Ioan Slavici - unul dintre cei dintâi cronicari fideli şi realişti

                                       165 de ani de la naştere

Expoziţie virtuală

1. Slavici, Ioan. Pădureanca / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Cartex 2000, 2007. – 125 p.

 Opera lui Ioan Slavici, atât de extinsă, risipită cu dărnicia apostolului sărac, în dreapta şi în stânga, în cursul unei lungi vieţi de muncă culturală şi creaţiune artistică, trebuie strânsă într-un loc, atât pentru a da sinteza talentului lui, cât şi pentru faptul că ea constituie o bogată comoară din care trebuie să se împărtăşească publicul.

D. Karnabatt

2. Slavici, Ioan. Amintiri / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Cartex 2000, 2007. – 125 p.

  

Memorialistica lui Slavici este un aspect nu numai polemic, ci şi pronunţat informativ, ceea ce face să i se dea dreptate – o largă utilizare în informaţiilor constituie o problemă dintre cele mai importante . Va trebui să respingem, în primul rând, ca neîntemeiată afirmaţia lui Slavici potrivit căreia memorialistica sa se bazează numai pe memorie. Slavici porneşte, în memorialistică, nu de la evocarea întâmplărilor spre ilustrarea unor idei, ci de la idei, pentru a căror ilustrate fie că imaginează întâmplări, fie că le culege din lumea prin care a trecut.

D. Vatamaniuc.

3. Slavici, Ioan. Pagini alese / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Meteor Press, 2002. – 240 p.

I. Ioan Slavici (1848-1925).

II. Texte literare

Nuvele: Moara cu noroc; Popa Tanda; Budulea Taichii

 Romanul: Mara Basme.

Poveşti: Doi feţi cu stea în frunte; Zâna Zorilor (basm-poveste)

Proză memorialistică: Amintiri – lumea prin care am trecut; Dăscălirea mea; Scrietori III. Sugestii de lectură. Nuvela – noţiuni de teorie literară

Repere de comentariu: Popa Tanda, Scormon, La crucea din sat, Gura satului, Budulea Taichii, Pădureanca, Moara cu noroc

IV. Aprecieri critice

T. Maiorescu, G. Călinescu, T. Vianu, I. Negoiţescu, G. Munteanu, P. Marcea, M. Zaciu, A. Piru, D. Micu, I. Rotaru, N. Manolescu, M. Sadoveanu

V. Mic dicţionar de personaje literare

Noţiuni de teorie literară – despre personajul literar, caracterizare

Personaje: Mara, Păcală, Petru Făt-Frumos, Sfânta Vineri, Zâna Zorilor

VI. Teste de evaluare

VII. Bibliografie selectivă

4. Slavici, Ioan. Mara / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Porto-Franco, 1979. – 242 p.

Mara este un roman scris de Ioan Slavici, publicat în anul 1894, în revista Vatra, iar în volum a apărut abia în 1906. Face parte din categoria bildungsroman, adică este un roman al inițierii și al formării pentru că, pe tot parcursul romanului este prezentată trecerea celor 2 copii, Persida și Trică, de la copilărie la maturitate și totodată inițierea lor în greul vieții.

Titlul este reprezentat de numele personajului principal în jurul căreia se desfășoară acțiunea. Semnificația titlului este sugestivă, deoarece această creație este mai întâi romanul, al cărei destin constituie axa fundamentală a epicii. Tema romanului o constituie fresca socială a lumii ardelenești, cu moravurile ei specifice, așezată la interferența satului cu orașul, într-un târg ardelenesc. Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Romanul este structurat în 21 de capitole, purtând titluri semnificative pentru conținutul acestora: Sărăcuții mamei, Maica Aegidia, Furtuna cea mare, Ispita etc. Opera se constituie prin îmbinarea dintre romanul Marei, care urmărește destinul eroinei și romanul iubirii, care ilustrează formarea și consolidarea cuplului erotic Persida - Națl. Reletarea acțiunii se face din perspectiva auctorială, adică narațiunea este la persoana a III-a, autorul fiind omniscient și omniprezent. Romanul are și o certă valoare etnografică, prin descrierea obiceiurilor ardelenești.

Romanul zugrăvește drumul Marei și al copiilor ei, Persida și Trică, până în momentul în care aceștia din urmă intra în lume. La început, după cum era și firesc, Mara ocupă un loc dominant, pentru ca mai târziu, copiii, și mai ales Persida să-i ia locul. Destinul familiei Marei se împletește, datorită unor împrejurări neprevăzute, dar firești, cu cel al familiei neamțului Hubăr, a cărei prezență, fără a fi proeminentă, rămâne notabilă. Intervin desigur și alte personaje cu care protagoniștii vin în legatură, în primul rând e vorba de Bocioacă și de ai săi, dar acestea nu formează decât elementele unui cadru în care se desfășoară destinul eroilor de prim-plan.

5. Slavici, Ioan. Zîna zorilor / Ioan Slavici. – Ch. : Ed. Ştiinţa, 2007. – 220 p.

 A fost odată un împărat despre care toată lumea ştia că un ochi îi râde şi unul plânge, dar nu spusese nimănui de ce. Împăratul avea trei feciori: Florea, Costan şi cel mai mic, Petru. Mezinul se încumetă să îl întrebe pe tatăl lor despre ochii lui.  Împăratul îi spuse că ochii lui vor râde mereu amândoi când îi vor aduce apă de  fântână de la  Zana Zorilor, dovadă a voiniciei lor. Florea plecă primul şi spuse să vină după el Costan, dacă nu  se întoarce într-un an, o lună, o săptămână şi o zi. Când ajunse la marginile împărăţiei, de jur împrejur era o prăpastie adâncă şi numai o singură punte. Pe punte ieşi un balaur înspăimântător, iar Florea o luă la fugă şi nu mai ştiu nimeni nimic despre el....(Fragment)

6. Slavici, Ioan. Moara cu noroc / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Fundaţiei culturale române, 1995. – 220 p.

  

Acţiunea se  desfăşoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu  valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte, iar în final, apa şi  focul purifică locul. 

Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect  concentrat, cu deschideri bogate.

Nuvela debutează cu un precept moral  izvorât din înţelepciunea bătrânească rostit de mama-soacră, ce are în nuvelă  rolul corului din tragedia antică greacă: „-Omul să fie mulţumit cu sărăcia  sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit". Bătrâna  este adepta păstrării tradiţiei, în timp ce Ghiţă, capul familiei, doreşte  schimbarea, bunăstarea materială. Cizmar sărac, dar onest, harnic şi muncitor,  Ghiţă ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câştiga rapid bani.  Iniţial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, îşi asumă  responsabilitatea destinului celorlalţi.

7. Slavici, Ioan. Poveşti şi nuvele / Ioan Slavici. – Bucureşti : Ed. Doina, [s.a.]. – 155 p.

  

Poveştile lui Slavici nu citite, astăzi, numai imperativul bibliographic de a aborda global un mare scriitor, ci prin ele în însele, fără vreun support estetic din parte operei celeilalte, susţinând un prozator de înaltă clasă. Nu s-au învechit deloc şi tradează în nici un fel epoca în care au fost compuse; vin din trecut, desigur, dar cu înfăţişare antemporală.

Goci Aureliu

8. Ruşti, Doina. Ioan Slavici – „Moara cu noroc”, „Mara” // Ruşti Doina. Scriitori români : Fişe bibliografice. Rezumate. Comentarii. Texte critice. – Bucureşti, 2007. – P. 159-172.

 Slavici devine un „observator al sufletului disimulat şi crispant de mut” afirma G. Călinescu, accentuând predispoziţia scriitorului către acele trăiri ce nu sunt exteriorizate decât prin aşa-numitele „scene mute” corespunzând până la un punct „gesturilor psihologice” de care menţiona Magdalena Popescu. Personajul la Slavici este surprins întotdeauna din interior spre exterior, urmărindu-i-se detaliat reacţiile ascunse. Astfel, mobilurile, sentimentele îi sunt dizolvate sub lupa unei observaţii ce tinde spre analiză psihologică. Cu toată minuţia însă, întregul proces de dezvăluire a trăirilor interne se înscrie în sfera sugestiei. Sentimentele nu sunt numite, ci sugerate, această tehnică venind în consonanţă cu atitudinea personajelor care este una a tatonărilor puse sub semnul incertitudinii.

9. Bugnariu, Teofil. Ioan Slavici. 1848-1925 : biobibliografie / Teofil Bugnariu, Ioan Domşa, Dimitrie Vatamaniuc. – Bucureşti : Ed. Encilopedică Română, 1973. – 516 p.

 Axate pe coordonatele realismului, nuvelele lui Slavici îşi concentrează substanţa în conturarea personajelor, acestea devenind instanţe epice privilegiate. Epicul se-ncheagă astfel prin ciocnirea personajelor, evenimentele neinteresând în sine, ci drept revelatorii a caracterelor, drept declanşatoare a zbuciumului interior omniprezent la fiinţele lumii lui Slavici. Nu faptele nasc personaje, ci invers şi acest raport narativ este direcţionat astfel şi în măsura în care oamenii nuvelelor scriitorului ardelean par să irumpă în text dintr-o realitate anterioară ficţiunii. Personajele lui Slavici intră în universul ficţional pe deplin formate, prin nume, neînsoţit decât arareori de prezentarea clasică ce includea portretul fizic şi o retrospectivă a trecutului acestora. Astfel, până la un punct, prezentul istorisirii se suprapune peste cel al istoriei, tehnica mizând totodată şi pe o anumită convenţie a familiarizării cititorului cu lumea creată. Cititorul este inclus în realitatea textului, atribuindu-i-se tacit cunoştinţele necesare şi făcând inutilă o prezentare detaliată a fiinţelor care în acest mod îşi pierd statutul de „hârtie”, căpătând contururi reale. Se realizează practic o acreditare a ficţiunii, o integrare a acesteia în realitate şi o asigurare a unei coerenţe interne.

10. Vatamaniuc, D. Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut / D. Vatamaniuc. – Bucureşti : Ed. Acad. R.S. România, 1968. – 618 p.

 Slavici, în lucrarea Lumea prin care am trecut, Bucureşti, 1930, mărturiseşte că: „În colaborare cu M. Kogălniceanu am publicat o broşură asupra răpirii Bucovinei, cea mai mare parte extrase făcute din colecţia Hurmuzaki” (p. 103).  Lucrarea avea un studiu introductiv de 19 pagini. Aceasta ar putea fi de Kogălniceanu – spune D. Vatamaniuc – dar întrucât, în ediţia din 1910 (Kogălniceanu se stinsese din viaţă în anul 1891), stilul acelei introduceri este îmbunătăţit, se poate deduce că textul respectiv aparţine lui Slavici. Iată documentaţia logică a reputatului istoric literar D. Vatamaniuc: Studiul „cuprinde pe alocuri întorsături de frază, care trădează deprinderea cu topica germană. Când se retipăreşte broşura, în 1910, cu specificarea «după cea din 1875» se înlătură totuşi întorsăturile de frază, expresiile şi cuvintele regionale. S-ar putea susţine, în aceste împrejurări că studiul introductiv apatţine tot lui Slavici. M. Kogălniceanu va fi adus, în graba impusă de tipărire, o seamă de modificări şi decise, probabil, care dintre documente să intre în broşură. Aşa sau altfel Răpirea Bucovinei după documente autentice aparţine mai puţin lui M. Kogălniceanu şi mult mai mult lui Slavici” (p. 187).

Listă bibliografică

Ediţii monografice despre viaţa şi activitatea scriitorului

1. Bugnariu, Teofil. Ioan Slavici. 1848-1925 : biobibliografie / Teofil Bugnariu, Ioan Domşa, Dimitrie Vatamaniuc. – Bucureşti : Ed. Encilopedică Română, 1973. – 516 p.
2. Gal, Teodor. Ioan Slavici despre educaţie şi învăţământ / Teodor Gal. – Bucureşti : Ed. Didactică şi Pedagogică, 1967. – 264 p.
3. Ioan Slavici : antol., pref, tabel cronologic şi bibliogr. de C. Monahu. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1977. – 304 p. – (Biblioteca Critică).
4. Marcea, Pompiliu. Ioan Slavici / Pompiliu Marcea. – Bucureşti : Ed. Pentru Literatură, 1965. – 416 p. : fot.
5. Marcea, Pompiliu. Ioan Slavici / Pompiliu Marcea. – Ed. a 3-a. – Bucureşti : Ed. Facla, 1978. – 4384 p.
6. Vatamaniuc, D. Ioan Slavici : Opera literară / D. Vatamaniuc. – Bucureşti : Ed. Acad. R.S. România, 1970. – 306 p.
7. Vatamaniuc, D. Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut / D. Vatamaniuc. – Bucureşti : Ed. Acad. R.S. România, 1968. – 618 p.

Referinţe în dicţionare, ediţii de analiză şi critică literară

1. Cimpoi, Mihai. Ioan Slavici // Cimpoi Mihai. Mari scriitori români : medalioane literare. – Ed. a 3-a. – Ch., 2009. – P. 144-150.
2. Crişan, Constantin. Ioan Slavici – o schiţă sociologică a personajelor // Sinteze de literatură română. – Bucureşti, 1981. – P. 84-96.
3. Ioan Slavici // Scriitori români notorii : Viaţa, activitatea, opera / alcăt : Angela Lungu, Cristina Bujor. – Ch., 2006. – P. 96-100.
4. Micu, Dumitru. Ioan Slavici // Micu Dumitru. Istoria literaturii române : De la creaţia populară la postmodernism. – Bucureşti, 2000. – P. 145-149.
5. Munteanu, George.  Ioan Slavici // Munteanu George. Istoria literaturii române : Epoca marilor clasici. Vol.II. – Ed. a 2-a. – Galaţi, 1994. – P. 269-464.
6. Nuvela psihologică. Ioan Slavici: „Moara cu noroc” ; Romanul realist-obiectiv. Ioan Slavici : „Mara” // Stoleru Cecilia. Literatura română: Comentarii literare şi teste-grilă. – Bucureşti, 2003. – P. 50-64.
7. Ruşti, Doina. Ioan Slavici – „Moara cu noroc”, „Mara” // Ruşti Doina. Scriitori români : Fişe bibliografice. Rezumate. Comentarii. Texte critice. – Bucureşti, 2007. – P. 159-172.
8. Sasu, Aurel. Paradoxul uinei prietenii: Maiorescu – Slavici // Sasu Aurel. Progresii. – Cluj, 1972. – P. 57-62.
9. Slavici Ioan // Dicţionarul esenţial al scriitorilor români / coord. şi revizuire şt. : Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu. – Bucureşti, 2000. – P. 764-770 : bibliogr.
10. Slavici Ioan // Dicţionarul scriitorilor români. R-Z / coord. : Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu. – Bucureşti, 2002. – P. 274-282.
11. Slavici Ioan // Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Ed. Academiei Române ; Ch. : Ed. Gunivas, 2002. – P. 811-815. – Bibliogr. : 78 tit.
12. Vianu, Tudor. Ioan Slavici // Vianu Tudor. Arta prozatorilor români. – Bucureşti, 1996. – P. 120-124.
13. Zaharia-Filipaş, Elena. Ioan Slavici – observator şi moralist al lumii satului // Sinteze de literatură română. – Bucureşti, 1981. – P. 72-83.