Poezie, poezie - dulce melodie...

Revistă bibliografică

La 21 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Poeziei, declarată de UNESCO în 1999 pentru a susţine creaţia poetică şi promovarea poeziei ca artă modernă veritabilă, deschisă oamenilor. Cu acest prilej, Biblioteca Publică ,,O.Ghibu'' vă propune o revistă bibliografică.

100 de poeţi ai lumii. Pe aripa poeziei... : Antol. De versuri din lirica universală / Selecţ.: A. Bujor. –Ch.: Epigraf, 2005. -400 p.

Prezenta antologie cuprinde versuri din lirica universală între Renaştere şi Modernism. Cititorul este invitat să se familiarizeze cu diverse curente şi stiluri poetice, să savureze o imagine sau un gând, să mediteze şi să viseze, împreună cu M. Eminescu sau M. Dinescu, F. Petrarca sau G. Ungaretti, W. Shakespeare sau E. Pound, J. W. Goethe sau E. M. Rilke.

Unii cititori ar dori, poate, să întâlnească şi alte nume. Or, am încercat să includem în prezenta carte poeţi reprezentativi şi poeme de valoare, fără intenţia de a neglija meritele unor poeţi rămaşi în afara antologiei, cum ar fi R. Burns, W. Blake, A. Rimbaud, A. De Musset, Hafez, N. Kazantzakis, B. Pasternak, B. Ahmadulina şi mulţi alţii. Sperăm însă că fiecare iubitor de poezie va găsi ceva pe gustul său, apropiat de sufletul său, o rază divină sau o stea călăuzitoare.

Poetul, ,,telegraf viu între Dumnezeu şi oameni’’ (F. Kafka), ,,preot al libertăţii şi hamal al frumosului’’ (G. Herwergh), ne dăruieşte lumina Universului. E un dar preţios şi ar fi păcat să nu-l primim.

,,În sufletul fiecărui om este o supapă care se deschide numai poeziei’’, spunea poetul rus N. Nekrasov. Dorim ca prezenta carte să contribuie la deschiderea acestei supape, pentru a putea percepe Frumosul şi Adevărul, pentru a putea percepe Dumnezeirea.

 

Literatura din Basarabia în secolul XX: Poezia. –Ch.: Arc, 2004. -296 p.

A scrie despre condiţia poeziei din Basarabia în secolul al XX-lea, deci despre limbajul artistic al unei provincii care a traversat şapte schimbări de regim politic, (însoţite de războaie, degringoladă, refugiu, deportări, epurare etnică, masacre colective, expropriere, foamete organizată, campanii de îndoctrinare şi deznaţionalizare etc., etc.) în nici trei pătrare de veac, înseamnă a-ţi asuma destinul unei lumi tragice, marcate de experienţe fundamental diferite decât aspiraţia către ceea ce pretenţioasa modernitate numea frumos gratuit, artă pură, autonomie a esteticului. Şi totuşi, deşi calvarul împrejurărilor istorice ar explica poate o evaluare condescendentă, fără să o justifice desigur, ţinta ultimă a acestei antologii a fost să surprindem acele disperate tensiuni ale spiritului de a se elibera de presiunile existenţei, pentru a se oglindi în nebuloasa rotitoare a propriei sale identităţi, acea sforţare a finţei poetice de a se revela ca şi întru frumos, fie şi re-întemeindu-se, în elanuri mereu reluate, de la sensul utilitar/didactic la cel etic şi etnic şi la desăvârşita-i strălucire de bibelou verbal, de lux a expresiei.

Reunind 65 de autori, antologia lasă pe dinafară de cinci ori pe atâţia, dar fără intenţia de a excomunica pe cineva şi de a omite, provocator, o oarecare piesă lirică de ... patrimoniu. Deschis către tradiţie şi modernitate corpus-ul obţinut ilustrează pulsaţiile unui imaginar încărcat de melancolii, tragism şi derută. Oricum, cu lipsurile sau cu eventualele ei excese, antologia s-a vrut o carte, una în care textele să nu se excludă reciproc în cutia de rezonanţă a întregului.

Cât de frumoasă eşti / antologie de Grigore Vieru. –Buc.: Litera International, Ch.: Litera, 2004. -816 p.

Visul vechi şi statornic al poetului Grigore Vieru a fost de a face o antologie a poeziei româneşti. Prezenta antologie nu-i, cum visa, o antologie a întregii poezii româneşti, ci o antologie cu trei ,,sfinte teme’’, cum zice el: Mama, Limba Română şi Dragostea... Teme generoase, vaste, esenţiale în poezie. În fond, în jurul lor se adună tot universul poeziei şi toate motivele existenţiale şi spirituale ale poetului. Vieru începe cu poezia populară şi încheie, lunga şi anevoioasa sa cursă, cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cristian Popescu şi alţi poeţi postbelici dispăruţi.

Selecţia este bună şi antologia, în totalitatea ei, este remarcabilă. Autorul a adus, printre numele cunoscute, şi autori cu care cititorul român este mai puţin familiarizat. Poeţi, de pildă, din Basarabia, dar şi alte provincii româneşti, poeţi uitaţi, cum ar fi Costenco şi Arthur Enăşescu sau, dintre ,,diaspornici’’, Vintilă Horia... Când îi citeşti pe toţi observi că iubirea este o temă fundamentală şi că poeţii români au inventat un limbaj, o poetică şi un mod de a se situa faţă de lucruri. Jalea românească începe cu jeluirea sentimentală. Dorul este o stare de spirit nedeterminată, complexă ce a trecut în poezia cultă şi a ajuns până la poemele ludice ale postmodernismului Nichita Stănescu.

Antologia poetului Grigore Vieru este rodul unui efort remarcabil şi, totodată, expresia unei sesibilităţi lirice exemplare. În poemele altora, el se caută, în fapt, pe sine. Caută şi se regăseşte.

 

Eminescu, Mihai. Poezii / Mihai Eminescu. –Ch.: Silvius Libris, 2006. -128 p.

Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii neamului român, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi conveţională a epocii. În viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică; a dat cuvintelor simple valori noi şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.

Pe lângă acest progres al artei scrisului, Eminescu a îmbogăţit limba şi a legat poezia cultă de producţiile din veac ale cântăreţilor anonimi ai neamului. Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani, printre care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare, care în 1889 i-a întrerupt cursul vieţii.

Acest monument, ,,mai durabil decât arama’’, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neînţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă a vieţii cotidiene, a lipsei uimitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic.

 

Poezia românească de la începuturi până la 1830. –Buc.: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996. -191 p.

Condiţii obiective au făcut ca deseori vremurile apuse ale sufletului românesc să se manifeste în haină neromânească: slavonă, latină, (neo)greacă, poloneză, rusă, italiană, ucraineană. Urmărierea – sub strai neromânesc – a filonului naţional va ajuta la reliefarea acestuia.

Întâia manifestare literară importantă, pe o perioadă de secole, a fost imbrăcată la noi în haină slavonă. Avem de-a face cu o manifestare românească într-un strai pe care cărturarii noştri l-au adoptat şi adaptat necesităţilor timpului. Faptul că în Evul de Mijloc a existat o cultură românească îl recunosc toţi specialiştii: cei răuvoitori îi contestă originalitatea, nu existenţa. Într-o cultură, însă, originalitatea este mai puţin importantă decât consecvenţa, persistenţa unui mod de a recepta şi de a crea.

Cultura slavo-română a fost expresia adecvată unui studiu al dezvoltării noastre istorice şi de aceea nu vom considera limbă străină slavona în care a fost redactată o parte importantă a textelor vechi româneşti. Era limba liturgică a acestui popor şi, ca atare, nu putea fi străină cel puţin ştiutorilor de carte.

 

Manolescu, Nicolae. Literatura română postbelică / Nicolae Manolescu. –Braşov: AULA, 2001. -429 p.

,,Canonul se face, nu se discută’’ a fost deviza cronicarului Nicolae Manolescu. Prompte şi exacte, profunde şi subtile, cronicile sale literare au marcat felul în care înţelegem literatura română postbelică. Actor principal în cele mai importante bătălii canonice din ultimele patru de cenii, Nicolae Manolescu a ieşit întotdeauna învingător. Pentru că, pe de o parte, a pus mereu în centru valoarea estetică a cărţilor analizate şi, pe de altă parte, a fost atent la publicul său, a scris pentru cititorul obişnuit.

Nicolae Manolescu a devenit principala instanţă critică postbelică prin dozajul subtil de personalitate şi adecvare, de independenţă critică şi respect faţă de textul analizat şi de destinatarul acestuia.

Cronicile sale literare au avut asemenea impact, au căpătat o asemenea autoritate simbolică, încât au devenit bunuri comune, adevărate ,,mituri''. Astfel, analizele şi judecăţile sale de valoare au intrat în ,,folclorul’’ critic şi didactic. Ideile sale sânt reluate fără a mai fi citată sursa, greu accesibilă de altfel.

POEZIA conţine peste 130 de cronici la principalele volume ale celor mai importanţi poeţi postbelici, de la Emil Botta, Şt. Augustin Doinaş şi Geo Dumitrescu, Lenid Dimov şi Nichita Stănescu, până la Mircea Cărtărescu şi Cristian Popescu.

 

Alecsandri, Vasile. Pasteluri şi alte poezii /  Vasile Alecsandri. –Buc.: Minerva, 2007. -232 p.

În alcătuirea prezentulei ediţii s-a ţinut seama de faptul că pastelul nu este doar titlul cunoscutului ciclu de versuri, ci o formă literară frecventată de poet pe toată durata activităţii sale de creaţie. Din acest motiv, volumul pastelurilor a fost extins asupra tuturor poeziilor naturii şi anotimpurilor, nucleul de bază rămânând ciclul Pasteluri, aşa cum a fost organizat de autor însuşi în ediţia Operelor complete din 1875.

Critica a convenit că pastelurilereprezintă partea cea mai rezistentă a liricii lui Alecsandri şi este, într-adevăr, aşa, atât doar că prin această insistentă decupare a pastelurilor din ansamblul unei opere poetice extrem de bogate şi diverse au fost netezite vârfurile izolate marcate în alte genuri, cum ar fi poemul epic, poezia agitatorică şi poemele sau baladele fantastice. Remarcăm faptul că în genul pastelului, Alecsandri obţine cele mai constante succese, că realizează într-un întreg ciclu performanţe pe care, altminteri, le atingeau doar izolat, în poeme sau doar în unele fragmente.

Pastelurile înţelese nu atât ca titlu al unui ciclu, ci ca specie literară încorporează poezii foarte diverse de la reveriile în natură până la peisajele propriu-zise, naturii moarte şi tablouri stric descriptive (Iarna, Sfârşitul iernii, Oaspeţii primăverii, Cucoarele), presărate adeseori cu incidente dinamice şi coloristice, dezvoltate uneori, ca în Sania sau Bradul, în viziuni naturiste joviale sau umoristice, tablouri meditative tulburate de analogii existenţiale elegiace sau vesele, exuberante sau sceptice şi chiar pasteluri ca nucleu epic ca Noaptea Albă, Vântul de la miază-zi ş.a.

 

Locul nimănui. Antologie de poezie americană contemporană / Locul nimănui. –Buc.: Cartea Românească, 2005. -316 p.

În această antologie autorii au încercat să prezinte cantitatea uriaşă de scrieri ale poeţilor americani apărută în ultimii patruzeci de ani. Au fost incluşi poeţi a căror operă e în mod clar îndatorată lui Robert Duncan, sau alţii care sunt în mod convenţional identificaţi ca fiind ,,scriitori ai limbajului’’, poeţi care sunt asociaţi cu Şcoala din New York şi mai ales cu mişcarea poetică din cadrul acesteia, cât şi poeţi consideraţi ca fiind ,,gnostici’’.

Poeţii reprezentanţi aici sunt dificili nu numai pentru că-s dificili pe orice limbă, dar şi pentru că provin din ,,şcoli’’ diferite. Fii, simbolici şi literali, ai lui Ted Berrigan, cei mai mulţi şochează prin relaxare. Alţii şochează prin crispare. Liniile lor de comunicare şi influenţă duc direct la artiştii abstracţi şi pop din New York şi la muzicienii-poeţi ca Lou Reed, John Kyle, Tom Waits.

Poeţii  prezenţi aici vin din părţi diferite ale lumii petice americane. Împreună, opera lor oferă o privire exhaustivă a posibilităţilor poeziei americane. Creaţiile lor sunt ambiţioase, complexe, interesante. Ele sunt admirate de cei care pun preţ pe altceva decât pe simpla reciclare a vechilor idei şi metode. Opera lor poate să reziste trecerii timpului.