Activitatea”
a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii
a 154 de ani de la Mica Unire, organizată în parteneriat cu
Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Institutul de Istorie,
Stat şi Drept al AŞM, Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM,
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău.
Prezentând volumul Ioan Pelivan: istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia (ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, bibliografie şi indice de nume de Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru, Bucureşti, 2012) – scriitorul Vladimir Beşleagă a incitat interesul publicului la maxim, adresând şi un înflăcărat îndemn: „Trecutul acestui popor este un şir întreg de martiri, trebuie să cunoaştem aceşti martiri, adevăraţi eroi ai neamului!”. Un moment inedit şi impresionat pentru public a fost prezenţa în sala bibliotecii a dnei Ileana Pelivan, strănepoata lui Ioan Pelivan. Emoţiile o copleşeau în timp ce le vorbea celor prezenţi despre această personalitate istorică, amintirile despre el fiind păstrate şi transmise cu sfinţenie, în sânul acestei familii, din generaţie în generaţie.
Volumul de studii istorice în baza
documentelor din acea perioadă Destinul
românilor basarabeni sub dominaţia ţaristă
(Ch., 2012),
autor dr. în istorie
Dinu Poştarencu a fost reflectat şi
apreciat la justa valoare în comunicarea sa de dr. în
istorie Constantin
Ungureanu. Un
alt volum documentar de excepţie – Documente
privind istoria Moldovei sub ocupaţia militară rusă (1806-1812),
alcătuitori: Alexei Agachi, Ion
Varta, Valentin Constantinov, Larisa Svetlicinâi, Tatiana
Varta, editat de Institutul de Stat, Istorie şi Drept (Ch., 2012)
– a fost trecut în revistă de
dr. Vlad Mischevca.
Poetul Valeriu Matei a reiterat necesitatea
cunoaşterii vieţii şi activităţii politice a titanicului Nicolae
Iorga, prezentând volumul
Discursuri parlamentare,
vol. II (1919-1923).
Publicul a fost informat şi despre
apariţia celei de a doua ediţii a studiului: Pactul
Ribbentrop-Molotov şi agresiunea sovietică împotriva
României. Culegere
de documente (1939-1991) –
selecţia, traducerea şi îngrijirea textelor, prefaţă şi
note de Valeriu Matei, apărut în anul 2012 la Ploieşti.
În premieră absolută, a menţionat dr.
Ion Constantin (România) aici, la Chişinău, prezentăm două
volume de excepţie (la Bucureşti lansarea urmează a avea loc):
România (1945-1989).
Enciclopedia regimului comunist. Represiunea,
vol. II, F-O şi România
(1945-1989). Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de stat, de
partid, obşteşti şi cooperatiste
(editate de Institutul
pentru Studiul Totalitarismului de la Academia Română,
Bucureşti, 2012).
Specificarea conţinutului şi a evenimentelor
principale reflectate în paginile ediţiei periodice Revista
de Istorie a Moldovei (nr.
2, 3-4, 2012) a prezentat dr. Ion Jarcuţchi. Materialele publicate
în Anuarul Institutului de
Istorie al AŞM. 2011(Ch., 2012)
au fost comunicate publicului de Demir Dragnev, membru corespondent
al AŞM.
Revista Destin
românesc, ediţie
specială (nr. 5-6, 2012), dedicată
lui Alexandru Moşanu – 80 de ani.
Unitatea românească – călăuză principală în
activitatea omagiatului – a fost
prezentată de acad. Andrei Eşanu, accentuând că inedit este
publicarea memoriilor lui A. Moşanu, Preşedintele Primului
Parlament al Republicii Moldova, menţionând că acest număr
de revistă este deja un document istoric la care vor apela
cercetătorii celei de a doua jumătăţi a secolului XX.
Donaţia
de reviste Magazin
istoric şi Destin
românesc tuturor utilizatorilor
care au fost la bibliotecă în această zi va contribui la
satisfacerea dorinţelor de lectură, la sporirea gradului de
diseminare a informaţiilor istorice veridice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu