Gheorghe Grigurcu – cel mai "saintebeuveian" dintre criticii noştri de azi

Cu ocazia revenirii autumnale în Teritoriul liric al culturii basarabene.  

Expoziţie virtuală

Gheorghe GRIGURCU (16 aprilie 1936, Soroca), critic literar şi poet. Urmează Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, între 1950 şi 1954. Îşi continuă studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. Îndeplineşte după absolvirea facultăţii în 1958, funcţia de secretar al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice din Oradea, apoi, între 1959 şi 1965, profesează în învăţămîntul preuniversitar, la şcoli de diferite grade din acelaşi oraş. Între anii 1965 şi 1974 este redactor la revista „Familia”. Şi-a luat doctoratul în 1975 la Universitatea din Bucureşti. Debutează ca elev, în 1952, la ziarul „Crişana”, revenind în presă, după mai bine de un deceniu, la „Familia” cu critică şi cronică literară, publică versuri, dar se afirmă cu articole şi cronici literare la revistele „Steaua”, „Vatra”, „Tribuna”, „Viaţa românească” (aici fiind o vreme, după 1990, redactor), „România literară” ş.a.
Unul dintre cei mai importanţi critici români postbelici, autorul este, tipologic, un călinescian. Scenariul articolelor sale se repetă invariabil: parcurse calm, cărțile recenzate sunt citate sistematic, analiza constituindu-se din enunțuri critice descriptive, urmate întotdeauna de citatele exemplificatoare. Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert şi apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori şi somptuozitatea, şi aspectul paradoxal al modelului călinescian.

(Dicţionarul general al literaturii române: E/K.

Bucureşti, 2005.)

  

Premii şi distincţii:

·   Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti;

·  Premiile revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”;

·        Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbuneşti);

·        Premiul oraşului Bistriţa;

·        Premiul Serilor de la Brădiceni;

·        Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Emia (Deva);

·        Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu (Focşani)”;

·        Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România;

·        Premiul de poezie (Deseşti, Sighet);

·        Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia);

·        Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, 2009.

Volume publicate:

Poezie

·        Un trandafir învață matematica (1968)

·        Trei nori (1969)

·        Râul incinerat (1971)

·        Salută viața (1972)

·        Înflorirea lucrurilor (1973)

·        Apologii (1975)

·        Rigoarea văzduhului (1978)

·        Contemplații (1984)

·        Cotidiene (1986)

·        Oglinda și vidul (1993)

·        Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996)

·        Nimic n-ar trebui să cadă (1997)

·        Amarul Târg (1997)

·        Dealul purtat de scripeți (1999)

·        Spațiul dintre corole (2000)

·        Acul și steaua (2001)

·        De unde până unde (2002)

·        Natură moartă și vie (2003)

·        Calendar (2004)

·        Fiindcă (2005)

·        Castele în Spania (2005)

·        Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă (2006)

·        Muzeu (2008)

·        Cerc și punct (2010)

·        Nimic n-ar trebui să cadă (2011)

Critică, istorie literară, publicistică

·        Miron Pompiliu şi Junimea (1969)

·        Teritoriu liric (1972)

·        Idei și forme critice (1973)

·        Bacovia - un antisentimental (1974)

·        Poeți români de azi (1979)

·        Critici români de azi (1981)

·        Printre critici (1983)

·        Existența poeziei (1986)

·        De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989)

·        Peisaj critic, I, II, III (1993, 1997, 1999)

·        E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997)

·        Cum am devenit stalinist (1997)

·        A doua viață (1997)

·        Imposibila neutralitate (1997)

·        Dialoguri crude și insolite (1999)

·        Amurgul idolilor (1999)

·        Poezie română contemporană, I, II, (2000)

·        Amintiri din epoca de platină (2000)

·        În răspăr (2001)

·        Repere critice (2001)

·        În jurul libertății (2003)

·        În pădurea de metafore (2003)

·        Post-texte (2003)

·        Jocul literaturii și al sorții (2004)

·        Vorbind, în colaborare cu Laszlo Alexandru şi Ovidiu Pecican (2004)

·        De la un critic la altul (2005)

·        La ce oră vine dentistul (2005)

·        Din Jurnalul lui Alceste (2005)

·        Fișele unui memorialist (2006)

·        Opinii în genere inconfortabile (2007)

·        Breviar Cioran (2007)

·        Întrebări, răspunsuri, întrebări, interviuri (2007)

·        provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel (2009)

·        Exerciţii de adevăr (2011)

Poetul şi criticul Gheorghe Grigurcu 

în colecţiile Bibliotecii "Onisifor Ghibu"

Dacă ar exista un tablou al elementelor poetice similar celui creat de Mendeleev, atunci opera lui Gheorghe Grigurcu ar trebui introdusă în căsuţa metalelor rare, care dau duritatea (…) el este, după opinia noastră, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei sale (Marian Popa).

POEZIA lui Gheorghe Grigurcu

Înflorirea lucrurilor / Gheorghe Grigurcu. – Timişoara : Ed. Facla, 1973. – 71 p.

INTERIOR

Deşi un roi de cuvinte îţi caută sufletul

şi scrinul e dureros ca o rădăcină smulsă

şi gesturile-adorm în lămpi

şi simţurile se trezesc sunt utile ca nişte scaune.

„Optînd pentru o raţiune specifică poeziei, alta decît raţiunea propriu-zisă, Gheorghe Grigurcu se înscrie printre poeţii care încearcă să recreeze limbajul liric”. 
                                                                                                                                Al. Piru

Salută viaţa / Gheorghe Grigurcu. – Bucureşti : Ed. Albatros, 1972. – 75 p.

COTIDIAN

Caritabile frunze încercînd să-şi stăpînească

                                          nevoia de-a plînge

sughiţuri fără stil să nu

mai lăsăm unghiile să obosească atît.

În vazele de lacrimi de cristal

veghează încă rîpi şi străzi sălbatice.

„Poet de autentică vibraţie şi ţinută intelectuală, Gheorghe Grigurcu şi-a găsit formula lirică proprie în peisajul poeziei noastre, absorbind atît de personal unele înfluienţe, încît acestea nu mai pot fi indicate fără riscul asocierilor gratuite. Este unul din poeţii care indică zona experienţelor moderne pe care le încearcă astăzi lirismul românesc.”

Ştefan Augustin Doinaş

Un trandafir învaţă matematica : versuri / Gheorghe Grigurcu. – Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1968. – 74 p.

PENDUL

Planete prizoniere în pendul

bat orele nepăsătoare

la trupul şi sufletul nostru,

aliniază orele dezrădăcinate,

continuă să cînte, mecanice larve,

pe care doar căldura cărnii noastre

le-nalţă înapoi în cer.

Deşi s-a impus şi ca important critic literar, Gheorghe Grigurcu ramîne, întîi de toate, în sufletul său, poet. „Mărturisesc că n-aş fi dorit să fi scris decît poezie şi aforisme (aforismele: cel mai apropiat reflex al poeziei în cugetare)” – mărturiseşte el însuşi într-o „însemnare” din Un trandafir învaţă matematica. Spiritul puternic reflexiv care dublează sufletul de poet al autorului marchează astfel zona proximă care atrage, ca un magnet, poeticul: aforismul. Aforismul ca o potenţare a poeticului. O condensare a poeticului, dozată excelent, către limita de implozie. Limita, însă, evitată cu talent, prin turnuri de stil sau opriri bruşte care păstrează intactă, emoţia poetică. Emoţie care, la poetul Grigurcu, are izvorîri personale, surprinzătoare, în cotidianul aparent anost.

Elisabeta Bogatan

CRITICUL Gheorghe Grigurcu

A fi scriitor în vremurile noastre / Gheorghe Grigurcu. – Beclean : Ed. Clubul saeculum, 2007. – 96 p.

Opera Maestrului e impresionantă şi complexă. Abordînd cu o dexteritate vocaţională critica literară, dar – în egală măsură – şi poezia, Gheorghe Grigrcu a ridicat, prin tot ceea ce scrie, valoarea literară la înălţimea exigenţelor sale asupra operei celorlalţi. Gheorghe Grigurcu autentifică un destin rar în cultura română. Spirit luptător, moral, nu a cedat nici o sintagmă din rigorile estetice şi etice cu care evaluează fenomenul literar contemporan, într-un context social şi politic lezat de spectrul abdicării, mai ales în zona culturii. De-a lungul anilor, cititorii l-au reţinut şi ca un polemist temut, intransingent, în egală măsură, stabilind şi ordinea valorilor care va structura ierarhiile viitoare, mai ales în poezie, mult timp de acum înainte.

Aurel Podaru

Amintiri din epoca de platină / Gheorghe Grigurcu. – Chişinău : Ed. ARC, 2000. – 358 p.

După cum afirmă însuşi autorul, paginile volumului, cu foarte puţine excepţii, au apărut, într-un ritm săptămînal, începînd cu data de 15 iulie 1997, în coloanele ziarelor bucureştene România liberă şi Cotidianul. În pofida titlului jucăuş, volumul îşi doreşte un caracter grav, constituind o frîntură din cronica prezentului nostru comun, prezent care, deşi se reclamă de la Revoluţia anticomunistă, relevă, din păcate, destule aspecte ce nu ne îngăduie a uita „epoca de aur”.

Critici români de azi / Gheorghe Grigurcu. – Bucureşti : Ed. Cartea Românească, 1981. – 641 p.

Căutător de adevăr, cum s-a spus, criticul e nu numai prin intermediul creaţiilor altora, ci şi prin sine. Orice analiză e o propulsare spre sinteză, orice sinteză e o încoronare a unei analize. Critica e un mod de a vedea lumea creaţiei (ca şi lumea în genere, implicată precum un nucleu în orice act creator) prin mijlocirea flăcării beatice şi pedepsitoare.

Întrebări, răspunsuri, întrebări / Gheorghe Grigurcu. – Bistriţa : Ed. Pergamon, 2007. – 591 p.

„Volumul de faţă întruneşte majoritatea interviurilor pe care le-am acordat din 1999 pînă azi. Care ar fi justificarea sa, dată fiind condiţia oarecum ingrată a speţei în chestiune, aparent captivă a publicaţiilor în care apare, purtînd amprenta efemerului inclus prin definiţie în jurnalism? Merită oare să detaşăm asemenea texte pentru a le impulsiona o nouă etapă de viaţă, livrească? Întrebare căreia, punîndu-mi-o repetat, mi-am permis a-i da un răspuns afirmativ. Deoarece interviul posedă, în principiu, două aspecte. Pe de o parte reprezintă consemnarea conjuncturală a unor opinii, impresii, opţiuni, reacţii etc, pe de alta are şansa de-a oferi ceva mai mult…”

Gheorghe Grigurcu

10 februarie 2007

 Repere critice / Gheorghe Grigurcu. – Chişinău : Ştiinţa, 2001. – 271 p.

 Premisa de la care porneşte Gheorghe Grigurcu în cartea sa Repere critice este că rolul criticii în literatură e unul foarte important. Lacunele criticii ce comentează, interpretează şi apreciază operele literare pot avea repercursiuni dintre acela mai nefaste asupra evoluţiei unei literaturi. De aceea, şi critica trebuie, la rîndul ei, comentată, interpretată, ierarhizată, supusă unui „control” riguros. Avem nevoie, prin urmare, şi de o metacritică exigentă, capabilă să discearnă valorile. Iar Gheorghe Grigurcu îşi propune în columul său să „facă ordine” în critica literară românească, să scoată în evidenţă atuurile şi deficienţele acesteia.