vineri, 13 aprilie 2012

Programul ,,Chişinăul citeşte o carte'' - 2012

Joi, 12 aprilie 2012, la Biblioteca publică ,,O.Ghibu’’, a avut loc prezentarea de carte ,,Nu mă tentează’’ a prozatorului, publcistului şi profesorului universitar  Anatol Moraru. Volumul dat face parte din programul de lectură ,,Chişinăul citeşte o carte’’ elaborat şi promovat de Biblioteca Municipală ,,B.P.Hasdeu’’. Acest program reprezintă unul din cele mai complexe proiecte elaborate de Biblioteca Municipală ,,B.P.Hasdeu’’ şi este implimentat din anul 2004, desfăşurându-se anual. Obiectivul prioritar  al acestuia fiind atragerea unui număr cât mai mare de persoane la lectura cărţilor.

Anatol Moraru este lector superior la Catedra de literatură română şi universală a Universităţii de Stat „A. Russo” din Bălţi. Autorul este o prezenţă activă în mediul literar şi cel universitar din Bălţi. În afară de activitatea didactică, el coordonează Cenaclul literar „Kontur”. A semnat volumele de proză „Nou tratat de igienă”, distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, „Turnătorul de medalii”(roman), studiul didactic „Ion Druţă. Opera epică şi dramatică”, „Nu mă tentează” (povestiri).

Invitaţii de onoare au fost: Emilian Galaicu-Paun, poet, prozator, eseist şi editor, redactorul volumului ,,Nu mă tentează’’; Dumitru Crudu, scriitor; Valerian Ciobanu, scriitor. La prezentarea cărţii au participat elevii liceului ,,Vasile Vasilache’’ şi ,,Nicolae Sulac’’, profesori, utilizatori ai bibliotecii, bibliotecari ai altor biblioteci etc.

Cuvântul de salut a fost rostit de către Vitalie Răileanu, directorul Bibliotecii publice ,,O.Ghibu’, fiind în acelaşi timp şi moderatorul manifestării. Emilian Galaicu-Păun a apreciat opera literară a lui Anatol Moraru, susţinând că autorul crează un univers structurat, un univers al ,,vieţii de provincie’’ conectat la mica realitate cotidiană. De asemenea, Galaicu-Păun a recomandat cartea ,,Nu mă tentează’’, îndesoebi tinerilor, prezentând limbajul cărţii ca un atu, fiind un limbaj accesibil pentru ei.

O invitată-surpriză a fost Ina Sitari, masterandă, anul II, la Facultatea de Filologie, USM (conducător ştiinţific Victoria Fonari, doctor în filologie), care cercetează proza scurtă a lui Anatol Moraru de mai mult timp.  ,,Nu mă tentează este o carte care tentează, având un limbaj accesibil tuturor vârstelor’’ a suţinut Ina Sitari.

Manifestarea a fost însoţită şi de o expoziţie de carte dedicată autorului.

Aceste acţiuni culturale de lectură au un impact pozitiv asupra societăţii prin răspândirea valorilor culturale naţionale şi universale. Astfel, Biblioteca Publică ,,O.Ghibu’’ vă invită să lecturăm împreună  cele mai bune cărţi.

Un comentariu:

  1. O activitate interesanta si utila pentru elevi.Fiecare nouă carte citită înseamnă o nouă limită pe care o depăşeşti, înseamnă o acumulare de înţelesuri şi trăiri.Nimic nu poate fi mai plăcut decât să citeşti o carte, ca mai apoi să-ţi împărtăşeşti emoţiile cu cei din jur prin bucuria lecturii.Atât invitaţii cât şi moderatorul au demonstrat o lecţie de literatură de nota 10

    RăspundețiȘtergere