Astăzi,
la biblioteca O.
Ghibu, în sala
nuciferă s-a desfăşurat Salonul Internaţional de Carte pentru
Copii şi Tineret, cea
de-a XVII-a ediţie, ce reuneşte, în acest an, peste 150 de
edituri din nouă state cum ar fi Republica Moldova, Belarus, China,
Azerbaidjan, Franţa, Germania. În cadrul căruia vor fi
lansate peste 110 titluri de carte.
Cum
în fiecare an este dedicat unei personalităţi, iată,
paginile calendarului din acest an este dedicat lui Spiridon Vagheli
Universul
senin al copilăriei.
Astfel,
scriitorul a fost gloriat de elevii de la Liceul Teoretic O.
Ghibu,
care a colorat sala cu propriile lor picturi dedicate vestitului
personaj Guguţă şi cuşma lui magică.
Expoziţia
reflectă atât scenele din poveştile lui Spiridon Vangheli,
dar şi lumea copilăroasă a copiilor ce savurează din cele mai
infinite clipe de a fi infantil.
Startul
a acestui vernisaj a fost dat de către directorul bibliotecii O.
Ghibu
Vitalie Răileanu (critic literar) ce i-a cuprins pe toţi cei
prezenţi într-o mică lume a scriitorului Spiridon Vangheli.
Firul a fost continuat de Leşan Ana (bibliotecar) ce a menţionat că
:
Eroii cărţilor lui Spiridon Vangheli sunt buni, curajoşi,
inventivi, visători şi reprezintă nu numai copiii din Basarabia,
dar şi din întreaga lume, iar autorul a devenit un prieten
adevărat al copiilor şi al copilăriei. Prin personajele cărţilor
sale Spiridon Vangheli altoieşte dragostea de ţară, de neam, de
baştină natală. Nu întîmplător coliba din Sărături,
care a fost o oază de lumină în copilăria scriitorului, s-a
transformat în Coliba Albastră pentru toţi copiii. Vorba
academicianului Mihai Cimpoi: Cum să te desparţi de Guguţă când
tu însuţi eşti Guguţă?
A
fost purtată de valul copilăriei Coadă Cătălina, elevă în
clasa a IX-a, ce şi-a împărtaşit emoţiile pentru micuţi:
Sunt
nespus de bucuroasă să mă aflu la această expoziţie, pentru că
anume ea îmi aminteşte şi mă poartă pe valurile copilăriei.
Nu cred că este vreun copil sau matur care să nu-l cunoască pe
Guguţă sau căciula sa în care încap toate emoţiile,
toate clipele frumoase de copil, dar şi toate valorile neamului
românesc. Am mai fost şi la alte expoziţii, întruniri
cu alţi scriitori în incinta bibliotecii O. Ghibu şi sunt
fericită că am simţit din nou acea atmosferă călduroasă şi
prietenoasă. Un mare mulţumesc domnului Spiridon Vangheli care prin
creaţia sa a reuşit să picteze cu măiestrie zîmbete pe
buzele copiilor şi pentru că ni l-a dăruit pe Guguţă.
Această
zi, pentru copii a fost una memorabilă, fiind lăudaţi de
directoarea liceului O.
Ghibu
Măria
Garştea, cât şi au fost mîngâiaţi cu daruri din
parte bibliotecii, cu nişte volume de cărţi respectiv vârstei.
Vernisajul
s-a finisat cu înmânarea de diplome de către
directorului bibliotecii Vitalie Răileanu şi cu calde aplauze din
partea profesorilor pentru micuţii lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu