Ziua mondiala a Teatrului a fost creată în 1961 de Institutul
International de Teatru, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai
vechi arte, arta scenică. Această zi este sarbatorită anual, pe data de
27 martie de comunitatea teatrală internaţională. Cu ocazia acestei sarbatori au loc numeroase evenimente teatrale
naţionale şi internaţionale, iar unul dintre cele mai importante
evenimente îl reprezintă transmiterea Mesajului Internaţional de ziua
mondială a teatrului prin care o personalitate de renume mondial împărtaşeste reflecţiile sale asupra Teatrului. Primul Mesaj
International de Ziua Mondiala a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau
in anul 1962.
"Ziua Mondiala a Teatrului este un prilej de sarbatorire a Teatrului in
nenumaratele sale forme. Teatrul este o sursa de divertisment si
inspiratie care are puterea de a uni diversele culturi si popoare din
intreaga lume. Dar el este mai mult decat atat, pentru ca poate educa si
informa. In toata lumea se joaca teatru, dar nu intotdeauna intr-o sala
clasica. Spectacolele pot avea loc intr-un mic sat din Africa, langa un
munte din Armenia, sau pe o insulita din Pacific. Este nevoie numai de
un spatiu si de public.
Teatrul ne poate face sa zambim si sa plangem,
dar ar trebui sa ne faca si sa gandim sau sa analizam. Teatrul este o
munca de echipa. Cei care se vad sunt actorii, insa exista si niste
oameni extraordinari care nu sunt vizibili. Acesti specialisti sunt la
fel de importanti ca actorii, deoarece diferitele lor capacitati sunt
cele care fac posibila productia teatrala. De aceea, orice bucurie sau
succes trebuie impartite cu ei. 27 martie este data oficiala la care se
sarbatoreste Ziua Mondiala a Teatrului. Din multe puncte de vedere,
fiecare zi ar trebui considerata o zi a teatrului, fiindca avem datoria
de a purta mai departe traditia divertismentului, de a educa si de a
lumina publicul, fara de care noi nu am exista".
Revistă Bibliografică
Cemortan, Leonid. Teatrul
Naţional din Chişinău / Leonid Cemortan. – Ch.: Epigraf, 2000. – 300p.
Un mare merit al Teatrului Naţional din Chişinău îl constituie faptul că
toţi anii existenţei sale el a fost un neostenit purtător al artei şi culturii
româneşti în Basarabia. Devenit o prestigioasă instituţie de cultură şi
spiritualitate românească, teatrul a participat activ la viaţa Chişinăului şi a
întregii Basarabii.
Teatrul Naţional din Chişinău nu numai că a propagat marile creaţii ale
dramaturgiei universale – de la Sofocle, Racine şi Moliere până la Cehov şi
Pirandello, dar şi a ţinut obştimea basarabeană la curent cu viaţa
cultural-spirituală internaţională, cu mişcarea teatral europeană.
Teatrul
Naţional din Republica Moldova este mândria culturii
naţionale muzicale din cele mai vechi timpuri. Acest pământ s-a făcut vestit
prin vocile sale. El este bogat în talente, pe care însăşi natura le-a
înzestrat cu harul vocii. În trecut acest ţinut nu o dată a atras atenţia
diferitelor trupe de operă. Aici s-au aflat în turneu iluştri cântăreţi Fiodor
Şaleapin şi Enrico Caruzo, care au cucerit inimile numeroşilor admiratori.
Kivu, Dinu. Teatrul, la
timpul prezent / Dinu Kivu. – Bucureşti: Eminescu, 1993. – 340p.
Culegerea de faţă cuprinde doar 350 din cele 2050 de pagini dactilografiate
în care autorul a adunat o bună parte a textelor despre teatru. O bună parte,
dar nu pe toate… Căci ziaristul Dinu Kivu nu obişnuia să-şi strângă articolele
apărute şi nici măcar să-şi noteze locul şi data acestor apariţii, iar în
cercetarea colecţiilor în marile noastre biblioteci ne-am rezumat la
principalele reviste de cultură şi cotidiene. Din fericire s-au păstrat foarte
multe din manuscrisele textelor selectate pentru acest volum, astfel s-a putut
reda acum, gândul original al autorului.
Originile artei
teatrale a poporului moldovenesc sunt legate de străvechile jocuri şi datini,
care includeau şi elemente de acţiune dramatică. Trupe de măscărici, soitari,
pehlivani şi saltimbanci dădeau reprezentaţii pe la curţile domnilor Moldovei
şi a marilor boieri. În secolul XIX capătă o mare răspîndire drama haiducească,
reprezentaţiile păpuşarilor.
Nicolae Darie, actorul şi omul. Îndemn la
înălţare prin cuvânt. / Rodica Solovei. - Ch. : Epigraf SRL., 2011. -
240p.
"Cea mai frumoasă carte se scrie atunci când nu-ţi propui s-o scrii, când se
scrie singură, de la sine, fără obligaţii sau încorsetări, când gândurile vin
după ce altele s-au « astâmpărat » ori s-au ascuns în adâncimi şi
peste ele s-a aşezat pacea sufletului".
(Constantin Cucoş)
Cartea are menirea să se apropie de freamătul interior al artistului, să ne
cultive, fără ostentaţie, dragostea pentru frumos, pentru cuvânt. Prima parte
conţine patru dialoguri între actor şi subsemnată. Aici sunt concentrate
amintiri din copilărie şi din anii de studenţie, reflecţii personale despre
activitatea în domeniul teatrului şi cel al pedagogiei. Dialogurile au avut loc
în mai-septembrie 2010. din aceste dialoguri transpare şi talentul de narator
al lui Nicolae Darie.
Partea a doua a cărţii cuprinde o selecţie de materiale spicuite din cărţi,
ziare şi reviste de specialitate vizând activitatea maestrului Nicolae Darie
care, vreme de peste patru decenii, rămâne a fi un adevărat slujitor al scenei
şi un veritabil promotor al valorilor culturale.
Pelin, Pavel. Privitor la
teatru: carte despre artişti / Pavel Pelin. – Ch.: Cartea Moldovei, 2007. –
240p.
"Pavel Pelin a găsit în teatru o cale de centralizare a esenţelor vieţii
între veşnica sărbătoare a sufletului şi brutala presiune a realităţii, atât de
tragic resimţită în eseurile despre regretaţii Diana Barcaru şi Dumitru
Caraciobanu. Autorul îi admiră şi îi înţelege pe actori, îi iubeşte şi ne face
şi pe noi, cititorii, să-i iubim. Prin acest volum, cronicarul se situează în
rândul celor mai buni cunoscători ai teatrului".
(Pavel Proca)
„In arta teatrului, dorinta de a arata totul
creeaza tocmai o limita in posibilitatea spectatorului de a imagina. Maiestria
artistului de teatru consta, in mare masura, in a sugera cu un element, ferind
intregul, lasindu-l la puterea de completare a spectatorilor. [...]
Teatralizare nu de dragul teatralizarii, nu pentru a stirni artificial
interesul sau pentru a face neaparat altfel decit in realitatea imediata, ci
pentru o realitate transmisa cu imagini specifice artei scenei.
Rapsodie teatrală: Paulina
Zavtoni şi Spiru Haret: Biobibliografie. / Bibl. Municipală „B.P.Hasdeu”, Bibl.
De Arte „Tudor Arghezi”; alcăt.: Svetlana Vizitiu, contribuţii: Natalia Ciorbă,
Aliona Vârlan.- Ch.: Grafema Libris SRL, 2011.- 128p.
„Teatrul întotdeauna a salvat-o de proza vieţii şi tocmai de aceea este
veşnic o fire optimistă, care încurajează actorii tineri. Să-i dorim să-şi
păstreze tinereţea, pentru că maturitatea talentului îi dă de veste că locul ei
este acolo unde şi l-a dorit – nu la bucătărie, precum o vedea mamă-sa, ci pe
scenă, unde Melpomene îi ocroteşte destinul şi o îndeamnă să-şi urmeze drumul.
Astfel, ea a devenit actriţa care a învins, cu desăvârşire, lanţul
slăbiciunilor.”
(Nicolae Roibu)
Prezenta biobibliografie este o ediţie completată şi revăzută a versiunii
electonice apărute în 2006. lucrarea este menită studierii şi cunoaşterii
moştenirii teatrului basarabean, în antrenarea utilizatorilor şi doritorilor
de a-şi cunoaşte eroii în acest domeniu,
dar şi promovării teatrului şi actorilor în Moldova.