Ion Creangă – epopeea poporului român

Revistă bibliografică

                                                            

  1. Creangă, Ion. Opere. Poveşti, povestiri, amintiri din copilărie, teatru, scrisori, rostiri, zicători .- Iaşi.: Princeps Edit, 2006. - 532p.

Ediţia de faţă adună în cuprinsul a 532 pagini format academic toate scrierile, anume şi postume, semnate de Ion Creangă: poveştile, povestirile, Amintiri din copilărie, povestiri didactice, poezii originale, poezii populare, articole, teatrul (Dragoste chioară şi amor ghebos), corespondenţă, rostiri, zicători, precum şi fragmentul de autobiografie. De asemenea, ediţia beneficiază de un glosar, îmbogăţit faţă de ediţia G.T. Kirileanu, precum şi de o serie de note privind publicarea şi modificările făcute de autor la poveşti şi la capitolele din Amintiri din copilărie.

 

 

2.Creangă, Ion. Amintiri din copilărie. – Bucureşti.: Litera    Internaţional, 2005. - 335p.

Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru.

În Creangă trăiesc credinţele, eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de adaptare la îm prejurările pământului dacic, dedesubtul fluctuanţiunilor de la suprafaţa vieţii naţionale. Creangă este un reprezentat perfect al sufletului românesc.

Basmul, povestea valorează cât valorează talentul celui care povesteşte. Şi Creangă a avut un aşa de mare talent, încât în toate poveştile sale oamenii trăiesc cu o individualitate şi cu o putere de viaţă extraordinare.

                                                                                                     (G.Ibrăileanu)

 

3.De la Creangă moştenire: Ion Creangă – scriitor, pedagog, povestitor. – Ch.: Pontos, 2007. - 160p.

Vorba lui Creangă ar putea fi rostită în toate universităţile lumii. Cel care are vorba lui Creangă, are cea mai Mare avere de plai. Poveştile lui Creangă sunt zilele noastre. Creangă a fost prima noastră universitate. Scrisul modern a fost, este şi va fi scrisul lui Creangă. Numele lui Creangă luminează şi noaptea.

Creangă a ajunsa să fie unul din cei doi primi nemuritori ai neamului nostru.

Suntem aloiţi pe tulpina lui Creangă.

Suntem un mare pom – Pomul lui Creangă!

                                                                                                       (N.Esinencu) 

 

    4. Furtună, Dumitru. Cuvinte şi mărturii despre Ion Creangă. – Iaşi: Princeps Edit, 2009. -147p.

Acribios cercetător, D.Furtună avea să se aplece asupra manuscriselor lui Creangă, predate deja Academiei Române. Astfel, acest folclorist, pedagog şi teolog (1890-1965)editează în 1915 Cuvinte şi mărturii despre Ion Creangă, carte de care s-au folosit mulţi cercetători ce au urmat, de la Jean Boutiere pînă la George Călinescu.

Cartea de faţă, care apare în colecţia „Biblioteca Ion Creangă”, adugă studiilor din 1915 un număr de articole publicate în diferitelor reviste în perioada 1915-1949. Sunt articole de cercetător aplicat la secvenţedin viaţa lui Creangă            (Creangă şi mergerea la teatru a clericilor, Şcoliţa lui Creangă, Catehetul lui Creangă ) sau scrisori şi documente de familie, în fine, contribuţii extrem de valoroase pentru istoriografia marelui scriitor.

                                                                                                            (D. Corbul)

 

   5. Vianu, Tudor. Metafora umorului. – Iaşi: Princeps Edit, 2009. -183p.

Ion Creangă al nostru seamănă cu căutătorul „subpământean ” de auroră al lui Nietzsche: a tot dibuit prin „propriul întuneric îndelungat”, prin” propria lume de neînţeles, ascunsă, enigmatică”, ştiind că va găsi „propria sa dimineaţă ”, „propria sa auroră”, echivalentă, evident, cu o mântuire, cu „propria sa mântuire”.

Şi-a avut, cu alte cuvinte, un drum al său singular, greu identificabil în întâmplările exterioare ale vieţii (chiar dacă le-a mărturisit în chip auctorial de „amintiri din copilărie „) sau în întîmplările interioare de ordin psihologic. E un drum pentru sine ( vorbind tot cu o expresie nietzschean-hegeliană), greu explicabil prin heideggeriana Fiinţă- în- aici(Dasein), prin simpla emoţie ontic/ontologic.  (M.Cimpoi)

                                                                                                                                                                                         

     6. Ion Creangă în amintirile contemporanilor. – Iaşi: Princeps Edit, 2006. - 234 p.

Cartea de faţă adună evocări ale celor mai spectaculoase întîmplări cu Creangă, care fac din marele povestitor român un personaj picant, original, admirat, precum şi primele consideraţii critice asupra operei, aparţinînd celor care l-au cunoscut, l-au admirat sau care i-au fost prieteni.

Chiar dacă aceste fragmente evocatoare sunt semnate de oameni care l-au cunoscut (A.D.Xenopol, A.C.Cuza, Jean Bart, C.Săteanu, N.A.Bogdan, Artur Stavri, Ioan S.Ionescu, Grig.I.Alexandrescu ş.a.), e sigur că multe scene pline de farmec, de spontaneitate s-au pierdut şi ne justifică regretul lipsei unui biograf trezorier cu vocaţie, care să-l fi cunoscut îndeaproape. Dar cine-şi închipuia atunci că marele hîtru humuleştean, sac fără fund de glume, „istorii poznaşe” şi calambururi, autor de „poveşti poporane”, avea să devină unul din stîlpii spiritualităţii noastre clasice ?  

7. Călinescu, George. Ion Creangă. Viaţa şi opera. – Iaşi: Princeps Edit, 2008. - 450 p.
Autodefinirea cărţii despre Creangă este făcută în postfaţa la ediţia II în 1964, în care găsim şi alte precizări preţioase configurative a unui mod pe cât de obiectiv, pe atât de personal de a-l înţelege pe povestitor.

Pricepătorul în materie îşi va da seama de felul nostru de a citi şi de al altora, subliniază Călinescu: „ Judecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un portret totalitar (subl. noastră- M.C.), deoarece opera se află, întrucât îl priveşte pe Creangă, strâns legată de existenţa lui. Portretul acesta este o lucrare de curată ştiinţă. Informaţia este riguroasă şi completă, orice propoziţie e documentată. În sforţarea de a crea literar, nu ne folosim decât mijloacele pe care le oferă compoziţia, înlăturând, de pildă, din text discuţia izvoarelor, neintroducând în naraţiune elemente anacronice. Dialogurile sunt citaţiuni, descripţiile sunt bizuite pe observaţie şi izvoare”.

 

   8. Parascan, Constantin. Ion Creangă.– Bucureşti. : Prut Internaţional, 2006. - 359 p.

Prea rareori se întîmplă în istoria meseriei noastre, ca un împătimit al unui autor şi al unei opere să stea în apropierea lor sau a amintirii lor în chip constant, ca un paznic fidel şi activ, îmbogăţind necontenit un patrimoniu investit în ochii săi, cu o adevărată sacraliate.

I-a fost dat lui Constantin Parascan, autorul cărţii de faţă, rarul privilegiu al trăirii, timp de decenii, în aura marelui şi exponenţialului Ion Creangă, care dăruie încă, neumbrită de ani, în modestia dar celebra Bojdeucă. Umbrele încă vii şi benefice îl înconjoară pe acel care le păstrează, cu respect şi iubire, memoria, în acest loc de elecţiune, şi îl ajută în lucrarea sa de arheolog întru documente, îndeletnicindu-le cu reconstituire unei biografii şi a unei personalităţi dintre cele mai însemnate ale culturii româneşti.