Prin conexiunea
Skype a fost prezent la conferință, cu un cuvânt de încurajare și de salut, preşedintele AGIRO, dl Viorel Dolha,
care a ţinut să specifice, că este destul de memorabil faptul că această
Conferinţă are loc în Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chişinău, deoarece
Onisifor Ghibu a fost un binecunoscut pedagog român, militant pentru educaţia
şi învăţământul bazat pe spiritul naţional, iar în acest an se împlinesc 100 de
ani de la Marele Congres al Pedagogilor din România (1914, Suceava), la
lucrările căruia a luat parte şi Onisifor Ghibu.

.jpg)
În susţinerea
acestui postulat, participanţii la conferinţă au fost antrenaţi într-un
training organizat de „Academia Nicolae Dumitresscu”, specializată anume în
desfăşurarea unor astfel de acţiuni formative.

După implicarea în mai multe exerciţii, discuţii, dialoguri, jocuri creative etc., participanţii au fost de acord cu concluziile emise de formatori: orice idee trebuie susţinută, încurajată, ideile frumoase sunt apoi transformate în viziuni pentru a fi ulterior realizate. Iar aceasta depinde de noi, de fiecare în parte şi de comunitatea socială în care trăim.
Aşteptăm ca procesul de învăţare să înceapă de la profesor? Greşit! Trebuie sî înceapă de la elev – de la conştientizarea necesităţii studiului pentru viaţa şi soarta sa!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu