Astăzi a avut loc prezentarea cărţii "O viaţă trăită intens: Valeriu Machedon", concepţie şi relizare de prof. Gheorghe
Colţun şi Eugenia Machedon.
Cercetătorul literar Vitalie Răileanu, directorul bibliotecii „Onisifor Ghibu”, a reflectat în alocuţiunea sa un portret viu şi bine accentuat al acestei personalităţi, conturat în contextul intelectualităţii basarabene.
Valeriu Machedon s-a definit nu numai prin pregătirea de specialitate, dar printr-o instruire generală, dobândită prin lecturi îndelungi. Spirit riguros, dezvoltat în disciplinele ştiinţifice ale pedagogiei, Profesorul Machedon a deprins din această perioadă de formaţie, ca şi din activitatea sa ca învăţător şcolar, calitate de căpetenie ale pedagogului Valeriu Machedon: observaţia exactă a realităţii, gândire raţională, presupunând o raportare a faptelor la cauze. Se întregesc, în acest mod, liniamentele unui umanism profesoral: rigoare ştiinţifică şi simţ etic.

„Cine
a fost El – Planeta Valeriu Machedon? Răspuns la această
întrebare veţi găsi în prezentul volum, scris cu drag
de rude, prieteni şi oameni buni, care l-au cunoscut şi l-au
apreciat. Sper că această carte va deveni, în primul rând,
o moştenire spirituală pentru actuala şi viitoarele generaţii ale
arborelui genealogic Machedon şi, în al doilea rând, o
lume întreagă va afla despre viaţa trăită din plin de către
o personalitate a Neamului nostru, acela care a fost, dar şi rămâne,
Valeriu Machedon, prin urmele pe care le-a lăsat pe acest pământ,
prin faptele care l-au caracterizat ca Om, prin cetatea pe care şi-a
înălţat-o cu dragoste şi bucurie spre dăinuirea celor dragi
sufletului său generos şi plin de lumină” (p. 133-134).
Profesorul
universitar Gheorghe Colţun, realizatorul conceptului acestei ediţii
comemorative, a venit cu multe detalii
din viaţa acestui om de excepţie, care şi-a iubit atât de
mult pământul natal, meleagurile copilăriei, familia.
Ana-Lucia
Culev, şefa Direcţiei Cultură a
Primăriei municipiului Chişinău, a ţinut să menţioneze,
îndeosebi, faptul că Valeriu Machedon şi-a susţinut deviza
pe care o avea în viaţa sa: „Merită să-ţi dai toate
forţele pentru înfăptuirea un gând bun!”. Şi a mers
dârz în realizarea iniţiativelor sale.
Chişinăuienii
se mândresc cu această familie,
deoarece la iniţiativa lor au fost făcute multe lucruri bune în
municipiu, s-au organizat evenimente şi s-au implementat proiecte
cu caracter socio-cultural pentru îmbunătăţirea vieţii
concetăţenilor.
Scriitorul, istoricul şi omul politic, directorul Institutului
Cultural Român Valeriu Matei a declarat că apreciază mult
apariţia acestei cărţi, deoarece este important să elucidăm şi
să aducem la realitate evenimentele care au început în
anul 1989, trebuie să ne amintim mereu de cei care sunt adevărate
valori ale acestui neam. Iar Valeriu Machedon s-a inclus plenar în
activitatea mişcării de eliberare naţională din febra anilor ’90.
Au
venit cu aprecieri şi opinii aparte despre Omul
Omeniei care a fost Valeriu Machedon
amicii de şcoală, colegii de facultate şi cei din timpul
activităţii sale pedagogice, dar şi colaboratori ai companiei
„StarNet”, care sub egida Dumnealui a obţinut o dezvoltare de
succes şi deosebite performanţe. Aici şi-a regăsit şi mulţi
prieteni.
Frumoase
amintiri despre Valeriu Machedon au
prezentat membrii familiei sale – sora Tatiana, soţia Eugenia şi
fiul Alexandru, un continuator demn al tatălui său, care, fiind
Director General al Companiei „StarNet” continuă crezul
promovat de Valeriu Machedon pe parcursul vieţii sale: „Este
important cum
trăim şi nu cât
trăim!”.
Rectalul de
versuri „Bucuraţi-vă” de Dumitru Matcovschi, „Marii bărbaţi”
de Vasile Romanciuc, prezentat de elevi de la Liceul „Nicolae
Sulac” şi interpretarea de către tânărul Cristian Lupaşcu
a melodiilor pe versuri de Adrian Păunescu „Rugă pentru părinţi”
şi „Telefon peste moarte” - au adus clipe emoţionante pentru
cei prezenţi în Sala Nuciferă a bibliotecii „Onisifor
Ghibu”.
În
încheierea activităţii a fost proiectat un film documentar
despre viaţa şi activitatea lui Valeriu Machedon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu