Vineri, 9 noiembrie 2012, ora 15.00, la Biblioteca Publică „Onisifor
Ghibu”, a avut loc lansarea volumului întitulat „Epopeea libertăţii.
Războiul de la Nistru (1990-1992)”, apărut cu prilejul comemorării a 200 de ani
de la ocupaţia ruso-sovietica si a celor 20 de ani de la războiul moldo-rus de
la Nistru, semnat de colonelul dr. Anatol MUNTEANU.
La
eveniment au participat autorul monografiei, colonel (r), dr. Anatol MUNTEANU,
scriitorul şi istoricul militar, prof. univ. dr., comandor (r), Jipa ROTARU,
prof. univ. dr., col. (r) Mircea DOGARU, precum şi veterani ai Războiului de pe
Nistru, scriitori, istorici.
În
cele 847 de pagini ale cărţii, autorul
cărţii, Anatol Munteanu, vorbeşte despre
soarta moldovenilor din Basarabia şi a celor din stânga Nistrului din anii
1990-1992, aflaţi sub ocupaţia rusă.
Autorul
a mai precizat că monografia „Epopeea libertăţii.
Războiul de la Nistru (1990-1992)”, oferă cititorului o detaliată prezentare a
sângerosului conflict transnistrean, provocat de forţele proimperiale ruse,
care au dezechilibrat procesul de Unire şi integrare a Moldovei cu România şi
Uniunea Europeană.
Volumului „Epopeea libertăţii. Războiul de la Nistru (1990-1992)”, este o
carte-document, o carte-letopiseţ a acelor întâmplări şi evenimente. O
carte-omagiu, adus miilor de eroi care au apărat integritatea şi independenţa
Republicii Moldova, a precizat academicianul Nicolae Dabija.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu