La proiectul „Nocturna
Bibliotecilor”, campanie
simultan organizată în România şi
Republica Moldova, în cadrul parteneriatului între Asociaţia Naţională
a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice
din România (ANBPR) şi
Asociaţia Bibliotecarilor din
Republica Moldova (ABRM), a
participat şi Biblioteca
„Onisifor Ghibu”, uşile căreia
au fost larg deschise şi după orele de program pentru vizitatorii curioşi şi
dornici de ceva nou.
Invitatul special al
acestei seri a fost actorul şi poetul Denis Chirtoacă, care a venit cu un spectacol literar-artistic
al poeziei şi cântecului de autor.
Spectacolul a fost deschis
de către Vitalie Răileanu, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, care a adus
un cuvânt de mulţumire tânărului actor şi poet, spunând că nu fiecare poate
cânta şi lectura o poezie sub aspect profesionist, însă lui Denis îi reuşesc
ambele.
Cei prezenţi în sala
Nuciferă au avut oportunitatea de a audia atât melodii ce atingeau adâncul
sufletului, cât şi poezii pătrunzătoare, care au pus publicul pe gânduri, au
trezit o nostalgie autumnală.
O surpriză încântătoare a
fost din partea dl. Vitalie Răileanu, care a citit din poeziile sale fiind
descoperit de public şi ca autor a unor versuri nemaipomenite, deosebite şi cu
semnificaţie profundă.
Cu mare regret, proiectul
„Nocturna Bibliotecilor” a durat prea puţin timp, care nu a fost suficient
pentru publicul prezent, dar, directorul bibliotecii a promis că va face tot
posibilul ca poezia şi cântecul să mai întrunească în sala bibliotecii noastre
multă lume, ce apreciază frumoasa artă a cuvântului cântat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu