dar lucrurile?

- Le-am lăsat la Buda, la seful gării, om de încredere, mă pricep la oameni.?Cum se repara linia pe Valea Prahovei, cum mă duc să le iau.

- Bine-bine, dă-le-ncolo de lucruri, din pricina lor era să nu mai vii - ai luat şi scaunele?

- Absolut! Pe toate trei.

- Bine-bine, dă-le-ncolo de scaune - cum, trei, erau patru!

- Patru, cele din lemn curbat, le-am luat - cum se repara linia pe Valea…

- Vorbesc de cele de răchita, erau şi ele, patru - dar dă-l încolo pe-al patrulea, bine că ai scăpat tu cu viaţă - ai luat şi covoraşul de la mama?

- Absolut! Şi covoraşul de la mama-ta şi covoarele mari, paratarele - ţi-am spus: doua căruţe, pline. Şi cărţile şi oalele şi perdelele…

- Şi perdelele! Doamne, ce bine-ai făcut, o să avem şi perdele pe unde-om sta, să nu ni se uite lumea drept în blid. Şi nu scoate picioarele din lighean, apa sărata vindeca orice, totul. Dar ai umblat pe jos, mai omule, nu gluma - acum, că totul a ieşit bine, pot să-ţi spun: atâta m-am blestemat ca te-am lăsat sa te întorci de la Chişinău, din gară, când trenul nostru a pornit şi era ultimul tren pe care Ruşii n-au pus mâna.

- N-a fost chiar ultimul şi află: n-am avut nici o dificultate cu drumul, a fost exact cum ţi-am explicat, pe hartă, situaţia de pe tren era…

- Pe hartă! Pe teren! Dacă acela mai era teren! Dacă mai era si-tu-a-ţi-e! Rabdă, rabdă: sarea ustura, dar vindeca - şi când au început să ne bombardeze… De cum am ieşit din Iaşi, ne-au luat în primire, noroc că trenul nostru n-a fost atins…

            

       Începutul romanului consemnează o cădere din mit în istorie, menită să atenţioneze asupra tragediei copilului izgonit din spaţiul idilic al „acasei”. În refugiu, Paul nu-şi va mai (re-)regăsi paradisul, acesta rămânând pentru totdeauna localizat în satul Mana. Statutul de refugiat a stigmatizat copilul, afectându-i impresiile, deosebite de acelea pe care le putea avea într-o călătorie agreabilă. Chiar de la primele pagini ale romanului se impune o frontieră între personajele-refugiaţi şi cele care sunt „ne-refugiaţi”, nuanţată prin norme nescrise, vestimentaţie, mentalitate, gastronomie.

         Scris cu o intensitate dureroasă, romanul prezintă toate gândurile şi trăirile interioare ale copilului care nu se regăseşte în propria ţară. Romanul este asemeni unui drum de iniţiere în ceea ce va deveni viaţa pentru personajul principal, şi, de-a lungul lui, trăieşte o multitudine de experienţe ce marchează trecerea lui de la copilărie la adolescenţă.

       Trăind cu şocurile unor evenimente care îl afectează decisiv, copilul rămâne integru din punct de vedere etic şi uman, constituind o lecţie de rezistenţă împotriva vicisitudinilor vieţii.