miercuri, 16 ianuarie 2013

Mihai Eminescu la început de mileniu trei, Eminescu şi limba poetică a înaintaşilor

Sub acest generic în cadrul Cenaclului Literar-Artistic „Sic  Cogito” s-a derulat azi la biblioteca „Onisifor Ghibu” o activitate excepţională.
La o masă  rotundă de discuţii au fost invitaţi:  Pavel Balmuş, cercetător şi istoric literar ; scriitorul Vladimir Beşleagă ;  poeta Călina Trifan, secretar ştiinţific la Muzeul Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu” ; Constantin Rusnac, Om emerit al artei, compozitor, muzicolog, poet.
Au avut dorinţa să participe la această manifestare de evocare a personalităţii şi spiritului etern eminescian elevi de la mai multe licee: „Onisifor Ghibu”, ghidaţi de directorul Elena Cernei ;  liceul „Vasile Vasilachi” conduşi de Ludmila Olaru, şef-adjunct studii ;  liceul „N. Sulac” veniţi împreună cu şefa Catedrei de Limbă şi literatura română dna Elena Florea.
Conferenţiarii invitaţi au reuşit să captiveze şi să-i orienteze pe cei prezenţi spre noi studii şi lecturi profunde a Operei eminescene. Pavel Balmuş a vorbit elevilor despre cercetările vizavi de data de naştere a poetului. Vladimir Beşleagă  a convenit că ne-am adunat  ca să comunicăm cu Eminescu viu,  provocând publicul la o comunicare interactivă. Călina Trifan a reiterat faptul că  Eminescu este în inimile noastre. Îi datorăm dezvoltarea limbi române literare, versul armonios, îl percepem drept Poet Naţional, de aici şi Sărbătoarea Naţională a Culturii a fost declarată în ziua naşterii lui Eminescu. Fondurile Muzeului Naţional de Literatură „M. Kogălniceanu” sunt cele mai bogate în ediţii de carte veche şi critică literară privitor la viaţa şi opera Eminescu, a ţinut să comunice celor prezenţi,  invitând tinerii să treacă pargul acestei instituţii.
Doar omul care ştie şi respectă valorile naţionale şi universale, este un om cu o cultură înaltă, a remarcat Constantin Rusnac. Marele Eminescu  a reuşit să facă atât de multe, dar mai ales este important că  a pus bazele unei limbi române noi, după cum a menţionat în repetate rânduri Titu Maiorescu. În versurile lui Eminescu se simte muzica, armonia versurilor sale este perfectă, ea doar trebuie auzită şi pusă pe note de către compozitori. 
A urmat un frumos medalion literar-muzical „Dor de Eminescu”, pregătit cu mult drag de elevii de la Liceul „Onisifor Ghibu”.
Melodia romanţei pe versurile lui Eminescu „Seara pe deal” s-a revărsat duios în sunet de vioară în interpretarea unui grup de eleve de la acest liceu.
Date biografice şi unele aprecieri reprezentative ale personalităţii şi activităţii acestui mare Geniu al literaturii române au fost reproduse în mod coerent, sub formă de recital,  de Aliona Iorgov, Marian Golubenco, Corina Tîlea, Nadejda Draguţan, Cornelia Ghilaşcu.
Şveţ Daniel şi o micuţă elevă, dar cu mult talent, Nicoleta Ghlibiciuc, ne-au adus fiori de admiraţie interpretând cunoscuta melodie „Eminescu” de Ion Aldea-Teodorovici. Ne-a impresionat plăcut şi o altă melodie   – „O serenadă”,  versuri de Anatol Ciocanu dedicate lui Eminescu, muziă de Ion Aldea Teodorovici – interpretată de Daniel în tandem cu o altă domnişoară, Corina Ţălea.
Cei prezenţi în sală au fost martorii unui dialog în versuri dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle,  readuse la timpul prezent de Patricia Codreanu şi Mihai Coşleţ.
Pasiune şi eleganţă ne-au demonstrat prin interpretarea unor fragmente din dansuri clasice şi moderne,  alti doi adolescenţi talentaţi, Cristina Rusnac şi Valentin Vartean, integrându-se armonios în atmosfera feerică  creată în sala bibliotecii de minunatele versuri de dragoste ale poetului, recitate puţin mai înainte cu mult dramatism şi măiestrie de Mihai Coşleţ.

Biblioteca „O. Ghibu” a venit cu un prezent actual pentru fiecare liceu, tot prin Carte oferit.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu