vineri, 5 iunie 2015

AVIZ

Marţi, 9 iunie, 2015, la ora 15:00,
vă invităm la un eveniment TIMPUL,
care va avea loc la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. 

Va fi prezentat numărul 194 al revistei de cultură contemporană TIMPUL în cadrul unui dialog cu publicul în care se vor discuta şi principalele idei ale direcţiei editoriale ale revistei. Prezentarea platformei online va fi încă un punct de interes pentru toţi participanţii.


TIMPUL
E TIMPUL CONTINUITĂŢII!

Înfiinţată acum 139 de ani, la data de 15 martie 1876, revista de cultură contemporană Timpul a devenit un reper nu doar din perspectiva istoriei culturale a României, ci şi din aceea a istoriei presei moderne şi a spaţiului public de care aceasta a fost legată în mod indeniabil.
            Platforma web a revistei TIMPUL conţine rubrici de actualitate culturală, evenimente, recomandări de carte, film şi teatru. De asemenea, TIMPUL susţine blogurile unde semnează articole colaboratorii şi editorii coordonatori ai paginilor publicaţiei; totodată, online, este pusă la dispoziţia cititorilor, arhiva ediţiilor precedente ale publicaţiei.
        Vor participa: Daniel Şandru, director TIMPUL; George Bondor, redactor-șef TIMPUL; Adrian Păduraru, actor; Vitalie Răileanu, director al Bibliotecii Publice „Onisifor Ghibu”; Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, director al Revistei LITERATURA ŞI ARTA;  Aliona Grati, doctor habilitat, de la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republica Moldova, critic şi istoric literar; Arcadie Suceveanu, poet, eseist, ziarist și președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; Ion Hadârcă, poet; Silviu Tănase, editorialist al Revistei TIMPUL din Republica Moldova și Ion Păduraru, publicist al Revistei TIMPUL, din Republica Moldova.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu