Gheorghe Asachi (01 martie 1788 - 12 noiembrie 1869) - om de cultură, poet, prozator şi dramaturg, s-a născut în Herţa, dar şi-a făcut studiile la Lemberg (Lwow), unde şi-ar fi luat doctoratul în filosofie şi dimploma de inginer arhitect, la vârsta de şaptesprezece ani. După o şedere de doi ani la Viena, se stabili timp de patru ani în Italia, unde îşi cultivă în diferite ateliere talentul pentru desen şi unde se încumetă a publica un sonet şi a compune în limbaa şi duhul lui Petrarca. Reîntors la Iaşi în august 1812, începe activitatea sa culturală, care stă la temelia şcolii române din Moldova. La 1 iunie 1829, scoate ziarul Albina românească, care primeşte mai târziu un supliment literar condus de Kogălniceanu.
Asachi e mai însemnat prin activitatea sa culturală, decât prin producerile lui literare. S-a străduit în direcţia teatrului, prelucrând o pastorală, Mirtil şi Hloe, după Gessner şi Florian, şi dând la Iaşi prima reprezentaţie în limba română, cu tinere odrasle boiereşti, în casa hatmanului Costachi Ghica. Tocmai în aprilie 1834, Asachi organizează o altă reprezentaţie, tot cu o trupă ocazională de diletanţi, Serbarea păstorilor moldoveni, un potpuriu de dansuri şi cântece naţionale, cu înfăţişarea gloriei militare a vechilor moldoveni şi nenorocirilor din trecut mai ales cu ,,facerile de bine a noului aşezământ şi mulţumirea locuitorilor către bunul lor ocârmuitor''. Peste câteva luni, la înscăunarea lui Mihail Gr.Sturza, diletanţii reprezintă pe scena teatrului francez de varietăţi, al fraţilor Fouraux, o ,,dramă eroică'' datorită lui asachi: Dragoş, întâiul Domn suveran al Moldovii, care nu s-a păstrat. În 1836, organizează un conservator dramatic, preluând cursul de declamaţie. În timpul celor doi ani de existenţă a conservatorului, se mai reprezintă o altă dramă ,,serie'', Petru Rareş, de Asachi, o comedie prelucrată de acelaşi, Contradanţul sau întunecimea de lună, câte un vodevil şi o dramă de Kotzbue, în prelucrarea sau în traducerea lui Asachi, care mai dă o ,,meditaţie'' dramatică, Privigherea ostaşului moldovean, cu concursul soţiei sale Elena, compozitoare. Asachi îşi continuă activitatea cu vodeviluri prelucrate, cu traduceri de opere, cu farse şi cu drame istorice originale, până în anul morţii. Asachi a jucat un rol cultural considerabil în începuturile teatrale din capitala Moldovei.
Lirica secolului XVIII are un ecou larg în poezia lui Asachi. Regăsim convenţia geografică clasică, didacticismul settecentesc (în manierea Monti), melancolia cimeterială (după Thomas Gray şi Jukovski). Interesante sunt Baladele şi Legendele în care, bizuindu-se pe tradiţia populară, Asachi s-a străduit să înjghebe o mitologie literară română, într-o viziune mai grandioasă, intenţional, decât aceea a lui Alecsandri, şi în termeni clasici.
Nuvelele istorice (Ruxanda Doamna, Svidrighello, Dragoş, Bogdan voievod, Petru Rareş, Valea Albă, Mazeppa în Moldova) sunt interesante prin fabulosul medieval cavaleresc, clasic, complicat cu viziuni mitologice şi decoruri din recuzita romantismului.
Deşi nu are o putere de creaţie, care să ridice poezia lui pe culmile unui suflu de artă, Asachi are totuşi meritul de a fi desţelenit şi brăzdat tipare poetice în literatura pornită din Moldova şi de a fi trezit şi hrănit în conştiinţele contemporane, cultul poeziei şi al frumosului.
Cu această activitate, Gheorghe Asachi rămâne un deschizător de drumuri în cultura şi literatura românească a Moldovei. Valoarea lui ca scriitor şi om de idei practicate în domenii multilaterale se impune prin această calitate. În el, Curentul Latinist a avut un convins reprezentant...
Asachi a fost omul epocii lui, adică omul ieşit din mijlocul necesităţilor vremii; n-a comandat timpului : s-a pus însă în serviciul lui cu o bogăţie remarcabilă de aptitudini. Trăind într-o epocă de nediferenţiere culturală, el a fost din rasa enciclopediştilor. Pe lângă o cultură ştiinţifică a avut şi o educaţie artistică; a mânuit lira, penelul şi echerul; umanităţilor le-a adăugat şi vaste cunoştinţe poliglote; muzicii i-a adăugat ingineria. A deschis, cu siguranţă, drumuri în toate direcţiile; fără a fi fost un revoluţionar sau un temerar, plutind între două lumi, el a tăiat căi noi.
E. Lovinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu