Recent, am dialogat cu un grup de elevi ai Colegiului Politehnic din Chișinău
despre volumul de proză scurtă „Voiaj de
nuntă în trei” de Mihai Ștefan Poiată. Tot aici, în primăvara acestui an elevii s-au întâlnit cu autorul,
pentru a le face oferta lecturii romanului său. Era și de așteptat ca anume aici să avem cei mai mulți cititori
ai acestei cărți.
Vitalie Răileanu, cercetător literar, directorul Bibliotecii „Onisifor
Ghibu” a făcut o trecere în revistă a ideilor principale pe care scriitorul Mihai Ștefan Poiată a intenţionat să le prezinte cititorilor săi,
prezentând astfel cartea unui grup de elevi din anul întâi, care abia deschid
ușa acestui excepţional program de lectură al BM „B.P. Hasdeu”. Ei au aflat şi unele date
biografice ale autorului, care este, mai întâi de toate, un cineast foarte bun,
actualmente fiind şef Catedra de regie a Academiei de Teatru Muzică şi Arte Plastice. A fost şi deputat în primul
Parlament al Republicii Moldova, aflându-se printre cei care au luptat foarte
mult pentru revenirea principiilor
democratice în acest stat.
Cartea se citeşte ușor de cei tineri, deoarece este străbătută de sentimentul de dragoste al protgoniştilor: Veronica și Mihai. Actualitatea și realitatea vieţii cotidiene răbufnește și până acum din paginile ei.
Invitaţi la dialog, cei care au citit cartea
nu au ezitat să-și exprime impresiile. Pe unii i-a intrigat momentele de taină, de
necunoscut de la începutul narațiunii. Pe alții – faptul că sentimentele eroilor principali nu sunt declarative, dar
le simțim vii, palpabile, ca niște
„dialoguri ale sufletelor” celor îndrăgostiți.
Deci, programul „Chișinăul citește o carte” a pus pe lista de lecturi a
acestor tineri o carte bună, a fost concluzia unanimă de la finalul discuţiilor.
Am remarca deosebita contribuție la promovarea lecturii acestui volum a Galinei Sărbușan, profesoară de limbă și literatură română a
acestui Colegiu, implicarea, din tot sufletul, a bibliotecarei Liliana
Gore, susținerea colegială din partea lui
Virgiliu Bantaş, director adjunct pentru educație, care au fost prezenți și la
această activitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu