Ziua Mondială a Teatrului "Teatrul - o poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească"

Ziua mondiala a Teatrului a fost creată în 1961 de Institutul International de Teatru, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte, arta scenică. Această zi este sarbatorită anual, pe data de 27 martie de comunitatea teatrală internaţională. Cu ocazia acestei sarbatori au loc numeroase evenimente teatrale naţionale şi internaţionale, iar unul dintre cele mai importante evenimente îl reprezintă transmiterea Mesajului Internaţional de ziua mondială a teatrului prin care o personalitate de renume mondial împărtaşeste reflecţiile sale asupra Teatrului. Primul Mesaj International de Ziua Mondiala a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau in anul 1962.

"Ziua Mondiala a Teatrului este un prilej de sarbatorire a Teatrului in nenumaratele sale forme. Teatrul este o sursa de divertisment si inspiratie care are puterea de a uni diversele culturi si popoare din intreaga lume. Dar el este mai mult decat atat, pentru ca poate educa si informa. In toata lumea se joaca teatru, dar nu intotdeauna intr-o sala clasica. Spectacolele pot avea loc intr-un mic sat din Africa, langa un munte din Armenia, sau pe o insulita din Pacific. Este nevoie numai de un spatiu si de public.

Teatrul ne poate face sa zambim si sa plangem, dar ar trebui sa ne faca si sa gandim sau sa analizam. Teatrul este o munca de echipa. Cei care se vad sunt actorii, insa exista si niste oameni extraordinari care nu sunt vizibili. Acesti specialisti sunt la fel de importanti ca actorii, deoarece diferitele lor capacitati sunt cele care fac posibila productia teatrala. De aceea, orice bucurie sau succes trebuie impartite cu ei. 27 martie este data oficiala la care se sarbatoreste Ziua Mondiala a Teatrului. Din multe puncte de vedere, fiecare zi ar trebui considerata o zi a teatrului, fiindca avem datoria de a purta mai departe traditia divertismentului, de a educa si de a lumina publicul, fara de care noi nu am exista".

Revistă Bibliografică

Cemortan, Leonid. Teatrul Naţional din Chişinău / Leonid Cemortan. – Ch.: Epigraf, 2000. – 300p.

Un mare merit al Teatrului Naţional din Chişinău îl constituie faptul că toţi anii existenţei sale el a fost un neostenit purtător al artei şi culturii româneşti în Basarabia. Devenit o prestigioasă instituţie de cultură şi spiritualitate românească, teatrul a participat activ la viaţa Chişinăului şi a întregii Basarabii.

Teatrul Naţional din Chişinău nu numai că a propagat marile creaţii ale dramaturgiei universale – de la Sofocle, Racine şi Moliere până la Cehov şi Pirandello, dar şi a ţinut obştimea basarabeană la curent cu viaţa cultural-spirituală internaţională, cu mişcarea teatral europeană.

Teatrul Naţional din Republica Moldova este mândria culturii naţionale muzicale din cele mai vechi timpuri. Acest pământ s-a făcut vestit prin vocile sale. El este bogat în talente, pe care însăşi natura le-a înzestrat cu harul vocii. În trecut acest ţinut nu o dată a atras atenţia diferitelor trupe de operă. Aici s-au aflat în turneu iluştri cântăreţi Fiodor Şaleapin şi Enrico Caruzo, care au cucerit inimile numeroşilor admiratori.

Kivu, Dinu. Teatrul, la timpul prezent / Dinu Kivu. – Bucureşti: Eminescu, 1993. – 340p.  

Culegerea de faţă cuprinde doar 350 din cele 2050 de pagini dactilografiate în care autorul a adunat o bună parte a textelor despre teatru. O bună parte, dar nu pe toate… Căci ziaristul Dinu Kivu nu obişnuia să-şi strângă articolele apărute şi nici măcar să-şi noteze locul şi data acestor apariţii, iar în cercetarea colecţiilor în marile noastre biblioteci ne-am rezumat la principalele reviste de cultură şi cotidiene. Din fericire s-au păstrat foarte multe din manuscrisele textelor selectate pentru acest volum, astfel s-a putut reda acum, gândul original al autorului.

Originile artei teatrale a poporului moldovenesc sunt legate de străvechile jocuri şi datini, care includeau şi elemente de acţiune dramatică. Trupe de măscărici, soitari, pehlivani şi saltimbanci dădeau reprezentaţii pe la curţile domnilor Moldovei şi a marilor boieri. În secolul XIX capătă o mare răspîndire drama haiducească, reprezentaţiile păpuşarilor.

Nicolae Darie, actorul şi omul. Îndemn la înălţare prin cuvânt. / Rodica Solovei. - Ch. : Epigraf SRL., 2011. - 240p.

"Cea mai frumoasă carte se scrie atunci când nu-ţi propui s-o scrii, când se scrie singură, de la sine, fără obligaţii sau încorsetări, când gândurile vin după ce altele s-au « astâmpărat » ori s-au ascuns în adâncimi şi peste ele s-a aşezat pacea sufletului".

(Constantin Cucoş)

Cartea are menirea să se apropie de freamătul interior al artistului, să ne cultive, fără ostentaţie, dragostea pentru frumos, pentru cuvânt. Prima parte conţine patru dialoguri între actor şi subsemnată. Aici sunt concentrate amintiri din copilărie şi din anii de studenţie, reflecţii personale despre activitatea în domeniul teatrului şi cel al pedagogiei. Dialogurile au avut loc în mai-septembrie 2010. din aceste dialoguri transpare şi talentul de narator al lui Nicolae Darie.

Partea a doua a cărţii cuprinde o selecţie de materiale spicuite din cărţi, ziare şi reviste de specialitate vizând activitatea maestrului Nicolae Darie care, vreme de peste patru decenii, rămâne a fi un adevărat slujitor al scenei şi un veritabil promotor al valorilor culturale.

Pelin, Pavel. Privitor la teatru: carte despre artişti / Pavel Pelin. – Ch.: Cartea Moldovei, 2007. – 240p.

"Pavel Pelin a găsit în teatru o cale de centralizare a esenţelor vieţii între veşnica sărbătoare a sufletului şi brutala presiune a realităţii, atât de tragic resimţită în eseurile despre regretaţii Diana Barcaru şi Dumitru Caraciobanu. Autorul îi admiră şi îi înţelege pe actori, îi iubeşte şi ne face şi pe noi, cititorii, să-i iubim. Prin acest volum, cronicarul se situează în rândul celor mai buni cunoscători ai teatrului".

                                                                                                         (Pavel Proca)

„In arta teatrului, dorinta de a arata totul creeaza tocmai o limita in posibilitatea spectatorului de a imagina. Maiestria artistului de teatru consta, in mare masura, in a sugera cu un element, ferind intregul, lasindu-l la puterea de completare a spectatorilor. [...] Teatralizare nu de dragul teatralizarii, nu pentru a stirni artificial interesul sau pentru a face neaparat altfel decit in realitatea imediata, ci pentru o realitate transmisa cu imagini specifice artei scenei.

Rapsodie teatrală: Paulina Zavtoni şi Spiru Haret: Biobibliografie. / Bibl. Municipală „B.P.Hasdeu”, Bibl. De Arte „Tudor Arghezi”; alcăt.: Svetlana Vizitiu, contribuţii: Natalia Ciorbă, Aliona Vârlan.- Ch.: Grafema Libris SRL, 2011.- 128p.

„Teatrul întotdeauna a salvat-o de proza vieţii şi tocmai de aceea este veşnic o fire optimistă, care încurajează actorii tineri. Să-i dorim să-şi păstreze tinereţea, pentru că maturitatea talentului îi dă de veste că locul ei este acolo unde şi l-a dorit – nu la bucătărie, precum o vedea mamă-sa, ci pe scenă, unde Melpomene îi ocroteşte destinul şi o îndeamnă să-şi urmeze drumul. Astfel, ea a devenit actriţa care a învins, cu desăvârşire, lanţul slăbiciunilor.”

                                    (Nicolae Roibu)         

                                                        Prezenta biobibliografie este o ediţie completată şi revăzută a versiunii electonice apărute în 2006. lucrarea este menită studierii şi cunoaşterii moştenirii teatrului basarabean, în antrenarea utilizatorilor şi doritorilor de  a-şi cunoaşte eroii în acest domeniu, dar şi promovării teatrului şi actorilor în Moldova.