„E de datoria noastră să-l reașezăm pe Cărare la locul care, pe drept,
i se cuvine”
(Ion Ungureanu)
În afirmarea acestor cuvinte vine Biblioteca
„Onisifor Ghibu”, organizând în ziua de naștere a scriitorului Petru Cărare, o activitate complexă dedicată aniversării a 80
de ani a scriitorului „dăruit cu harul zâmbetului sarcastic și al zicerii
ironice”.
Am invitat un grup de elevi ai Liceului Teoretic „Vasile Vasilache” la
prezentarea unei cărți despre viața și
creația acestui scriitor, Petru Cărare –
scriitor nonconformist, un volum
de exegeze literare completat de o biobibliografie succintă, elaborat în cadrul
Laboratorului de cercetări literare și bibliografie al Bibliotecii „Onisifor
Ghibu” și editat de BM „B. P. Hasdeu” în anul 2013.
Vitalie Răileanu, critic și
cercetător literar, directorul bibliotecii „Onisifor Ghibu” a comunicat copiilor,
sub forma unei sinteze ample, informații
inedite despre opera scriitorului Petru Cărare.
Margareta Cebotari, bibliotecar
principal, a prezentat în detalii structura Bibliografiei
selective și a Catalogului adnotat al
lucrărilor scriitorului Petru Cărare, incluse în cuprinsul acestui volum,
asupra elaborării cărora a muncit cu mult drag.
Bibliotecara Liuba Muntean a
intervenit cu lectura unor versuri ale scriitorului Petru Cărare, în prealabil
prezentând și care este specificul caracteristic epigramei și parodiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu