Teatrul cuprinde şi exprimă viaţa

La data de 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului. 

Cu acest prilej, Filiala ,,Onisifor Ghibu" vă propune o expoziţie virtuală.

Borie, Monique. Fantoma sau Îndoiala teatrului / Monique Borie. – Iaşi : Polirom, 2007. – 322 p.

Spaţiu oferit celor morţi pentru reîntâlnirea cu cei vii, spaţiu dispus să întâmpine fantomele şi să-şi măsoare puterile în încercarea de a le reprezenta, acesta este teatrul despre care ne vorbeşte cartea de faţă.

Pentru a afirma permanenţa unei viziuni despre teatru ca artă căreaia fantoma îi revelează miezul ascuns, Monique Borie şi-a propus să parcurgă în analiza sa un traseu jalonat de repere exemplare, de la marile forme teatrale istorice – tragedia greacă, dramaturgia shakespeariană şi teatrul japonez no – la marile opere fondatoare ale modernităţii – Maeterlink, Strindberg, Ibsen, Pirandello – şi la proiectele cele mai radicale ale scenei secolului XX – Craig, Artaud, Genet şi Kantor.

Caranfil, Ninela. Nebănuita forţă a scenei / Ninela Caranfil. – Ch. : Prometeu, 2009. – 300 p.

,,Profesia mea de actriţă mi-a prilejuit momente de revelaţie, m-a făcut necesară oamenilor, idelurilor noastre naţionale. Mi-a fost greu, mi-a fost uşor în teatru? Şi da, şi nu. Oricum, nu am regretat niciodată că mi-am ales acest drum, pentru că micile, scurtele bucuri ale actorilor sunt fără de preţ, şi anume ele justifică tot calvarul prin care trec aceşti ,,nebuni frumoşi'' în viaţa lor zbuciumată, plină de lucruri imprevizibile. Soarta unui actor e în a aştepta cu răbdare un rol, în a spera ca cineva să se gândească la el, în a se consola că nu va fi uitat... Dar, şi în a se impune în viaţa culturală şi socială, iar când este necesar – şi în cea politică; a se implica în destinul Neamului."

Caranfil, Ninela. Tăcerea de până la Cuvânt / Ninela Caranfil. – Ch. : Ed. Iulian, 2005. – 464 p.

Ca combustie teatral-artistică, Cuvântul a fost mereu onorat de Ninela Caranfil, care cu responsabilitate profesională dar şi cu duioşie maternă l-a îngrijit şi l-a scos în lume.

Actriţa Ninela Caranfil care, după propria-i mărturie, a avut în viaţa ei actoricească ,,momente de înaltă trăire artistică, de trăire scenică totală”, înavuţită de experienţa sa îndelungată în domeniu, plină de îneţelegere profundă a importanţei Cuvântului, ca instrument de manifestare profesională, a cutezat să pună pe coperta acestei cărţi un titlu neobişnuit, inedit – ,,Tăcerea de până la Cuvânt”.

Cemortan, Leonid. Teatrul Naţional din Chişinău (1920-1935) / Leonid Cemortan. – Ch. : Epigraf, 2000. – 304 p.

Un mare merit al Teatrului Naţional din Chişinău îl constituie faptul că în toţi anii existenţei sale el fost un neostenit purtător şi propagator al artei şi culturii româneşti în Basarabia.

Devenit o prestigioasă instituţie de cultură şi spiritualitate românească, teatrul a participat activ la viaţa Chişinăului şi a întregii Basarabii.

Teatrul Naţional din Chişinău nu numai că a propagat marile creaţii ale dramaturgiei universale – de la Sofocle, Shakespeare, Racine şi Molièr până la Ibsen, Cehov şi Pirandello, dar şi a ţinut obştimea basarabeană la curent cu viaţa cultural-spirituală internaţională, cu mişcarea teatrală europeană.

Pelin, Pavel. Ce dragoste veche – actorii / Pavel Pelin. – Ch. : Cartea Moldovei, 1998. – 198 p.

Referindu-se la evoluţia artei teatrale din anii 60-70, autorul nu-şi propune scopul de a menţiona tot ce merită atenţie. Recurge adesea la destăinuiri suprinzătoare, la relatarea situaţiilor incidentale, dar reuşesc totuşi să readucă în prezent o pagină memorabilă din trecutul vieţii noastre artistice, intrigându-ne şi dispunându-ne la intense meditaţii asupra destinului şi perspectivei teatrului contemporan. Ecourile din trecut renasc imagini vii din cenuşa vremuruilor, sentimentele izbucnesc din noianul anilor atât de puternic, âncât proiectează un fascinant caleidoscop de autentice valori.

Pelin, Pavel. Privitor ca la teatru / Pavel Pelin. – Ch. : Cartea Moldovei, 2007. – 240 p.

Pavel Pelin a găsit în teatru o cale de centralzare a esenţelor vieţii între veşnica sărbătoare a sufletului şi brutala presiune a realităţii, atât de tragic resimţită în eseurile despre regretaţii Diana Barbaru şi Dumitru Caraciobanu. Autorul îi admiră şi îi înţelege pe actori, îi iubeşte şi ne face şi pe noi, cititorii, să-i iubim. Prin acest volum, cronicarul se situează în rândul celor mai buni cunoscători ai teatrului naţional.

Solovei, Rodica. Nicolae Darie, actorul şi omul : Îndemn la înălţare prin cuvânt / Rodica Solovei. – Ch. : Epigraf, 2011. – 208 p.

În cartea pe care o avem în faţă vom urmări traseul biografic al maestrului Nicolae Darie, descris de către acesta fără emfază, cu sinceritate şi naturaleţe, şi, pe alocuri, cu umor. Parcurgând, filă cu filă, itinerarul vieţii lui Nicolae Darie, sesizăm că încă din copilărie el era o fire receptivă la frumos, cu sensibilitate artistică. Apoi, cunoscând calea de formare şi de desîvârşire profesională a artistului pe scena Teatrului Naţional Mihai Eminescu, înţelegem că, pentru a reuşi şi a se împlini, domnia sa a lucrat mult şi continuă să lucreze asupra propriului Eu, asupra cuvântului rostit cu măiestrie.

Zamfirescu, Ion. Istoria universală a teatrului : Antichitatea / Ion Zamfirescu. – Craiova . Aius, 2001. – 434 p.

Scena a fost o tribună pe care s-au rostit cu autoritate toate adevărurile vieţii umane. De-a lungul întregii lui dezvoltări teatrul a fost necontenit un laborator al ideilor şi al sentimentelor superioare. Dacă e adevărat că în cursul evoluţiei sale de până acum lumea s-a pefecţionat, c-a devenit mai bună, în cazul acesta trebuie să admitem că o parte din programul astfel realizat se datorează şi teatrului : teatrului legat în mod specific de viaţa popoarelor.