joi, 21 iulie 2016

Pro sau contra ideii de libertate absolută în romanul “În sălbăticie” de Jon Krakauer


        Romanul non-ficţional al lui Jon Krakauer – “În sălbăticie”, a atras atenţia întregii Americi, şi nu doar, prin apariţia sa inedită în 1996. Dispariţia prematură a lui Chris McCandless, un tânăr de 24 de ani care, după ce făcuse doi ani autostopul prin SUA, a murit în 1992 în Alaska la capătul a trei luni în care reuşise să trăiască din ce îi oferea natura (fructe, vânat), a suscitat păreri contradictorii după ce Jon Krakauer a scris un amplu material în revista “Outside”. Cartea lui Jon Krakauer a stat doi ani pe lista bestseller-urilor "New York Times" şi a fost tradusă în 24 de limbi. Singure, comentariile online la carte şi la filmul lui Sean Penn ar fi suficiente pentru a vedea măsura exactă a impactului pe care destinul acestui tânăr continuă să-l aibă asupra celorlalţi.

      Acesta a şi constituit subiectul discuţiei-dezbatere cu tema: “Pro sau contra libertăţii absolute în romanul În sălbăticie de Jhon Krakauer” care a avut loc pe data de 21 iulie la biblioteca ,,Onisifor Ghibu”. Activitatea este cuprinsă în cadrul concursului Rucsacul de vacanţă, organizat de B. M. B. P. Hasdeu în perioada estivală.
       De obicei, opiniile pe marginea acestei cărţi, sunt împărţite. O excepţie de la regulă nu au fost nici opiniile cititorilor noştri: unii au fost de părere că tânărul şi-a găsit moartea pentru că a căutat-o, alţii, însă, i-au admirat curajul.
        Multitudinea opiniilor divergente, primite pe adresa revistei la care lucra (“Outside”), l-au şi determinat pe Jon Krakauer, (care în 1997, urma să publice „Into Thin Air”/ „În aerul rarefiat”, epopeea ascensiunii sale pe Everest, când patru din cei cinci colegi de expediţie au fost ucişi de furtună) să scrie această carte, atât de admirată de unii, dar şi blamată de alţii.
       Cititorii noştri au punctat aceste momente din biografia cărţii fără de care nu s-ar putea ajunge la o anumită concluzie pe marginea ei:
Autorul a stat de vorbă cu familia, colegii, prietenii pe care acesta i-a facut pe drum. I-a refăcut traseul, a descoperit în plus cât de multe sunt cazurile de tineri care pleacă în necunoscut pentru a-şi testa forţele. A descoperit (şi inclus în carte) cazuri de tineri care s-au aventurat, de pildă, în anii '30 în Marele Canion din Colorado - care era pe atunci la fel de puţin frecventat cum e azi, încă, Alaska. A fost fascinat de personalitatea acestor idealişti care se hrăneau din cărţi, aveau un cod moral înalt şi visau să se contopească cu natura, trăind libertatea supremă, şi şi-a propus ca printre rânduri să schiţeze şi un mic portret-robot al acestui gen de oameni” a subliniat una din cititoare.


Unii cititori au fost de părere că „În sălbăticie” nu e o carte tristă:
,,Dacă eroul ei ar fi supravieţuit, ar fi ramas un anonim iar povestea nu s-ar mai fi spus. Destinul lui Chris McCandless, tânărul care înainte să-şi doneze banii din cont (24 000 de dolari) la OXFAM şi să plece în lume, hrănea homelesii din Washington, e una dintre cele mai inspiraţionale cărţi pe care le poate citi cineva” a menţionat una din cititoare.
Eroul nu-şi punea problema că ar putea muri în Alaska - era mult prea fericit de ce i se întâmpla, dar acest jurnal i-a permis lui Krakauer să refacă pas cu pas cele trei luni de aventură şi, mai ales, sfârşitul ei.
Marele curaj de a-şi urma visul până la capăt al lui Chris, constituie tot farmecul cărţii”, a accentuat un alt cititor.

,,Chiar dacă McCandless nu era pregătit pentru sălbăticie, el s-a descurcat destul de bine. Impresionează mult fragmentul când Chris ajunge în sălbăticie... El este un om deosebit: iubeşte natura şi singurătatea. Iar Alaska este locul unde toate acestea se combină. Eu îl înţeleg. Iubesc şi eu natura, dar nu pot risca atât de tare" este de părere Ana Meleştean, elevă în clasa a opta la L. T. "Mihail Sadoveanu" din Chişinău, participantă la concursul ,"Bătălia cărţilor", iniţiat de B. M. B. P. Hasdeu, cu aceeaşi carte.

Toate datele şi amănuntele înfăţişate de Jon Krakauer, conduc în final la o singură concluzie: aceea că trebuie să îţi urmezi visul şi să lupţi pentru el până la capăt. Aşa simplu şi banal cum sună. Visul lui McCandless a fost: să trăiască o perioada în Alaska fară niciun ajutor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu