G. Călinescu – clasicul criticii moderne româneşti

 Astăzi se împlinesc 115 ani de la naşterea lui G. Călinescu, unul dintre marii critici şi istorici literari, personalitate enciclopedică de primă mână, autorul lucrării monumentale “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.     
     În colecţiile Bibliotecii „Onisifor Ghibu” se regăsesc atăt lucrările sale, cât şi  ample informaţii despre viaţa şi activitatea de cercetare literară a lui G. Călinescu.

Expoziţie virtuală

      Călinescu George (19.06.1899; Bucureşti – 12.03.1965; Bucureşti). Prozator, poet, critic şi istoric literar. Studii secundare şi superioare la Bucureşti. Călătorii de studii în Franţa şi Italia. Activează în învăţământul secundar, iar în 1944 este numit profesor titular la Universitatea din Bucureşti. A fost director al Institutului de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române.

         „(…) Autor întâi a două memorii despre propaganda catolică în ţările române în secolele XVII şi XVIII, G. Călinescu a atras unanim atenţia prin studiul Viaţa lui Mihai Eminescu (1932), biografie literară neromanţată, în cadenţe de poem epic şi portret intelectual, saintebeuvian, al geniului, scriere inimitabilă, întemeiată pe documentul esenţial al operei poetului căruia i se consacră şi un amplu studiu privind filozofia teoretică şi practică, cadrul psihic, cadrul fizic, tehnica, locul în literatura română  şi universală (…)

         Contribuţia esenţială constă în relevarea operei postume, ca şi necunoscute, a ineditelor eminesciene, multe scoase la iveală întâia oară. Opera a rămas până astăzi neîntrecută sub raport documentar şi critic. Tot un portret saintebeuvian este Viaţa lui Ion Creangă (1938), biografie şi ea mai întinsă decât studiul operei, întrucât farmecul acesteia este, după G. Călinescu, inanalizabil. I se descoperă specificul în jovialitatea de tip rebeliasian, în gnomismul de sorginte folclorică, în erudiţia paremiologică şi în fabulosul realist".

         Aceste studii preced Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941) unde sunt strălucit compendiate. Monografiile Nicolae Filimon (1959) şi Gr. M. Alexandrescu (1962), scrise după Istoria literaturii, uimesc şi delectează în acelaşi timp prin abundenţa amănuntelor biografice de savoare, dar şi prin amploarea şi fineţea interpretării, constituind modele ale genului. Principiile sistemului său artistic şi metoda sa istoric-literară Călinescu şi le-a definit în Principii de estetică (1939) şi într-un eseu din 1947, Istoria literară ca ştiinţă şi sinteză epică (…) Istoria literaturii române de la origini până în prezent începe cu un capitol despre formarea limbii române şi valorile expresive ale lexicului moştenit şi împrumutat. Se evidenţiază aportul traducătorilor de cărţi bisericeşti la aşezarea bazelor limbii literare, formele literare ale cronicarilor (…)

         G. Călinescu este în literatura noastră un romancier de formulă clasică. Mai mult poem decât roman, Cartea nunţii reprezintă preludiul. Enigma Otiliei şi Bietul Ioanide sunt construcţiile cele mai solide, excelând sub raport caracterologic şi tipologic. Scrinul negru e, în paginile lui cele mai bune, un roman flaubertian, pierdut în cronica prolixă a unor fapte insuficient generalizate artistic, într-o competiţie de aspect baroc.

          

(Literatura română. Dicţionar-antologie

de istorie şi teorie literară. Chişinău, 2001)

     DEMERSUL CRITIC CĂLINESCIAN

Cronici literare şi recenzii. Vol. I : 1927 - aprilie 1932 / G. Călinescu ; ed. îngr. :  Andrei Rusu ; note şi coment. : Ion Bălu, Andrei Rusu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1991. – 392 p.

 Cronici literare şi recenzii. Vol. II : mai 1932 - decembrie 1933 / G. Călinescu ; ed. îngr. :  Andrei Rusu ; note şi coment. : Ion Bălu, Andrei Rusu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1992. – 484 p.

         Această ediţie cuprinde integral, în mai multe volume, Cronicile literare şi recenziile lui G. Călinescu, parte reprezentativă din activitatea publicistică a scriitorului. Oportunitatea apariţiei  se bazează pe adevărul, de mult demonstrat, că G. Călinescu a fost critic literar, un critic cu mare autoritate, critic-creator, cum a fost numit. Se ştie că el a dorit să se delimiteze de condiţia cronicarului literar. (Andrei Rusu. Notă asupra ediţiei).

        

Estetica basmului / G. Călinescu. – Bucureşti, 1965. – 391 p. – (Studii de folclor).

        Basmul este o operă de creaţie literară, cu o geneză specială, o oglindire în orice caz a vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui la analiza critică este nu numai posibilă ci şi obligator, din ea decurgând atât adevăruri estetice cât şi observaţii de ordin structural folkloric. 

       Basmul e un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală etc. (G. Călinescu. Introducere)

Ion Creangă : (Viaţa şi opera) / G. Călinescu. – Ch. : Litera Int., 1998. – (Bibl. şcolarului ; 177).

         Textele cuprinse în acest volum au fost reproduse după ediţiile  apărute la  Editura pentru literatură (Bucureşti, 1966), Editura Minerva (Bucureşti, 1972), Editura Eminescu (Bucureşti, 1972), Editura Literatura artistică (Chişinău, 1989).

Istoria literaturii române : De la origini până în prezent / G. Călinescu ; ed. şi pref. : Al. Piru. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1982. – 1050 p.

         După cum menţionează Al. Piru în „Notă asupra ediţiei” la baza apariţiei acestui volum s-au folosit mai multe materiale: Istoria literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, fundaţia Regală pentru literatură şi artă, 1941); Istoria literaturii române (manuscris şi copii dactilografiate cu completări ale ediţiei din 1941); textele publicate de G. Călinescu în revista Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor în 1958 şi 1959-1962;, intervenţii şi adaosuri manuscrise ale autorului pe textul primei ediţii din Istoria literaturii române.

        

Literatura nouă / G. Călinescu ; ed. îngr. şi pref. : Al. Piru. – Craiova : Ed. Scrisul Românesc, 1972. – 226 p.

         Volumul de faţă nu a fost proiectat de G. Călinescu şi nu ştim dacă, întocmindu-l, am fi obţinut aprobarea lui. Dat fiind caracterul lui fragmentar, la un autor cu năzuinţa permanentă a întregului, mai probabil nu. Se ştie, de altfel, că G. Călinescu nu a publicat nici un volum aparte de cronici literare, că a negat chiar că ar fi fost cronicar literar astfel decât incidental şi în scopuri experimentale, în vederea documentării pentru Istoria literaturii române.

Opera lui Mihai Eminescu : [în 3 vol.] / G. Călinescu ; introd. de Eugen Simion ; ed. îngr. de Ileana Mihăilă. – Bucureşti : Litera Int. : Ed. Academiei Române ; Ch. : Litera, 2003.

Vol. 1. – 692 p. – (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ; 251)

Vol. 2. – 456 p. – (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ; 252)

Vol. 3. – 352 p. – (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ; 253)

        

         Întâiul volum din Opera lui Eminescu a apărut în 1934, ultimul (al V-lea) în 1936, la puţin timp, deci, după ce G. Călinescu scrisese cartea ce a produs cea mai vie şi contradictorie emoţie critică: Viaţa lui Mihai Eminescu. Trecerea de la biografie la exegeza operei a fost firească (…).  Ambiţia tânărului Călinescu este, desigur, mare. El vrea să scrie un studiu cuprinzător despre Eminescu şi să justifice critic o operă aflată pe buzele tuturor. Această ambiţie este dublată de o muncă faraonică. (Eugen Simion).

Studii şi comunicări / G. Călinescu ; culegere, cuv. înainte şi note : Al. Piru. –Bucureşti : Ed. Tineretului, 1966. – 222 p.

         Culegerea include trei studii de istorie literară şi trei comunicări ştiinţifice publicate de  G. Călinescu în ultimii ani. Ne-am gândit să contribuim în acest fel, pe de o parte, la îmbogăţirea informaţiei cititorilor în privinţa unor scriitori reprezentativi sau clasici, pe de alta să-i familiarizăm cu metoda de cercetare şi arta elocvenţei academice ilustrate de cel mai mare istoric literar român.  (Al. Piru. Cuvânt înainte)

Viaţa lui Mihai Eminescu / G. Călinescu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1986. – 430 p. – (Patrimoniu).

         Viaţa lui Mihai Eminescu e o alianţă strălucită între informaţia erudită, seriozitatea ştiinţifică a confruntării documentelor şi logica precisă a argumentării pe de o parte şi talentul literar, pe de alta. 
           Cartea d-lui Călinescu vine aşadar la timp, ca o operă necesară şi oportună. Data apariţiei impune condiţii severe de informaţie, prelucrare şi ţinută artistică.(PAUL GEORGESCU)

        

Ulysse / G. Călinescu. – Bucureşti : Ed. pentru Literatură, 1967. – 428 p.

         În Viaţa literară, an. III, nr. 88 din 23 iunie 1928, printre alte note redacţionale şi informaţii ce alcătuiau cuprinsul unei pagini, rezervată actualităţilor, se poate citi acest anunţ: „Domnul G. Călinescu are în preparaţie un volum de însemnări critice intitulat Ulysse şi un studio asupra vieţii şi operei poetului italian Carducci ”. Peste vară revista îşi suspenda apariţia, dar la reluarea activităţii, în numărul din 10 noiembrie, avea grijă să-şi ţie la curent cititorii: „Domul G. Călinescu a pus sub tipar noul său volum de studii critice Ulysse”. Cum se ştie, nici un asemenea volum nu a văzut lumina tiparului, totuşi, intenţia alcătuirii lui continua să-l preocupe pe Călinescu, întrucât o reafirma în Vremea din 22 mai 1930, chiar dacă şi de astă dată fără consecinţe practice.

         (….)

Textele  care urmează reprezintă o selecţie concepută să în înfăţişeze „călinescianismul” chiar în momentul cristalizării sale. Niciodată incluse în vreun volum, paginile aceasta au darul de a ilustra pe lângă reacţiunile spontane, pline de prospeţime, circuitul omogen. (Geo Şerban. Cuvânt introductiv)

G. CĂLINESCU ÎN AMINTIRI ŞI STUDII LITERARE

   

Amintiri despre G. Călinescu / ed. îngr., pref., indici şi bibliogr. : Ion Nuţă. – Iaşi : Junimea, 1979. – 261 p.

          Plecând de la ideea întocmirii unei ediţii utile şi interesante, am adunat în volum numai adevăratele amintiri, ce se caracterizează printr-o pregnantă individualitate, textele cele mai reprezentative şi mai complet realizate, datorate, în mare măsură, prietenilor, colaboratorilor apropiaţi sau foştilor elevi ai lui George Călinescu. (Ion Nuţă. Nota editorului).

         “Şi nu cunosc un mai adânc omagiu,mai aproape de spiritual său, de felul său mai intim de a gândi, pe care i-l putem aduce, după puteri şi cu infinită modestie, decât acela de a-I urma lecţia, atât de înalt şi profund creatoare. G. Călinescu a păşit toată viaţa, cum s-a exprimat odată, cu sandale de aur pe drumurile de cristal ale absolutului”. ( Adrian Marino)

Bălu, Ion. Viaţa lui G. Călinescu / Ion Bălu. – Bucureşti : Ed. Cartea Românească, 1981. – 454 p.

Bălu, Ion. Viaţa lui G. Călinescu / Ion Bălu. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Ed. LIBRA, 1994. – 446 p.

Lucrând mulţi ani la cercetarea vieţii şi operei lui G. Călinescu, Ion Bălu a dat o amplă şi documentată carte asupra vieţii eroului său. Remarcabila carte a lui Ion Bălu a surprins aproape integral proteica personalitate a celui ce se considera un mare frustrat. (Şerban Cioculescu, România literară, dec., 1981)

Călinescu, G. Scrisori şi documente / G. Călinescu ; ed. îngr. , note şi indici de Nicolae Scurtu ; pref. : Al. Piru.  – Bucureşti : Ed. Minerva, 1979. –  310 p. – (Documente literare).

 Volumul de faţă, prima ediţie a corespondenţei lui G. Călinescu, cuprinde trei secţiuni: I. Scrisori, II. Documente, III. Jurnal.      Materialul a fost orânduit strict cronologic în scopul evidenţierii cât mai pregnante a relaţiilor lui G. Călinescu cu semenii săi în răstimpul anilor 1924–1965.

         Fiecare document reprodus conţine, în final, menţiunea despre locul unde se păstrează originalul, dacă este inedit sau editat şi note.

         Transcrierea textelor s-a efectuat în conformitate cu normele ortografice, cu menţiunea unor dublete de tipul: aci-aici, sunt-sânt, contimporan – contemporan, penetraţiune – penetraţie, impresiune – impresie etc.

Corespondenţa lui G. Călinescu cu Al. Rosetti (1932-1964) / prez. de Liviu Călin. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1984. – 158 p.

 Scrisorile lui G. Călinescu  cuprinse în prezentul volum sânt o oglindă fidelă a personalităţii sale complexe. Prin ele, Călinescu apare întreg  înaintea noastră, aşa cum a fost.

Scrise sub impresia momentului, păstrând fiorul de viaţă, iniţial, scrisorile exprimă, uneori pe aceeaşi pagină, sentimentele violente şi, alteori, mesaje prieteneşti.

De o sensibilitate acută, Călinescu reacţionează imediat la orice îndoială a corespondentului său, exprimată sau numai bănuită, trăgând uneori concluzii pripite dintr-o expresie ambiguă, referitoare la valoarea operei sale.

         Judecăţile de valoare cuprinse în corespondenţă asupra operei scriitorilor contemporani atârnă, deseori, de dispoziţia momentului, astfel încât o aspră negare e înlocuită mai târziu cu o apreciere favorabilă.

         Impulsiv, temperamental, capabil de ură dar şi de sentimente frăţeşti, G. Călinescu parcurge în corespondenţa sa toată gama de sentimente sălăşluite într-o personalitate de excepţie.

 Corespondenţa lui G. Călinescu cu Al. Rosetti (1932-1964) / prez. de Liviu Călin. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1984. – 158 p.

         Volumul de faţă cuprinde 61 de scrisori emise de Al. Rosseti către G. Călinescu în perioada 1932–1964. Majoritatea sunt scrise de mână, pe hârtie vidalon, prima filă având imprimată în stânga o vinietă de culoare albastră , reprezentând emblema familieu Rosetti: un mănunchi de trei trandafiri, stilizare după sigiliile boierilor Rosetti, aşteptaţi documentar din anii domniei lui Laiotă Basarab – 1476. (Cf. general R. Rosetti, Familia Rosetti, vol. I, Bucureşti, 1938, p. 12–13.)

         Scrisorile au fost expediate în plicuri din aceeaşi hârtie vidalon, unele prin poştă, altele prin comisionar. Cele trimise prin comisionar au pe plic indicaţia  „În mână”, aceasta datorită conţinutului politic indezirabil în perioada 1940–1944.

Damian, S. G. Călinescu – romancier : Eseu despre măştile jocului / S. Damian. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1974. –  382 p.

         Ceea ce spune G. Călinescu despre Nicolae Iorga i se potriveşte pe deplin lui însuşi : nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu, oricât de îngust şi de umbrit, din istoria literaturii române, fără să constaţi că el a trecut pe acolo şi a tratat tema în fundamental ei. Succesorii sânt osândiţi să corecteze , să adauge, să dezvolte pentru uz pedagogic, dar plăcerea de a intra într-o pădure virgină le este refuzată. (S. Damian. Cuvânt înainte)

Florea, Firan.  Călinescu : (antologie comentată) / Firan Florea, Constantin M. Popa. – Craiova : Ed. Poesis, 1995. – 224 p.

         Spirit enciclopedic, renascentist, de vast orizont cultural-artistic, având o vie imaginaţie creatoare, o putere de sinteză ieşită din comun, mari energii constructive, G. Călinescu a fost „o plăsmuire de geniu a acestor pământuri şi a acestui popor, una din cele mai fertile şi inspirate minţi de cărturar de la Dimitrie Cantemir până în zilele noastre” (Geo Bogza).

         Personalitate contradictorie, divinizat de unii, minimalizat de alţii, G. Călinescu rămâne mereu fascinate. Criticul şi istoricul literar, romancierul, poetul, dramaturgul, publicistul, profesorul oferă un unic „spectacol de personalitate”, după fericita formulă a lui Vladimir Streinu. Cochetând cu ratarea („Dacă nu poate fi bun artist el însuşi, criticul trebuie cel puţin să rateze cât mai multe genuri”), Călinescu a îmbogăţit cultura românească dăruindu-i opere de superioară valoare.

         Puterea creatoare a contradicţiei care defineşte personalitatea lui G. Călinescu atinge nivelul genialităţii şi se arată a fi, mereu, copleşitoare. Voinţa de trăi pe măsură, adică „genial” l-a făcut dificil. Opera şi viaţa formează, deopotrivă, scena pe care se proiectează personalitatea sa tumultoasă. („Spectacolul de personalitate”. Cuvânt introductiv)

G. Călinescu şi contemporanii săi : (Corespondenţă primită). Vol. II / ed. îngr., note şi indici de Nicolae Mecu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1987. – 310 p. – (Documente literare).

Jalbă, C. Romanul lui G. Călinescu : Geneza. Modalităţi artistice / C. Jalbă. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1980. – 192 p.

         Orice text călinescian, fie el de teorie sau de beletristică, incumbă surpriza în faţa a ceea ce aparţine somatic personalităţii autorului lui Şun: inteligenţa şi capacitatea de fantezie. Asistăm în ceea ce priveşte fenomenul Călinescu, la fuziunea dinamică a credibilităţii cu sensibilitatea, într-un grad şi la un nivel cu inegalabile determinări, în fiecare dintre domeniile pe care le atinge. În traiectoriile lor, teoreticianul şi criticul sânt însoţiţi eficient de artist, iar romancierul şi poetul, în arie proprie, împrumută orientativ şi organic din substanţa gânditorului şi a eruditului: Istoria literaturii române…, impresionantă prin erudiţia şi fineţea judecăţii de valoare, radiază acel aflux de poezie datorat artistului, după cum stilul neologistic şi percepţia sintetică, proprii omului de ştiinţă, devin superior artistice în Bietul Ioanide şi în Scrinul negru. Ipostazele călinesciene, în sfera actului de cultură, sânt aşadar plurale şi intercondiţionate. S-a atribuit lui G. Călinescu condiţia „scriitorului total”, semnalându-i-se „proteismul organic, temperamental şi de caracter”, disociindu-l de cel „istoric”, reprezentat de un I. H. Rădulescu, B. P. Hasdeu sau N. Iorga. Definiţia surprinde exact fenomenul călinescian, şi de fapt vizează tocmai stadialitatea  excepţională a celor două trăsături pe care le-am amintit, solicitate în aventura universalităţii. Fără să impietăm asupra operei  la I. H. Rădulescu, B. P. Hasdeu, vom spune totuşi că proteismul lui G. Călinescu incumbă o mai mare plenitudine de inteligenţă şi imaginaţie, dată fiind epoca mai modernă căreia i-a aparţinut. (C. Jalbă. În loc de prefaţă).

Livadă, Melania. G. Călinescu – poet şi teoretician al poeziei / Melania Livadă. – Bucureşti : Cartea Românească, 1982. – 182 p.

         Excepţionalele sale cercetări şi contribuţii de istorie şi critică literară, studiile aspra poeziei universale, monumentala exegeză a Operei lui Mihai Eminescu ca şi propria lui operă poetică nu puteau decât să formeze în adâncime, critic şi estetic, pe teoreticianul subtil al poeziei care a fost G. Călinescu. În ansamblul operei sale vocaţia erudiţiei celei mai riguroase şi spectaculoase s-a îmbinat cu talentul literar de tip şi amplitudine balzaciană în roman şi de frumoase resurse în poezie şi estetică. Spirit de vastă cultură şi de o mare mobilitate şi diversitate intelectuală, artist multiplu, G. Călinescu reprezintă în cultura română excepţia eruditului dublat  de scriitorul dotat cu o fantezie şi o forţă expresivă puţin obişnuite. Erudiţia sa, deloc aridă, e agrementată de un stil asociativ de imprevizibile metafore intelectuale. Un adevărat spectacol de idei,  prin atât de insolitele iperbole, paradoxuri sau inedite compoziţii imagistice de umor lingvistic încântă lectura operei sale critice şi istoric literare. (Profil introductiv).

Matei, Claudia. G. Călinescu şi Italia / Claudia Matei ; pref. : Mihai Cimpoi. –  Ch. : Magna-Princeps, 2011. – 248 p.

         Cartea Claudiei Matei G. Călinescu şi Italia îşi propune să elucideze pentru prima dată în mod sistematic întreg tabloul relaţiilor Călinescu –Italia, insistându-se cu deosebire asupra formaţiunii sale italiene, asupra relaţiilor nuanţate dintre modelele paideice românesc şi italian cu o deschidere mai largă dinspre aceste modele spre altele sau prin altele înapoi spre aceasta. În câmpul atenţiei, intră prin urmare, modelele care configurează de fapt harta spiritual-culturală a Europei: cel german, francez, englez, spaniol. Toate aceste modele se intersectează într-un context complex al relaţiilor sub semnul „conştiinţei estetice universale”, al unui statut ontologic-cultural de homo europeus pe care le demonstrează prin excelenţă G. Călinescu. (Mihai Cimpoi. Prefaţă).

Micu, Dumitru. G. Călinescu : Între Apollo şi Dionysos / Dumitru Micu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1979. – 780 p.

         Cartea a fost scrisă (întocmai ca „Gândirea şi gândirismul”) la sugestia Editurii Minerva, mai precis a şefului redacţiei Istorie literară, Z. Ornea. Fiind, din adolescenţă, un avid cititor a lui Călinescu, nu aveam de ce să nu dau curs invitaţiei. Cu toate că bibliografia critică generată de opera călinesciană e copioasă, această operă, eminamente „deschisă”, are încă – şi va avea în permanenţă – prin ce să incite spiritul analitic şi interpretativ. De alt fel, aproape toate amplele exegeze existente explorează doar o anume zonă a creaţiei acestui „scriitor total” : literatura de imaginaţie, în special romanele. Critica, istoria literară, eseistica, publicistica s-au bucurat mai puţin, până în prezent, de cercetări senine, aprofundate. (D. Micu. O explicaţie).

        

Oprişan, I. G. Călinescu. Spectacolul personalităţii : Dialoguri adnotate / I. Oprişan. – Bucureşti : Ed. Vestala, 1999. – 464 p.

         Un excepţional volum, în care sunt înmănuncheate dialogurile autorului cu personalităţile care l-au cunoscut îndeaproape pe G. Călinescu, luminând, în felul acesta, enigmatica-i existenţă. Din cuprinsul cărţii putem afla confesiunile a astfel de personalităţi: Geo Bogza, Alice-Vera Călinescu, I. C. Chiţimia, G. Ivaşcu, D. Micu, George Muntean, Ovidiu Papadima, Al. Rosetti, D. I. Suchianu, Cornelia Ştefănescu, Ştefania Velisar Teodoreanu, D. Vatamaniuc, Teodor Vârgiloci şi Gh. Vrabie.