Profesia de
avocat devine tot mai prestigioasă, iar nevoia moldovenilor de a-și face
dreptate într-o cauză sau alta devine tot mai mare. A fi avocat în Moldova, o
țară care geme de corupție, este și dificil și nobil.
Unul din cei mai
în vogă avocați din Moldova – Roger Gladei a pășit pragul Bibliotecii „Onisifor
Ghibu” pentru a se întâlni cu utilizatorii și a-și împărtăși povestea de
succes.
Roger Gladei și-a
făcut studiile la Grenoble Graduate School of Business, care i-a acordat
diplomă de distincție. Este unul dintre cei mai buni avocați specializat în
dreptul comercial, finanțe și bănci. A fost formator la Institutul Național al
Justiției, membru al Consiliului de experți pe lângă Comisia Națională a Pieței
Financiare și membru al Grupului de lucru pentru îmbunătățirea guvernării
corporative în băncile eurasiatice, sub egida OECD/ BERD.
Cel mai notoriu
dosar pare a fi cel în care a apărat în judecată ursulețul Tedi, pe care ne-am
obișnuit să-l vedem pe sticluțele de suc pentru copii. Cineva a înregistrat
fraudulos acest brand pe numele său, astfel încât titularul mărcii
internaționale a fost pus în fața opțiunii să plătească dijmă escrocului sau să
plece din piață. Roger Gladei a mers în judecată și a readus ursulețul, iar cu
el și sucurile, din legume și fructe, pe masa copiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu