Alexandru Hâjdeu – un precursor al literaturii române

 În anul 2016 se împlinesc 205 ani de la nașterea marelui cărturar și precursor al literaturii române - Alexandru Hâjdeu.

  S-a născut la 30 noiembrie 1811 în satul Miziurineţ, regiunea Ternopol, Ucraina; mai târziu, familia sa statornicndu-se la moşia strămoşească de la Cristineşti, judeţul Hotin. Unul dintre cei trei copii ai lui Tadeu Hîjdău (1769-1835) și tatăl biologic al scriitorului enciclopedist – Bogdan Petriceicu Hasdeu.

    Alexandru Hâjdeu și-a făcut studiile la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul teologic din Chişinău (1822-1828), apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harcov (1829-1832). După propriile mărturisiri a audiat cursuri şi la vestitele universităţile germane din Munchen şi Haidelberg.

           Din aprilie 1833 şi până în ianuarie 1834 lucrează la Chişinău ca ajutor de revizor în comitetul pentru sprijinirea coloniştilor din sudul Rusiei, apoi în calitate de conţopist în cancelaria guvernatorului civil, după care s-a retras la Cristineşti pentru a se dedica mai mult scrierii și cercetării.

          În anii 1836-1840 este efor al şcolii judeţene şi al celei lancasteriene din Hotin, străduindu-se să extindă cercul disciplinelor predate în şcoală, să îmbunătăţească condiţiile pentru desfăşurarea procesului instructiv. Aici a rostit renumitele sale discursuri -  "Amintire despre vechea glorie a Moldovei" (1937) şi "Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldovei" (1840).

         A predat mai mulți ani limba şi literatura rusă, logica, statistica şi alte discipline la gimnaziile din Viniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podolsk (1842-1843). În anul 1843 abandonează învăţământul, practicând până la finele vieţii sale avocatura.

         Preocupările ştiinţifice ale lui A. Hâjdeu sunt foarte variate. Fiind student la Universitatea din Harcov, a făcut parte dintr-un cerc ştiinţific.

             A tradus şi a publicat în revistele ruse "Vestnic Evropî", "Telescop" şi "Molva" o serie de cântece populare moldoveneşti şi valahe, însoţându-le cu bogate comentarii de ordin istorico-literar şi etnografic. Lui îi aparţine prioritatea în propagarea folclorului moldovenesc în presa rusă.

           O sursă valoroasă referitoare la viaţa spirituală din Basarabia anilor 20-30 ai secolului al XlX-lea prezintă lucrarea "Literaţii basarabeni" (1835), care conţine informaţii inedite sau puţin cunoscute despre C.Stamati, A. Donici, Al. Ghinculov (I. Hâncu) şi alţi autori, precum şi succinte caracterizări ale scrierilor lor.

         A. Hâjdeu era un bun cunoscător al cronicilor moldoveneşti, care i-au slujit drept izvor de inspiraţie pentru multe din scrierile sale. Nefiind editate, cronicele moldoveneşti în primele decenii ale secolului al XlX-lea continuau să circule în manuscrise. E semnificativă în această privinţă dorinţa lui Hâjdeu, exprimată în 1837, de a traduce în limba rusă Letopiseţul lui I.Neculce, a cărui copie de manuscris se afla la consilierul de stat Ion M.Sturdza în târguşorul Novoseliţa, judeţul Hotin. Însă, această intenţie a rămas, totuși, nerealizată.

         Preocupările lui A. Hâjdeu în domeniul biologiei erau orientate spre elaborarea unui studiu "Flora Basarabiei”, care în 1835 se afla în stadiu de finisare şi de soarta căruia nu se ştie nimic până în prezent. A publicat doar în Buletinul Societăţii Agricole din Sudul Rusiei (1836), membru corespondent al căreia a fost ales în 1835, articolul "Cu privire la întocmirea clasificării idiomatice a plantelor ce cresc liber şi a celor cultivate în regiunea Basarabia", unde menţionează importanţa studierii denumirilor populare ale plantelor.
         Cea mai însemnată operă artistică a sa, fiind considerată o capodoperă a timpului său, inclusă și în programele școlare, este nuvela "Domnia Arnăutului", calificată drept una dintre cele mai bune nuvele din literatura română.

            Erudiţia enciclopedică şi interesele ştiinţifice variate ale lui A. Hâjdeu l-au făcut pe C.Stamati să-l considere drept "un alt Cantemir".

             La 23 aprilie 1866 a fost desemnat ca membru fondator al Academiei Române, ulterior, în 1869, fiind ales membru de onoare.

             S-a stins din viaţă la 9 noiembrie 1872.

           „Înzestrat cu atîtea evidente calităţi artistice şi ştiinţifice şi cu o asemenea pasiune a ideilor teoretic − graţie căruia fiul său a fost în egală măsură racordat la tensiunile naţionale şi la fluxul gîndirii europene — Al. Hîjdău ar fi putut ajunge, într-o atmosferă propice, una dintre figurile marcante ale culturii naţionale”.

                     ( Ion Oprişan )