Tradiţia ouălor vopsite şi simbolul ancestral al oului

Încă din sec.XIII există tradiţia ouălor vopsite. Cum s-a ajuns la aceasta? 

Astfel, din izvoare istorice şi arheologice se ştie că vechii perşi îşi dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor sezoniere importante de înnoire a anotimpului- cum ar fi Anul Nou, care de fapt reprezenta o serbare a fertilităţii şi a primăverii, oul fiind simbo­lul eternităţii vieţii, al germenului care rodeşte, al totalităţii lumii, fiind comparat cu întregul Univers. Şi astăzi în Iran există tradiţia ca de Anul Nou - sărbătoare care are loc întotdeuna la echinocţiul de primăvară - 21 martie şi ţine 13 zile, oamenii să-şi facă cadou de ouă roşii, pe care le ciocnesc cap în cap în ultima zi, cel care sparge oul ,avînd dreptul să-l ia; deci identic ca la Paştele Creştin.

Prin acest ceremonial ritual de spargere a ouălor prin lovire, vechii perşi considerau că natura, timpul şi spaţiul moare şi renaşte anual împreună cu zeităţile adorate, concepţie preluată de-a lungul timpurilor de numeroase popoare.

În Roma antică, tinerii îşi dăruiau ouă roşii şi diferite cadouri la sărbătorirea zeului lanus - păzitorul porţilor oraşului şi caselor, după numele căruia s-a dat denumirea lunii Ianuarie. Aşa cum uşa priveşte înspre casă şi spre afară, aşa şi lanus a fost conceput cu două feţe - devenind astfel un motiv tradiţional în artă precum şi o comparaţie pentru oamenii falşi “ care au două feţe precum lanus".

Oul a fost considerat dintotdeauna simbol arhetipal al genezei, al începutului, al vieţii, regenerării şi nemuririi, iar colorarea lui în roşu - simbolul vieţii, îi conferea proprietăţi magice.

Chinezii aveau credinţa că Cerul şi Pământul sunt un ou enorm al unei găini magice născute din haos, cerul învelind pământul aşa precum coaja oului înveleşte gălbenuşul.

Multe culturi precum cea greacă, feniciană, vietnameză, japo­neză, polineziană - şi lista nu se încheie aici - au considerat naşterea Universului din „Oul Lumii".
Cultura indiană consideră că, la începutul genezei, zeul suprem Brahma ar fi scos din Apele Primordiale - Lotusul Lumii, care a ieşit din germenele strălucitor al pământului - Oul de Aur ances­tral ( Hiranya-garbha); aşa se explică şi faptul că aurul este con­siderat sfânt - de aici speculaţiile afirmă şi legătura indestructibilă cu alchimia...şi dragostea indienilor pentru aurul dătător de pute­re şi viaţă.
La egipteni mitologia spune că din Oceanul Primordial - Nun, ar fi ieşit o movilă pe care a apărut Oul Primordial, din care s-a năs­cut primul zeu Hnum - zeul Haosului, iar din acest haos a izvorât întrea­ga viaţă - asta explică faptul că denumesc şi acum sarcofagele „Ou",
Mitologia tibetană consideră că din cele cinci elemente pri­mordiale (aerul, apa, focul, pământul şi lemnul) ar fi apărut oul ances­tral; din el ar fi ieşit un lac mare, alb, apoi alte ouă - cele cinci simţuri şi în cele din urmă oamenii şi restul lumii.
În mitologia greacă eroi ca Polux şi Castor au ieşit din oul zeiţei Leda - ce avea întruchiparea unei lebede pe care zeul suprem, Zeus, ar fi iubit-o.
Numele zeiţei Primăverii la vechii germani, Ostara justifică şi denumirea sărbătorii Paştelui - „Oster“. Deoarece ea aducea din nou soarele arzător pe cer ceea ce făcea ca întreaga natură să se trezească la viaţă, în cinstea ei se făceau la începutul primăverii serbări spectaculoase, iar tradiţia de a se dărui ouă colorate s-a păstrat până în zilele noastre.

Acelaşi ritual exista şi în Anglia unde aceeaşi zeiţă a primăverii se chema Eostra de aici denumirea Paştelui - „Easter“.

Sculptura „începutul lunm“ a lui Constantin Brâncuşi reflec­tă esenţializarea formei primare a cosmosului sub forma Oului cos­mic, care reflectă nu numai începuturile genuine ale oricărei creaţii dar şi faptul că marele sculptor coiul o creat forma ovoidului per­fect, a fost familiarizat cu miturile oosmoţjonice care explică geneza.