Umoriştii vor să înfrumuseţeze lumea

Arnott, Stephen. Antologia proverbelor ciudate / Stephen Arnott. – Bucureşti: Humanitas, 2010. – 274 p.

E greu să sileşti o maimuţă bătrână să facă o strâmbătură nouă.“ „Cei care-i refuză laptele pisicii trebuie sa-i dea smântână şoarecelui.“ „Gluma trebuie să aibă dinţi de oaie, nu colţi de câine.“ „Nu-ţi zăvorî uşa cu un morcov fiert.“ „Dacă ai un tată medic, trimite-l acasă la duşman.“ „Cine se gâdilă singur poate râde când are chef.“ Elementul comun e umorul care luminează pe dinăuntru fiecare frază. Cine deschide această carte constată din nou că nu există monopol pe ascuţimea minţii. Proverbele adunate de Arnott ne fac să privim cu alţi ochi filonul popular din Malaysia şi Slovacia, din Noua Zeelandă şi Sri Lanka, din Jamaica şi China. Din toate aceste locuri ţâşnesc vorbe de efect, pe care eşti tentat să ţi le notezi, spre a le folosi la momentul cuvenit, întru epatarea şi fermecarea celor din jur.

Bloch, Arthur. Legea lui Murphy / Arthur Bloch – Bucureşti : Humanitas, 2008. – 352 p.

„Legea lui Murphy n-a fost scrisă de Murphy, ci de altcineva pe care-l chema la fel." E doar una dintre miile de afirmaţii hazoase incluse în acest îndreptar al contratimpului. Puţine cărţi au ştiut să surprindă mai bine absurdul cotidian, dereglările de care avem parte zilnic, paşii greşiţi pe care-i facem fiindcă aşa ne e scris. Textul lui Bloch are o armătură pretins ştiinţifică şi o tencuială de postulate, leme, principii, observaţii, omilii, amendamente şi corolare. Legile enunţate aici sunt un fel de teoretizare a pesimismului. O teoretizare parodică, hrănită din mulţimea de boacăne şi nereguli în faţa cărora oftăm, bombănim sau punem mâna pe topor. Şi mai e ceva. Citind cartea lui Bloch, avem uneori impresia că, printr-o neştiută telepatie, am contribuit la scrierea ei. Fiindcă ni s-a întâmplat şi nouă, nu-i aşa?, să suspinăm filozofic şi să conchidem blazat: „Cine sforăie cel mai tare adoarme primul." Sau şi mai şi: "Inteligenţa artificială n-a câştigat nici o luptă în faţa prostiei naturale".

Buckley, Christopher. Dumnezeu mi-e broker / Christopher Buckley. – Bucureşti : Humanitas, 2008. – 202 p.

Un fachir al bursei newyorkeze părăseşte metropola şi pleacă să se reculeagă departe de lumea dezlănţuită. Ajuns la mănăstirea Cana, el devine fratele Mog şi cunoaşte un abate care vrea să-i folosească deprinderile pentru rentabilizarea aşezământului. Căci mănăstirea Cana stă sa cadă, resursele sunt puţine, iar banii lipsesc din cont. Fratele Mog se prinde în hora revirimentului, dar trebuie să combată apetitul bolnav pentru literatură motivaţională pe care-l are abatele, convins că diverşii guru cu tiraje cosmice pot fi surse de inspiraţie şi modele de urmat. Lucrurile se complică odată cu descinderea la Cana a monseniorului Raffaello Maraviglia, personaj care nu-şi merită numele şi care nutreşte o pasiune frenetică pentru vinurile de colecţie şi pentru meciurile lui AC Milan.

Buckley, Christopher. Fumatul strict permis / Christopher Buckley. – Bucureşti: Humanitas, 2009.-  364 p.

Naylor câştigă bine din lobby-ul protabagic, dar îşi asumă riscuri. Căci nu-i puţin lucru să fii invitat la Larry King sau la Oprah fără să ţi se spună că în platou se află şi un canceros de optsprezece ani în fază terminală. Nici să fii comparat cu criminalii de război nazişti. Şi nici să fii răpit, îmbrăcat în plasturi cu nicotină şi ameninţat cu o moarte lentă. În lumea lui Naylor, nu doar fumatul dăunează grav sănătăţii, ci şi încurajarea lui. Dacă nu eşti atent, te poţi trezi strivit ca un muc de ţigară, cu sufletul scurgându-se din tine ca un fum.

Claments, Toby. Codul Da Vino / Toby Claments. – Bucureşti : Humanitas, 2007. – 206 p.

Dacă v-a plăcut „Codul lui DaVinci”, atunci sigur o să vă placă şi această carte. „Codul Da Vino” este o parodie după bestsellerul lui Dan Brown, care pastrează cu fidelitate şirul intâmplărilor. Cu ce este ea diferită? Numele schimbate ale personajelor, obiectul principal spre care se îndreaptă căutările acestora şi lipsa conotaţiei divin.

Fischer, Tibor. La genunchiul broaştei / Tibor Fischer. – Bucureşti : Humanitas, 2008. – 308 p.

"La genunchiul broaştei" e un roman în care personaje groteşti, flasnetari de partid, şmecheri navalnici, trisori intratabili şi gorile cu sufletul de mărimea pumnului populeaza o galerie greu de uitat. O galerie unde minciuna înfloreste la tot pasul, iar adevarul e suit în duba

şi dus la groapa de gunoi.

Fischer, Tibor. N-o citi dacă eşti prost / Tibor Fischer. – Bucureşti : Humanitas, 2009. – 302 p.

Manifest pentru literatură adevarată, culegerea de povestiri a lui Tibor Fischer este o reuşită a gen(i)ului parodic. Ireverenţios şi sarcastic, iconoclast şi acid, Fischer creează personaje greu de uitat şi le pune în situaţii greu de conceput. Din Londra pe Coasta de Azur şi dintr-o închisoare din Brixton într-o librărie germana, eroii lui compun o galerie bizară şi vorbesc despre o lume în care simţirea pare fapt divers.

Friedman, Tom. 1000 de momente ale uituceniei / Tom Friedman. – Bucureşti: Humanitas, 2009. – 202 p.

Este o carte plină de episoade care semnalizează defecţiuni de funcţionare în mintea oamenilor celebri - politicieni şi actori, sportivi şi muzicieni, compozitori şi literaţi. Acesti oameni celebri care au căzut victimă - o dată, de două ori, de zece ori - uituceniei. Oameni iluştri îşi pierd memoria, ceea ce nu-i împiedică să-şi scrie memoriile. Îi găsiţi în paginile acestui volum - confuzi, simpatici, gata să încurce borcanele. Uitaţi-vă la ei şi nu-i uitaţi.

Haskins, Mike. Mi-au scanat mansarda, n-au găsit nimic / Mike Haskins. – Bucureşti: Humanitas, 2009. – 477 p.

Cine a crezut că numai românii spun lucruri trăsnite e poftit să-şi ceară iertare ţărişoarei. Mai mult, dacă stai să compari derapajele de expresie sau de gândire ale lui Vanghelie cu lufturile lui George W. Bush ai imediat impresia surclasării. Veşti proaste: nici măcar la inepţii nu suntem băgaţi în seamă. Pur şi simplu nu contăm. Mike Haskins şi Clive Wichelow întocmesc o antologie a stupizeniei pentru care – impardonabil – nu aleg nici o vedetă carpatină. Figurează în schimb, cu producţii pe sprânceană, toată floarea cea vestită a Occidentului şi a Americii, de la Kevin Keegan la Britney Spears, de la Victoria Beckham la Samuel Goldwyn şi de la Yogi Berra la Tony Blair. Mi-au scanat mansarda, n-au găsit nimic e de fapt ecoul unei cugetări a lui Einstein: „Două lucruri sunt infinite, prostia şi universul. Dar despre acesta din urmă am unele rezerve." Pentru deschiderea apetitului, iată trei exemple dintr-o recoltă de câteva mii (urmează să le descoperiţi autorii deschizând cartea): „Dacă ar trăi Roosevelt, s-ar răsuci în mormânt“; „O să cred în televiziunea color când o s-o văd negru pe alb“ şi „Nu e o iluzie, doar pare“. Bucuraţi-vă!

Mendoza, Eduardo. Peripeţiile coafezului / Eduardo Mendoza. – Bucureşti : Humanitas, 2006. – 315 p.

În această operă Crăiesele, prinţii şi zmeii au evadat din colivia viselor preşcolare şi au făcut pasul în categoria persoanelor cu însuşire şi handicapuri. Zâna vorbeşte ca un preşedinte de ONG, iar Motanul Încălţat are un discurs de lider sindical trimis la specializare peste Ocean.

Paraschivescu, Radu. Ghidul nesimţitului / Radu Paraschivescu. – Bucureşti: Humanitas, 2008. – 190 p.

"Ghidul nesimţitului" este o carte despre o parte dintre oameni, o radiografie a celor pe care îi vedem şi suportăm zilnic. Citind ghidul, îţi vine să râzi şi să plângi cu acelaşi ochi. Cum trebuie să te porti ca să-ți indispui semenii? Care sunt trăsăturile definitorii ale nesimțitului carpatin? Cât e instinct și cât premeditare în comportamentul lui de zi cu zi? Iată câteva întrebări care merită un răspuns în registru ironic.

Sadler, Michael Un englez la Paris / Michael Sadler. – Bucureşti: Humanitas, 2010. – 230 p.

Ce speră un englez evadat din ceaţă să găsească în Franţa? Joie de vivre, savoir faire şi plaisir d'amour. Educaţia sentimentală a lui Flaubert se transformă într-o educaţie continentală, căreia omul nostru i se supune cuminte, aşteptând înflorirea. Cum însă orice transplant poate produce efecte secundare, iată-l pe erou jucând într-o spumoasă comedie a inadecvării. Scorţos când lumea e destinsă, ponderat când totul în jur invită la frivolitate, meditat la „catehismul preludiului“ de doctorande în flirt, el are totuşi norocul să oprească de fiecare dată oiştea la doi centimetri de gard. Dacă Sting a cântat melancolic despre un englez la New York, Michael Sadler scrie despre o lume agitată, pestriţă şi în fond încântătoare. E lumea băcanilor complici, a dentiştilor fascinaţi de meserie, a neorevoluţionarilor febrili şi cârcotaşi, a doamnelor şic. Concluzia e la mintea cocoşului, nu neapărat galic: cu o asemenea poftă de viaţă, îngropaţi în mâncăruri rafinate şi vinuri de poveste, prietenii de dincolo de Canal n-au cum s-o bage pe Mânecă.