Astăzi se împlinesc 115 ani de la naşterea lui G. Călinescu, unul dintre marii critici şi istorici literari, personalitate enciclopedică de primă mână, autorul lucrării monumentale “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.
În colecţiile Bibliotecii „Onisifor Ghibu” se regăsesc atăt lucrările sale, cât şi ample informaţii despre viaţa şi activitatea de cercetare literară a lui G. Călinescu.
În colecţiile Bibliotecii „Onisifor Ghibu” se regăsesc atăt lucrările sale, cât şi ample informaţii despre viaţa şi activitatea de cercetare literară a lui G. Călinescu.
Expoziţie virtuală
Călinescu George (19.06.1899; Bucureşti –
12.03.1965; Bucureşti). Prozator, poet, critic şi istoric literar. Studii
secundare şi superioare la Bucureşti. Călătorii de studii în Franţa şi Italia. Activează
în învăţământul secundar, iar în 1944 este numit profesor titular la
Universitatea din Bucureşti. A fost director al Institutului de Istorie
Literară şi Folclor al Academiei Române.
„(…)
Autor întâi a două memorii despre propaganda catolică în ţările române în
secolele XVII şi XVIII, G. Călinescu a atras unanim atenţia prin studiul Viaţa lui Mihai Eminescu (1932),
biografie literară neromanţată, în cadenţe de poem epic şi portret intelectual,
saintebeuvian, al geniului, scriere inimitabilă, întemeiată pe documentul
esenţial al operei poetului căruia i se consacră şi un amplu studiu privind
filozofia teoretică şi practică, cadrul psihic, cadrul fizic, tehnica, locul în
literatura română şi universală (…)
Contribuţia
esenţială constă în relevarea operei postume, ca şi necunoscute, a ineditelor
eminesciene, multe scoase la iveală întâia oară. Opera a rămas până astăzi neîntrecută
sub raport documentar şi critic. Tot un portret saintebeuvian este Viaţa lui Ion Creangă (1938), biografie
şi ea mai întinsă decât studiul operei, întrucât farmecul acesteia este, după
G. Călinescu, inanalizabil. I se descoperă specificul în jovialitatea de tip
rebeliasian, în gnomismul de sorginte folclorică, în erudiţia paremiologică şi
în fabulosul realist".
Aceste
studii preced Istoria literaturii române
de la origini până în prezent (1941)
unde sunt strălucit compendiate. Monografiile Nicolae Filimon (1959) şi Gr.
M. Alexandrescu (1962), scrise după Istoria
literaturii, uimesc şi delectează în acelaşi timp prin abundenţa
amănuntelor biografice de savoare, dar şi prin amploarea şi fineţea
interpretării, constituind modele ale genului. Principiile sistemului său
artistic şi metoda sa istoric-literară Călinescu şi le-a definit în Principii de estetică (1939) şi într-un
eseu din 1947, Istoria literară ca
ştiinţă şi sinteză epică (…) Istoria
literaturii române de la origini până în prezent începe cu un capitol despre
formarea limbii române şi valorile expresive ale lexicului moştenit şi
împrumutat. Se evidenţiază aportul traducătorilor de cărţi bisericeşti la
aşezarea bazelor limbii literare, formele literare ale cronicarilor (…)
G.
Călinescu este în literatura noastră un romancier de formulă clasică. Mai mult
poem decât roman, Cartea nunţii
reprezintă preludiul. Enigma Otiliei
şi Bietul Ioanide sunt construcţiile
cele mai solide, excelând sub raport caracterologic şi tipologic. Scrinul negru e, în paginile lui cele
mai bune, un roman flaubertian, pierdut în cronica prolixă a unor fapte
insuficient generalizate artistic, într-o competiţie de aspect baroc.
(Literatura română. Dicţionar-antologie
de istorie şi teorie literară. Chişinău, 2001)
DEMERSUL CRITIC CĂLINESCIAN
Cronici literare
şi recenzii. Vol. I : 1927 - aprilie 1932 / G. Călinescu ; ed. îngr. : Andrei Rusu ; note şi coment. : Ion Bălu,
Andrei Rusu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1991. – 392 p.
Această ediţie cuprinde integral, în mai
multe volume, Cronicile literare şi
recenziile lui G. Călinescu, parte reprezentativă din activitatea
publicistică a scriitorului. Oportunitatea apariţiei se bazează pe adevărul, de mult demonstrat,
că G. Călinescu a fost critic literar, un critic cu mare autoritate,
critic-creator, cum a fost numit. Se ştie că el a dorit să se delimiteze de
condiţia cronicarului literar. (Andrei Rusu. Notă asupra ediţiei).
Basmul este o operă de creaţie literară, cu o geneză specială, o
oglindire în orice caz a vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui
la analiza critică este nu numai posibilă ci şi obligator, din ea decurgând
atât adevăruri estetice cât şi observaţii de ordin structural folkloric.
Basmul e un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală etc. (G. Călinescu. Introducere)
Ion Creangă : (Viaţa şi opera) / G. Călinescu. – Ch. : Litera Int., 1998. – (Bibl. şcolarului ; 177).
Textele cuprinse în acest volum au fost reproduse după ediţiile apărute la Editura pentru literatură (Bucureşti, 1966), Editura Minerva (Bucureşti, 1972), Editura Eminescu (Bucureşti, 1972), Editura Literatura artistică (Chişinău, 1989).
Istoria
literaturii române : De la origini până în prezent / G. Călinescu ; ed. şi
pref. : Al. Piru. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1982.
– 1050 p.
După cum menţionează Al. Piru în „Notă
asupra ediţiei” la baza apariţiei acestui volum s-au folosit mai multe
materiale: Istoria literaturii române de
la origini până în prezent (Bucureşti, fundaţia Regală pentru literatură şi
artă, 1941); Istoria literaturii române
(manuscris şi copii dactilografiate cu completări ale ediţiei din 1941); textele publicate de G. Călinescu în revista Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor în 1958 şi 1959-1962;, intervenţii şi adaosuri manuscrise ale autorului pe textul primei ediţii
din Istoria literaturii române.
Literatura nouă
/ G. Călinescu ; ed. îngr. şi pref. : Al. Piru. – Craiova : Ed. Scrisul
Românesc, 1972. – 226 p.
Volumul de faţă nu a fost proiectat de G. Călinescu şi nu ştim dacă,
întocmindu-l, am fi obţinut aprobarea lui. Dat fiind caracterul lui fragmentar,
la un autor cu năzuinţa permanentă a întregului, mai probabil nu. Se ştie, de
altfel, că G. Călinescu nu a publicat nici un volum aparte de cronici literare,
că a negat chiar că ar fi fost cronicar literar astfel decât incidental şi în
scopuri experimentale, în vederea documentării pentru Istoria literaturii
române.
Opera lui Mihai
Eminescu : [în 3 vol.] / G. Călinescu ; introd. de Eugen Simion ; ed. îngr. de
Ileana Mihăilă. – Bucureşti : Litera Int. : Ed. Academiei Române ; Ch. :
Litera, 2003.
Vol. 1. – 692 p.
– (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ;
251)
Vol. 2. – 456 p.
– (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ;
252)
Vol. 3. – 352 p.
– (Bibl. şcol. : serie nouă ; col. iniţ. şi coord. : Andrei şi Dan Vidraşcu ;
253)
Întâiul volum din Opera lui Eminescu a apărut în 1934, ultimul (al V-lea) în 1936, la
puţin timp, deci, după ce G. Călinescu scrisese cartea ce a produs cea mai vie
şi contradictorie emoţie critică: Viaţa
lui Mihai Eminescu. Trecerea de la biografie la exegeza operei a fost
firească (…). Ambiţia tânărului
Călinescu este, desigur, mare. El vrea să scrie un studiu cuprinzător despre
Eminescu şi să justifice critic o operă aflată pe buzele tuturor. Această
ambiţie este dublată de o muncă faraonică. (Eugen Simion).
Studii şi
comunicări / G. Călinescu ; culegere, cuv. înainte şi note : Al. Piru. –Bucureşti
: Ed. Tineretului, 1966. – 222 p.
Culegerea include trei studii de
istorie literară şi trei comunicări ştiinţifice publicate de G. Călinescu în ultimii ani. Ne-am gândit să
contribuim în acest fel, pe de o parte, la îmbogăţirea informaţiei cititorilor
în privinţa unor scriitori reprezentativi sau clasici, pe de alta să-i
familiarizăm cu metoda de cercetare şi arta elocvenţei academice ilustrate de
cel mai mare istoric literar român. (Al. Piru. Cuvânt înainte)
Viaţa lui Mihai Eminescu e o alianţă strălucită între informaţia
erudită, seriozitatea ştiinţifică a confruntării documentelor şi logica precisă
a argumentării pe de o parte şi talentul literar, pe de alta.
Cartea d-lui Călinescu vine aşadar la timp, ca o operă necesară şi oportună. Data apariţiei impune condiţii severe de informaţie, prelucrare şi ţinută artistică.(PAUL GEORGESCU)
Cartea d-lui Călinescu vine aşadar la timp, ca o operă necesară şi oportună. Data apariţiei impune condiţii severe de informaţie, prelucrare şi ţinută artistică.(PAUL GEORGESCU)
În Viaţa literară, an. III, nr.
88 din 23 iunie 1928, printre alte note redacţionale şi informaţii ce alcătuiau
cuprinsul unei pagini, rezervată actualităţilor, se poate citi acest anunţ: „Domnul
G. Călinescu are în preparaţie un volum de însemnări critice intitulat Ulysse şi un studio asupra vieţii şi
operei poetului italian Carducci ”.
Peste vară revista îşi suspenda apariţia, dar la reluarea activităţii, în
numărul din 10 noiembrie, avea grijă să-şi ţie la curent cititorii: „Domul G.
Călinescu a pus sub tipar noul său volum de studii critice Ulysse”. Cum se ştie, nici un asemenea volum nu a văzut lumina
tiparului, totuşi, intenţia alcătuirii lui continua să-l preocupe pe Călinescu,
întrucât o reafirma în Vremea din 22
mai 1930, chiar dacă şi de astă dată fără consecinţe practice.
(….)
Textele care urmează reprezintă o selecţie concepută
să în înfăţişeze „călinescianismul” chiar în momentul cristalizării sale.
Niciodată incluse în vreun volum, paginile aceasta au darul de a ilustra pe
lângă reacţiunile spontane, pline de prospeţime, circuitul omogen. (Geo Şerban. Cuvânt introductiv)
G. CĂLINESCU ÎN
AMINTIRI ŞI STUDII LITERARE
Amintiri despre
G. Călinescu / ed. îngr., pref., indici şi bibliogr. : Ion Nuţă. – Iaşi : Junimea, 1979. – 261 p.
“Şi nu cunosc un mai adânc omagiu,mai aproape de spiritual său, de felul
său mai intim de a gândi, pe care i-l putem aduce, după puteri şi cu infinită
modestie, decât acela de a-I urma lecţia, atât de înalt şi profund creatoare.
G. Călinescu a păşit toată viaţa, cum s-a exprimat odată, cu sandale de aur pe
drumurile de cristal ale absolutului”. (
Adrian Marino)
Bălu, Ion. Viaţa
lui G. Călinescu / Ion Bălu. – Bucureşti : Ed. Cartea Românească, 1981. – 454
p.
Bălu, Ion. Viaţa
lui G. Călinescu / Ion Bălu. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Ed. LIBRA, 1994. – 446
p.
Lucrând mulţi ani la cercetarea vieţii şi operei lui G. Călinescu, Ion Bălu
a dat o amplă şi documentată carte asupra vieţii eroului său. Remarcabila carte
a lui Ion Bălu a surprins aproape integral proteica personalitate a celui ce se
considera un mare frustrat. (Şerban Cioculescu, România literară, dec., 1981)
Călinescu, G. Scrisori şi documente / G. Călinescu ; ed. îngr. , note şi indici de Nicolae Scurtu ; pref. : Al. Piru. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1979. – 310 p. – (Documente literare).
Volumul de faţă, prima ediţie a corespondenţei lui G. Călinescu, cuprinde trei secţiuni: I. Scrisori, II. Documente, III. Jurnal. Materialul a fost orânduit strict cronologic în scopul evidenţierii cât mai pregnante a relaţiilor lui G. Călinescu cu semenii săi în răstimpul anilor 1924–1965.
Fiecare document reprodus conţine, în final, menţiunea despre locul unde se păstrează originalul, dacă este inedit sau editat şi note.
Transcrierea textelor s-a efectuat în conformitate cu normele ortografice, cu menţiunea unor dublete de tipul: aci-aici, sunt-sânt, contimporan – contemporan, penetraţiune – penetraţie, impresiune – impresie etc.
Corespondenţa
lui G. Călinescu cu Al. Rosetti (1932-1964) / prez. de Liviu Călin. – Bucureşti
: Ed. Eminescu, 1984. – 158 p.
Scrise sub impresia momentului, păstrând fiorul de viaţă, iniţial,
scrisorile exprimă, uneori pe aceeaşi pagină, sentimentele violente şi,
alteori, mesaje prieteneşti.
De o sensibilitate acută, Călinescu reacţionează imediat la orice
îndoială a corespondentului său, exprimată sau numai bănuită, trăgând uneori
concluzii pripite dintr-o expresie ambiguă, referitoare la valoarea operei
sale.
Judecăţile de valoare cuprinse în
corespondenţă asupra operei scriitorilor contemporani atârnă, deseori, de
dispoziţia momentului, astfel încât o aspră negare e înlocuită mai târziu cu o
apreciere favorabilă.
Impulsiv, temperamental, capabil de ură
dar şi de sentimente frăţeşti, G. Călinescu parcurge în corespondenţa sa toată
gama de sentimente sălăşluite într-o personalitate de excepţie.
Volumul de faţă cuprinde 61 de scrisori emise de Al. Rosseti către G.
Călinescu în perioada 1932–1964. Majoritatea sunt scrise de mână, pe hârtie
vidalon, prima filă având imprimată în stânga o vinietă de culoare albastră ,
reprezentând emblema familieu Rosetti: un mănunchi de trei trandafiri,
stilizare după sigiliile boierilor Rosetti, aşteptaţi documentar din anii
domniei lui Laiotă Basarab – 1476. (Cf. general R. Rosetti, Familia Rosetti, vol. I, Bucureşti,
1938, p. 12–13.)
Scrisorile au fost expediate în plicuri
din aceeaşi hârtie vidalon, unele prin poştă, altele prin comisionar. Cele
trimise prin comisionar au pe plic indicaţia
„În mână”, aceasta datorită conţinutului politic indezirabil în perioada
1940–1944.
Damian, S. G. Călinescu – romancier : Eseu despre măştile
jocului / S. Damian. – Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Bucureşti : Ed. Minerva,
1974. – 382 p.
Ceea ce spune G. Călinescu despre Nicolae Iorga i se potriveşte pe deplin
lui însuşi : nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu, oricât de îngust şi de
umbrit, din istoria literaturii române, fără să constaţi că el a trecut pe
acolo şi a tratat tema în fundamental ei. Succesorii sânt osândiţi să corecteze
, să adauge, să dezvolte pentru uz pedagogic, dar plăcerea de a intra într-o
pădure virgină le este refuzată. (S. Damian. Cuvânt înainte)
Florea, Firan. Călinescu : (antologie comentată) / Firan
Florea, Constantin M. Popa. – Craiova : Ed. Poesis, 1995. – 224 p.
Spirit enciclopedic, renascentist, de vast orizont cultural-artistic,
având o vie imaginaţie creatoare, o putere de sinteză ieşită din comun, mari
energii constructive, G. Călinescu a fost „o plăsmuire de geniu a acestor
pământuri şi a acestui popor, una din cele mai fertile şi inspirate minţi de
cărturar de la Dimitrie Cantemir până în zilele noastre” (Geo Bogza).
Personalitate contradictorie, divinizat
de unii, minimalizat de alţii, G. Călinescu rămâne mereu fascinate. Criticul şi
istoricul literar, romancierul, poetul, dramaturgul, publicistul, profesorul oferă
un unic „spectacol de personalitate”, după fericita formulă a lui Vladimir
Streinu. Cochetând cu ratarea („Dacă nu poate fi bun artist el însuşi, criticul
trebuie cel puţin să rateze cât mai multe genuri”), Călinescu a îmbogăţit
cultura românească dăruindu-i opere de superioară valoare.
Puterea creatoare a contradicţiei care
defineşte personalitatea lui G. Călinescu atinge nivelul genialităţii şi se
arată a fi, mereu, copleşitoare. Voinţa de trăi pe măsură, adică „genial” l-a
făcut dificil. Opera şi viaţa formează, deopotrivă, scena pe care se
proiectează personalitatea sa tumultoasă. („Spectacolul de personalitate”. Cuvânt
introductiv)
G. Călinescu şi
contemporanii săi : (Corespondenţă primită). Vol. II / ed. îngr., note şi
indici de Nicolae Mecu. – Bucureşti : Ed. Minerva, 1987. – 310 p. – (Documente
literare).
Jalbă, C. Romanul
lui G. Călinescu : Geneza. Modalităţi artistice / C. Jalbă. – Bucureşti : Ed.
Minerva, 1980. – 192 p.
Orice text călinescian, fie el de teorie sau de beletristică, incumbă
surpriza în faţa a ceea ce aparţine somatic personalităţii autorului lui Şun: inteligenţa şi capacitatea de
fantezie. Asistăm în ceea ce priveşte fenomenul Călinescu, la fuziunea dinamică
a credibilităţii cu sensibilitatea, într-un grad şi la un nivel cu inegalabile
determinări, în fiecare dintre domeniile pe care le atinge. În traiectoriile
lor, teoreticianul şi criticul sânt însoţiţi eficient de artist, iar
romancierul şi poetul, în arie proprie, împrumută orientativ şi organic din
substanţa gânditorului şi a eruditului: Istoria
literaturii române…, impresionantă prin erudiţia şi fineţea judecăţii de
valoare, radiază acel aflux de poezie datorat artistului, după cum stilul
neologistic şi percepţia sintetică, proprii omului de ştiinţă, devin superior
artistice în Bietul Ioanide şi în Scrinul negru. Ipostazele călinesciene,
în sfera actului de cultură, sânt aşadar plurale şi intercondiţionate. S-a atribuit
lui G. Călinescu condiţia „scriitorului total”, semnalându-i-se „proteismul
organic, temperamental şi de caracter”, disociindu-l de cel „istoric”,
reprezentat de un I. H. Rădulescu, B. P. Hasdeu sau N. Iorga. Definiţia
surprinde exact fenomenul călinescian, şi de fapt vizează tocmai
stadialitatea excepţională a celor două
trăsături pe care le-am amintit, solicitate în aventura universalităţii. Fără
să impietăm asupra operei la I. H. Rădulescu,
B. P. Hasdeu, vom spune totuşi că proteismul lui G. Călinescu incumbă o mai
mare plenitudine de inteligenţă şi imaginaţie, dată fiind epoca mai modernă
căreia i-a aparţinut. (C. Jalbă. În loc de prefaţă).
Livadă, Melania.
G. Călinescu – poet şi teoretician al poeziei / Melania Livadă. – Bucureşti :
Cartea Românească, 1982. – 182 p.
Excepţionalele sale cercetări şi contribuţii de istorie şi critică
literară, studiile aspra poeziei universale, monumentala exegeză a Operei lui Mihai Eminescu ca şi propria
lui operă poetică nu puteau decât să formeze în adâncime, critic şi estetic, pe
teoreticianul subtil al poeziei care a fost G. Călinescu. În ansamblul operei
sale vocaţia erudiţiei celei mai riguroase şi spectaculoase s-a îmbinat cu
talentul literar de tip şi amplitudine balzaciană în roman şi de frumoase
resurse în poezie şi estetică. Spirit de vastă cultură şi de o mare mobilitate
şi diversitate intelectuală, artist multiplu, G. Călinescu reprezintă în
cultura română excepţia eruditului dublat de scriitorul dotat cu o fantezie şi o forţă
expresivă puţin obişnuite. Erudiţia sa, deloc aridă, e agrementată de un stil
asociativ de imprevizibile metafore intelectuale. Un adevărat spectacol de
idei, prin atât de insolitele iperbole,
paradoxuri sau inedite compoziţii imagistice de umor lingvistic încântă lectura
operei sale critice şi istoric literare. (Profil introductiv).
Matei, Claudia. G. Călinescu şi Italia / Claudia Matei ; pref.
: Mihai Cimpoi. – Ch. : Magna-Princeps,
2011. – 248 p.
Cartea Claudiei Matei G. Călinescu şi Italia îşi propune să elucideze pentru prima dată în mod
sistematic întreg tabloul relaţiilor Călinescu –Italia, insistându-se cu
deosebire asupra formaţiunii sale italiene, asupra relaţiilor nuanţate dintre
modelele paideice românesc şi italian cu o deschidere mai largă dinspre aceste
modele spre altele sau prin altele înapoi spre aceasta. În câmpul atenţiei,
intră prin urmare, modelele care configurează de fapt harta spiritual-culturală
a Europei: cel german, francez, englez, spaniol. Toate aceste modele se
intersectează într-un context complex al relaţiilor sub semnul „conştiinţei
estetice universale”, al unui statut ontologic-cultural de homo europeus pe care le demonstrează prin excelenţă G. Călinescu. (Mihai Cimpoi. Prefaţă).
Micu, Dumitru.
G. Călinescu : Între Apollo şi Dionysos / Dumitru Micu. – Bucureşti : Ed.
Minerva, 1979. – 780 p.
Cartea a fost scrisă (întocmai ca „Gândirea şi gândirismul”) la sugestia
Editurii Minerva, mai precis a şefului redacţiei Istorie literară, Z. Ornea. Fiind, din adolescenţă, un avid cititor
a lui Călinescu, nu aveam de ce să nu dau curs invitaţiei. Cu toate că
bibliografia critică generată de opera călinesciană e copioasă, această operă,
eminamente „deschisă”, are încă – şi va avea în permanenţă – prin ce să incite
spiritul analitic şi interpretativ. De alt fel, aproape toate amplele exegeze
existente explorează doar o anume zonă a creaţiei acestui „scriitor
total” : literatura de imaginaţie, în special romanele. Critica, istoria
literară, eseistica, publicistica s-au bucurat mai puţin, până în prezent, de
cercetări senine, aprofundate. (D. Micu. O explicaţie).
Oprişan, I. G. Călinescu. Spectacolul
personalităţii : Dialoguri adnotate / I. Oprişan. – Bucureşti : Ed. Vestala,
1999. – 464 p.
Un excepţional volum, în care sunt
înmănuncheate dialogurile autorului cu personalităţile care l-au cunoscut
îndeaproape pe G. Călinescu, luminând, în felul acesta, enigmatica-i existenţă.
Din cuprinsul cărţii putem afla confesiunile a astfel de personalităţi: Geo
Bogza, Alice-Vera Călinescu, I. C. Chiţimia, G. Ivaşcu, D. Micu, George
Muntean, Ovidiu Papadima, Al. Rosetti, D. I. Suchianu, Cornelia Ştefănescu,
Ştefania Velisar Teodoreanu, D. Vatamaniuc, Teodor Vârgiloci şi Gh. Vrabie.
Ma bucur ca locuiesc pe strada care poarta numele unuia dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile si anume a ilustrului George Calinescu.
RăspundețiȘtergereR.Moldova
or.Drochia
Aurelia