Obiceiul străvechi al Mărţişorului, ca simbol al sosirii
Primăverii şi al regenerării naturii s-a făcut vizibil şi la biblioteca
„Onisifor Ghibu”. Odată cu 1 martie bibliotecarele de la Filiala
„Onisifor Ghibu”, pe lângă tradiţionala expoziţie de carte, au organizat o expoziţie de Mărţişoare confecţionate manual.
Mărţişorul este un calendar simbolic reprezentat de un
şnur bicolor, care adună zilele, săptămânile şi lunile anului în două
anotimpuri, iarnă şi vară, făcut cadou la l martie, ziua Dochiei, străvechi
început de an agrar. Generalizat
astăzi la sate şi oraşe, Mărţişorul este confecţionat din două fire colorate
alb şi roşu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit celor dragi, care îl poartă agăţat în piept.
Deşi nu se ştie cu exactitate de
când datează acest obicei, se ştie că prima zi a primăverii era celebrată încă
de acum aproximativ 8000 de ani, iar Mărţişorul îşi
are originea în credinţele şi practicile agrare de atunci.
Romanii sărbătoreau începutul
primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al
câmpului şi al turmelor, zeu ce personifica renaşterea naturii. Se spune că
mărţişoarele sunt purtătoare de noroc şi fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu