Poeţi basarabeni editaţi la Editura „Vinea” din Bucureşti, director Nicolae Ţone

Expoziţie virtuală

„Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă”
(Nicolae Ţone)

Nicolae Ţone este un editor de poezie atipic. Un editor poet, de peste Prut, care în primul rând citeşte multă poezie, urmăreşte ce se scrie la Chişinău, dar şi publică multă poezie de aici, pentru că, aşa cum susţine, „realmente aici se scrie poezie foarte bună”. Nicolae Ţone, directorul Editurii „Vinea”, se va afla vineri la biblioteca „Onisifor Ghibu” pentru o seară de Poezie şi Critică literară şi pentru un dialog indirect cu publicul nostru.

Colecţia de poeţi basarabeni editaţă la Editura „Vinea”, încadrează mai mulţi autori precum: Irina Nechit, Dumitru Crudu, Emilian Galaicu-Păun, Mihail Vakulovski, Vasile Gârneţ, Nicolae Popa, Leo Butnaru, Grigore Chiper, mai recent, Silvia Caloianu, Radmila Popovici, Silvia Goteanschii – unii autori fiind publicaţi nu doar cu o carte. Editura „Vinea” nu numai că a publicat multă carte de poezie scrisă de poeţii noştri, dar are deja în portofoliu manuscrisele de Svetlana Corobceanu şi Margareta Curtescu.

 „Oriunde se scrie poezie în limba română e bine să o ascult, să o ştiu. Eu nu public pentru că aceşti poeţi sunt de aici şi eu de la Bucureşti. Nu am făcut niciodată un gest de bunăvoinţă. Public poezie în limba română de oriunde se scrie şi este valoroasă. Niciodată nu am privit ce se scrie aici, la Chişinău, separat de ce se scrie la Bucureşti”, afirmă directorul Editurii, Nicolae Ţone.

Notă: Volumele sunt prezentate în ordinea

 direct cronologică al anului editării.

Galaicu-Păun, Emilian. Yin time / Emilian Galaicu-Păun. –  Bucureşti : Ed. Vinea, 1999. –  94 p.

Atât autorul însuşi, cât şi critica literară afirmă aderenţa poetului la poezia limbajului: „Poezia lui Emilian Galaicu Păun este o poezie a limbajului. Personajul ei se scaldă în limbaj precum duhul sfânt în apele primordiale se scaldă, rotindu-le roitor, pornindu-le gestaţia, fertilizând sensuri, imagini şi semnificaţii”, remarcă Maria Şteahtiţchi. Despre poezia lui Emilian Galaicu-Păun (volumul “Yin time”) s-a mai spus că aceasta desface firul gros în fibre subţiri, le amestecă bine, pentru a-i reface împletitura după o formulă proprie. Se resimte o dezmembrare a lucrurilor pe care le aduce în poezie pentru a reface un sens nou, ţintind esenţe tari, fiinţiale, adâncimi inestimabile şi conexiuni permisive între elementele imaginarului: “ea dansează pe sferă el şade pe cub”.

Gârneţ, Vasile. Cîmpia Borges / Vasile Gârneţ. –  Bucureşti : Ed. Vinea, 2002. –  94 p.

Volumul a fost apreciat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Cu referire la acest volum de versuri criticul şi istoricul literar, Vitalie Răileanu afirmă: "Dacă e să vorbim despre unele apariţii editoriale ale scriitorilor din Moldova tipărite în România, volumul de poeme "Câmpia Borges" de Vasile Gârneţ este mai mult ca sigur cel mai notabil". Poetul postmodernist exprimă în poezia sa crezul poetic al generaţiei sale: “Generaţia mea care crede în poezie/ a plecat în lume cu aparatul/ de fotografiat în mână/ dar mereu e învinuită că transformă/ lectura poemelor într-un rebus” (semn de carte).

Nechit, Irina. Gheara / Irina Nechit. – Bucureşti : Ed. Vinea, 2003. –  91 p.

Irina Nechit este o poetă postmodernistă din Republica Moldova, fiind cunoscută şi ca jurnalist, cu articolele sale despre artă și diverse probleme ale culturii, dar şi ca dramaturg şi traducător. Este unul dintre personalităţile basarabene care au trecut cu succes Prutul, Irina Nechit fiind deseori foarte bine apreciată în paginile revistelor literare din România şi din alte ţări. Volumul de versuri “Gheara” este unul de sensibilitate metafizică, poeta reuşeşte să se sustragă timpului fără ca măcar cei din jurul ei să poată observa: “Ei mă privesc fără să ştie/ că eu nu sunt aici./ Cât timp se aude râsul meu/ nu vor afla că am plecat./ alte chipuri mă înconjoară acum/ alte lămpi mă aşteaptă în umbră/ le aprind pe rând”.

Butnaru, Leo. Sfinxul itinerant / Leo Butnaru. – Bucureşti : Ed. Vinea, 2004. –  114 p.

“Citeam/ răsfoiam porţi/ simbolice/ ce dau spre/ înţelegerea pură”;

“Crede./ Speranţa – primul sens oferit gratis” (Leo Butnaru)

Leo Butnaru ilustrează în mod izbitor voința de emancipare a poeziei basarabene de sub tutela clișeelor tradiționaliste. Un prim obiectiv al lui Leo Butnaru îl reprezintă existențialul. Acel „nivel zero” de la care pornește creația literară, ce reprezintă demarcația sa de propriile-i teme. Cu aerul unei divagații, al unei vioaie alambicări de reprezentări și considerații, poetul sugerează complexitatea unei vieți în care contradicțiile, defel puține și lipsite de însemnătate, pot fi asumate nu doar pe partea lor dramatică, ci și pe cea relativizantă, jovială... Dar interesul major al poetului îl constituie viața societății în care se află implantat. Aceasta e prizată în fondul său, căruia imaginația îi acutizează liniile, dezvăluindu-i absurdul intrinsec. Faptul că poetul nu cultivă protestul vehement, revolta pe față, ci una discretă, umoristă, sporește neîndoios efectul rechizitoriului... (Gheorghe Grigurcu, Poezia română contemporană, vol. I, 2000).

Chiper, Grigore. Turnul de fildeş / Grigore Chiper. – Bucureşti : Ed. Vinea, 2005.

Poetul confirmă în această carte de versuri vigurozitatea unui proiect poetic mizând pe lirism delicat, subtilitate şi adâncime spirituală. Programatic la Grigore Chiper se configurează un fragmentarism al contrastelor, în care referenţialul se întretaie intermitent cu metafizicul, verosimilul – cu fantasticul, văzul – cu viziunea. Salturile din metafizic în contingent se fac dinspre imaginar spre zone „neasfaltate” ale drumului existenţial: „mereu senzaţia asta/ de parcă ai cotrobăi prin rufe murdare”. Poetul e frământat de marile întrebări ale omenirii : ce este viaţa, ce este moartea? În poezia „Ucenicia la Kafka” Grigore Chiper afirmă: “Uneori îţi vine în minte/ câte o definiţie a nopţii/ sau a morţii/ pe care o uiţi (…) ce este mai uzat viaţa/ sau scenele Hollywoodului”. 

Nechit, Irina. Un fel de linişte / Irina Nechit. – Bucureşti : Ed. Vinea, 2006. – 84 p.

Irina Nechit pare a scrie o poezie aşa-zicând cu inima, nu cu mintea – o poezie de mare încărcătură emoţională, concretă şi intuitivă, ce se naşte tumultuos, dintr-o singură tuşă. Poezia Irinei Nechit e sensibilă, învăluită în linişte melancolică: "Tu eşti liniştea/ mă aştepţi pe malul râului/ tu şi peştii/ aveţi o memorie comună". Volumul exprimă atitudinea poetei moderne faţă de cuvânt şi poezie: "Cuvintele ei au rămas acasă/ înşirate pe sârmă ca rufele/ un pom o aşteaptă cuminte la scară/ din tavan atârnă inima ei/ cusută cu fir de aur".

 Butnaru, Leo. Jefuindu-l le Picasso / Leo Butnaru. – Bucureşti : Ed. Vinea, 2011. – 87 p.

"Omul e atât de neştiutor,/ dar mai ales – hazliu/ sau poate – iresponsabil/ încât/ poate spune orice,/ spre exemplu:/ nemurire." ("Încât" de Leo Butnaru)

"Jefuindu-l pe Picasso" este volumul unei duble spirale: jocul agil cu ceea ce este complicatul mecanism al limbii şi luminile acute, atent polizate, ale unor lumi aflate, după o expresie a lui Mircea Oliv, „în punctul sofianic al înnoirii”. Imaginaţi-vă lexicul precum un cub Rubik. Există un mecanism central, limbajul, care furnizează structura pe care sunt montate şi în jurul căruia se rotesc cuvintele. Un joc puzzle, un cub pe care poetul îl asamblează, demontează şi reasamblează fără dificultate, rotindu-l, distribuind combinaţii de culori, de configuraţii, universuri, orbite... Acest lucru îl face Leo Butnaru în volumul de versuri apărut în 2011 la Editura „Vinea”, "Jefuindu-l pe Picasso", articulând acest material impalpabil într-o gimnastică spectaculoasă şi provocatoare. Leo Butnaru nu îşi propune să rămână doar la măiestria şi luciditatea unui joc intelectual cu materia primă a poeziei, cuvintele, ci realizează o glisare spre infinitul ei spaţiu intim.

Caloianu, Silvia. Narcotango / Silvia Caloianu. –  București : Ed. Vinea, 2013. – 120 p.

Apărută la Editura „Vinea” din București, cartea Silviei Caloianu este ilustrată de Vasile Botnaru, artist plastic și jurnalist, un contemporan al energiilor volatile deschise stării de sentiment, cum ar putea fi definit, dintr-un singur penel.

„Narcotango” nu este doar o colecţie de poezii de dragoste cum poate unii ar fi tentaţi superficial să o catalogheze, ci un contract peren cu starea imponderabilă a supravieţuirii cu sine însăşi, înlăuntrul şi înafara Fiinţei, într-o simbioză indestructibilă pe viaţă şi pe moarte, atunci când "sângele îmi urcă în clopotniţă încă o sărbătoare / care nu se legitimează nu se explică" (Vals cu Shostakovich), reuşind să fie un real manifest de credinţă şi fidelitate pentru speranţă.

Goteanschii, Silvia. Dramaturgia lucioaselor funii / Silvia Goteanschii. –  Bucureşti : Ed. Vinea, 2014. – 96 p.

Tânăra autoare simte poezia vieţii cu toate fibrele fiinţei sale şi pare că o transcrie pe hârtie, alert, energic, cu naturaleţe. Tonul jucăuş alternează cu cel grav, dramatic, textele oferind deschideri spre metafizic. ”Volumul cucereşte prin autenticitatea versurilor, libertatea de mişcare printre diferite formule poetice. Intuiţia esteticului avantajează scriitura temperamentală, astfel încât întâlnim poeme de o frumuseţe misterioasă” (Irina Nechit). Despre cartea de poezie a Silviei Goteanschii, „Dramaturgia lucioaselor funii”, scriitorul Dumitru Crudu afirmă: „Primul lucru care îţi sare în ochi în cele mai bune poezii ale Silviei Goteanschii este vigoarea şi impetuozitatea cu care poeta îşi descrie feminitatea. Aceasta e o forţă de nestăvilit. Este o putere care poate mătura totul în calea sa. Nimic nu i se poate opune şi nimic nu-i rezistă. Femeia din poeziile Silviei Goteanschii este una fatală, având, de multe ori, o energie distructivă. Oricum, poeziile în care poeta scoate în vileag puterea şi fragilitatea feminităţii sale sunt foarte numeroase şi sunt printre cele mai izbutite”.