"Realistă, pledând pentru valorile umane,

străbătută de un umor fin, proza lui G. Topârceanu

numără pagini admirabile".

Constantin Ciopraga

Evenimentul "Ora poeţilor celeşti", ediţia a V-a, care s-a desfăşurat la Biblioteca "Onisifor Ghibu", a fost dedicat poetului şi prozatorului George Topârceanu, moderator - doctor în filologie, profesoară de limba şi literatura română Veronica Postolache. Invitat special a fost poetul şi actorul Gheorghe Grâu, care a dat citire câtorva poezii din opera lui George Topârceanu, menţionând că prin ele, autorul ne redă lumea înconjurătoare, fenomenele care se petrec în jurul nostru rostite prin: "Câinele ovreiului", "Întrebare şi răspuns" etc.

Participanţii la această activitate au fost elevii liceului "Mircea Eliade", clasele a XI-a, a X-a şi a VII-a pregătiţi cu un recital literar, intonând cu drag poeziile operei lui Topârceanu.

Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...
Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...
Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.

Octombrie

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile...

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorït

A doua oară...

Şi singură ca mïne...

Singuri

Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.
Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...
Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.
Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

Creaţia lui George Topârceanu s-a bucurat de o popularitate deosebită, versurile sale fiind citite, recitite şi... parodiate. Merită să-i fie cunoscută opera pentru că avem ce învăţa din cele lăsate. Poeziile sale au muzicalitate, sunt filigranate de autor cu iscusinţa şi minuţiozitatea unui bijutier. Această măiestrie nu poate fi decât consecinţa unei inteligenţe sclipitoare.

George Topârceanu rămâne a fi un poet original, cu un loc bine stabilit în Istoria literaturii noastre.