Se afișează postările cu eticheta combaterea traficului de ființe umane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta combaterea traficului de ființe umane. Afișați toate postările

miercuri, 12 noiembrie 2014

Viaţa peste hotare – între mitul fericirii şi realitate

„Dumitru Crudu încearcă să sensibilizeze o lume din ce în ce mai impasibila la răul din jur. 
Tocmai din aceasta cauza piesa sa este una extrem de directă, simplă, dar nu simplistă, 
în ceea ce priveşte procedeele. Autorul basarabean a câştigat un pariu nu atât estetic, 
cât unul etic, moral.”
Bogdan Creţu

Cu ocazia organizării Mesei rotunde Viaţa peste hotare – între mitul fericirii şi realitate: protecţia drepturilor victimelor traficului de fiinţe umane, pentru prima dată la Biblioteca „Onisifor Ghibu” a fost difuzat filmul Oameni ai nimănui, autor Dumitru Crudu, poet şi dramaturg.
Premiera absolută a acestei piese a avut loc pe 25 noiembrie 2005 la Teatrul Eugen Ionesco din Chişinău. Spectacolul este inspirat din sutele de reportaje şi anchete tipărite în ziarele din Republica Moldova şi România. A fost tradus şi în limba italiană pentru a putea fi privit şi lansat în Italia.
Piesa este foarte actuală, cu un subiect bine pronunţat care descrie motivele părinţilor plecaţi în Italia pentru un trai mai bun, evenimentele trăite de aceştia şi viaţa nefericită a copiilor rămaşi în Moldova.
Spectacolul denotă o mulţime de istorii reale, care s-au întâmplat sau care se mai întâmplă, povestite de unii dintre cei care au plecat peste hotare. În piesa scrisă de Dumitru Crudu, nu doar basarabenii suferă sau sunt bătuți de propria viață, ci ajung chiar și un remediu de consolare pentu intalienii din propria lor țară.
Poetul, dramaturgul, dar şi jurnalistul Dumitru Crudu a descris în piesa sa stările şi trăirile prin care trec moldovenii care aleg calea străinătăţii, pentru a-i face să se regăsească pe unii în unele dintre aceste momente. Este o piesă inspirată dintr-o poveste reală, care este pe cât de tristă, tot atât de şocantă.

Vizionarea acestei piese le-a oferit elevilor claselor a X-a și a X-a a Liceului Teoretic ”Vasile Vasilache” din Chișinău emoții deosebite, impresionându-i pe unii din ei pînă la lacrimi. 

marți, 7 octombrie 2014

Lecţia publică "Modalităţi de combatere a traficului de fiinţe umane"

       Azi, 7 octombrie 2014, la ora 14:00 în cadrul Bibliotecii „ Onisifor Ghibu” a fost prezent dl Alic Clefos, lector superior universitar, colonel de poliţie care a conferenţiat întrunirea cu tema „ Actele naţionale în domeniul anti - trafic”. În sală au fost prezenţi elevii Liceului Teoretic „Minerva” şi elevii Liceului Teoretic „Spiru Haret”.
   Dl Alic Clefos a adus la cunoştinţă elevilor noţiunile de: Trafic de Fiinţe Umane (TFU), victimă a traficului uman, exploatare, transportare, recrutare, exploatare sexuală, traficant, perioadă de reflecţie conform articolelor din Codul Penal. A vorbit despre cauzele, scopurile  TFU şi a menţionat că cel mai mare pericol de trafic uman se face prin intermediul calculatorului şi reţelelor de socializare.
     A prezentat Legea  nr. 241 din 20.10.2005 privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, articolele 165, 206, 1651 şi a explicat detaliat ce înseamnă. A vorbit despre cazuri reale cu care s-a întâlnit pe parcursul carierei sale şi despre toate emoţiile, durerile şi chinurile suportate de persoanele traficate, din care majoritatea au fost fete. A prezentat o statistică despre profilul victimelor  TFU pe anii 2011 – 2014: 50% la 50 % sunt băieţi şi fete traficate, 75 % din victime sunt persoanele din mediul rural, 83 % prezintă violenţa de orice tip în familie.
       Elevii s-au arătat foarte interesaţi de tema prezentată şi au adresat întrebări:
·        Carabinerii au voie să intervină în conflictele de pe stradă?
·        Ce trebuie să facă o persoană dacă nu are acte de identitate în cazul în care este victimă a traficului şi se află pe teritoriul unei ţări străine? ş.a. 
Decada Chişinău – Oraşul meu continuă şi cu alte manifestări pe care le puteţi recepta în avizul nostru.