Stăpân pe o frumoasă limbă literară românească

Nicolae Rusu - 65 de ani

 "Nicolae Rusu este unul dintre cei mai talentaţi prozatori basarabeni aflaţi în plină ascensiune creatoare...." (Theodor Codreanu)

Expoziţie virtuală 

Rusu, Nicolae. Avem de trăit şi mâine : [povestiri] / Nicolae Rusu. – Ch. : Hyperion, 1992. – 288 p.

Povestirile incluse în culegere prezintă o realitate concretă a timpului nostru, un şir de caractere plăzmuite de societatea contemporană. Eroii povestirilor îşi exprimă atitudinea lor faţă de problemele vieţii - unii în cheie dramatică, alţii cu mai puţină participare sufletească, iar alţii se refugiază în ironie şi umor.

Rusu, Nicolae. Ploaia de aur / Nicolae Rusu. – Ch. : Ruxanda, 1997. – 222 p.

 Volumul include trei nuvele:  Lia (prima ediţie în 1983), Răzbunarea şi Ploaia de aur. 
"Axate pe probleme morale, se înscriu  în „formula micului realism care dezvăluie lumea sufletească a omului mărunt cu fire ingenuă, dar înclinat să se contamineze lesne de maladiile sociale ale timpului". (Mihai Cimpoi).

Rusu, Nicolae. Şobolaniada  / Nicolae Rusu. – Ch. : Litera, 1998. – 200 p.

În romanul Şobolaniada  fiecare tentativă, oricât de insinuantă, oricât de timidă, de literaturizare este amendată. 

Personajele create de Nicolae Rusu sunt “produse”, complicate, vii, contradictorii, ale unui marasm social, încurajat de vechiul regim, marasm mai rezistent decât am sperat, mai sinuos decât am crezut vreodată. Formula persuasivă, se pare, aleasa de către prozator, constă în a se angrena în aventura de a scrie, de a aborda epicul pur chiar pe marginea realităţii, unde “lucruri” neverosimile, situate dincolo de bine şi rău, devin prin atrocitatea lor perversă, inumană, mai mult decât poate părea că sunt: o lecţie, o şcoală, unde se învaţă, adeseori în lipsa modelelor, în lipsa profesorilor, cum sa rămâi ceea ce eşti, cum să rezişti în dificila aventură de a fi om. (Aura CRISTI).

Rusu, Nicolae. Fără antract  / Nicolae Rusu. – Ch : Museum, 1999. – 16 p.

Staţia din faţa geamului meu pare o mică scenă de teatru, cu acelaşi decor, dar mereu cu alţi actori. Pe unii îi cunosc din vedere, fiindu-mi vecini, dar ceilalţi îmi sunt necunoscuţi, de altfel, ca şi aceşti doi băieţaşi, pe care-i văd prima dată. Nu-mi pot explica de ce, dar în mulţimea pestriţă, care aşteaptă răbdătoare autobuzul, aceştia se evedenţiază… 
Peste câteva clipe, autobuzul de culoare portocalie, ca o cortină de teatru, dar care cortină nu vine de sus, ci vine dintr-o parte, acoperă staţia din faţa geamului meu. Se scurg doar câteva secunde şi cortina alunecă lin mai departe, lăsând staţia, adică scena, goală. ... 
Antract? De unde, căci de staţie se apropie alt călător - e primul actor al scenei următoare, dintr-un spectacol al vieţii fără antracte.  (Fragment )


Rusu, Nicolae. Marginea lumii : [povestiri] / Nicolae Rusu. – Timişoara : Augusta, 2001. – 167 p.

Nicolae Rusu, în povestirile sale, e un tradiţionalist, în sensul bun al acestui cuvânt, atât din punct de vedere al temelor furnizate, cât şi al mijloacelor artistice. În multe din povestirile lui eroii sunt oamenii satului de azi cu grijile şi bucuriile lor cotidiene. (Gh. Mazilu).

Rusu, Nicolae. Oraţie de ursitoare / Nicolae Rusu. – Ch : Prut Int., 2004. – 103 p.

Cartea include povestiri în care Nicolae Rusu conturează diferite tipuri umane - dezrădăcinaţi, filistini, dar şi firi vizionare - tinzând spre o delimitare netă între valorile efemere şi cele perene.

 Rusu, Nicolae. Hai la mere! / Nicolae Rusu. – Ch : Prometeu, 2005. – 156 p.

 Cartea include, după cum specifică autorul în subtitlu : povestiri, schiţe, miniaturi ... şi alte... mere sau m. r. adică m(omente) r(idicole) din viaţa noastră.

Rusu, Nicolae. Naufragiul / Nicolae Rusu. – Bucureşti : Viitorul Românesc, 2005. – 385 p.

Tabloul actualei Republici Moldova (…) este ţesut de Nicolae Rusu spre a vedea unde ne aflăm, cine sunt oamenii noştri şi cine trage sforile destinului nostru (…)

E un roman despre cum să învăţăm din nou a citi.

Să ne apărăm vederea, să vedem, să ne vedem… (Gh. Vodă).

Rusu, Nicolae. Robul de ieri : Povestiri / Nicolae Rusu. – Bucureşti : Muzeul Literaturii Române, 2007. – 200 p.

“Stăpân pe o frumoasă limbă literară românească, eliberată de capcanele pitorescului lexical zonal, prin capacitatea de evocare a unei întregi lumi într-un discurs epic de o economie bine măsurată, Nicolae Rusu se dovedeşte înainte de toate a fi un redutabil povestitor, capacitatea de evocare, a unei întregi lumi, într-un discurs epic de o economie bine măsurată, aşezându-l în linia tradiţiei celor mai buni prozatori români de după război, particularitatea scrisului său fiind tocmai o anume încărcătură satirică, dublată de ironia subsidiară, ce dau epicului culoarea aparte a unei viziuni realiste, împinsă însă spre un grotesc dezumanizant, repulsiv.”  (Constantin CUBLEŞAN)

   Rusu, Nicolae. Ieşirea din clişeu : eseuri, cronici şi impresii de lectură / Nicolae 

   Rusu. – Bucureşti : Ed. Niculescu, 2012. – 239 p.

Ideea acestui volum n-a venit dintr-o ambiţie de critic literar, pentru că textele prezentate sunt mai degrabă nişte impresii de lectură ale unui ahtiat după cărţi, acestea fiind, în acelaşi timp, şi nişte comentarii literare ale unor volume care merită să fie citite şi de alţii.
Astăzi se vorbeşte tot mai mult de o criză a cărţii şi, mai ales, a cititorului de beletristică, despre existenţa unei rivalităţi între carte şi mijloacele moderne de informare şi culturalizare a maselor, în special internetul. Unii oameni de cultură, resemnaţi în faţa noilor realităţi, consideră că astăzi este important nu cât şi ce se citeşte şi nici chiar dacă se citeşte în genere, ci ceea ce înţelege cititorul din paginile pe care le mai răsfoieşte. E vorba, deci, nu de cantitatea lecturilor, ci de calitatea textelor, de conţinutul lor. (Autorul)

Rusu, Nicolae // Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia. 1812-2006. – Ch.: Prut Internaţional, 2007. – P. 391-392.

Nicolae Rusu (26 februarie 1948, Risipeni, Făleşti, Republica Moldova). Prozator. Este fiul Emiliei (născută Tudorache) şi al lui Petru Rusu, ţărani. A absolvit Institutul Politehnic din Chişinău (1970) şi cursurile literare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki" din Moscova (1983). A funcţionat ca economist, iar din 1987 până în 2010 ca director al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

 Debutează editorial cu placheta Pânzele babei (1978), consacrată lumii adolescenţilor.
 A publicat 25 de volume de proză (povestiri şi romane), precum şi o carte cu piese de teatru şi scenete pentru copii.

Membru al PEN-clubului, filiala din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Chişinău.