În cadrul Programului „Chişinăul
citeşte o carte” am prezentat volumul intitulat „Kinderland” scris de Liliana
Corobca.
Liliana Corobca face parte din generaţia
de tineri scriitori din Republica Moldova – s-a născut în 1975, în satul Săşeni,
judeţul Orhei. Studiile sale sunt în domeniul filologic: a absolvit Facultatea
de Litere a Universităţii de Stat din Moldova, secţia română-latină şi este
doctor în filologie la
Universitatea din Bucureşti.
Este un roman care tratează, tema
migraţiei, a lucrului în străinătate, şi încearcă să scoată la suprafaţă ce
rămâne în urma celor plecaţi după ”bani lungi”.
Fără
personajul central, Cristina, romanul nu ar mai fi fost la fel, ar fi rămas
doar problema spinoasă a plecărilor masive în străinătate. Alegând însă vocea
unui copil, perspectiva este unică şi confruntă cititorul cu gândurile
acestuia, cu dilemele şi nefericirile fetiţei, cu naivitatea, dar şi
maturizarea precoce, cu aşteptarea continuă şi dureroasă, cu golul imens
provocat de plecarea părinţilor la muncă în Italia (mama), respectiv Rusia
(tatăl). Scriitoarea nu se opreşte aici. Cristina
are doi fraţi mai mici pe care trebuie să-i îngrijească şi niciun adult în
gospodărie (pentru că da, acţiunea este plasată într-un sat din Moldova) –
rudele sunt, de cele mai multe ori, indiferente faţă de situaţia copiilor
”părăsiţi” pentru ”bani lungi”, sau sunt neputincioase (cum este bunica,
bolnavă).
Romanul
debutează cu o întâmplare haioasă: fratelui mijlociu, Dan, i s-a lipit, aproape
de buric, o căpuşă. Sora lui, protectoare, încearcă să i-o scoată, dar se teme
că-i va rămâne capul căpuşei acolo şi-i va suge tot sângele. Aşa că porneşte în
căutarea unui adult care să-i ajute. Singurul om disponibil se dovedeşte a fi
un bărbat de care copiilor le era frică.
Cristina
pare că îi povesteşte mereu mamei, chiar şi atunci când nu i se adresează
direct şi vorbeşte despre ea la persoana a treia. Privirea ei înregistrează
micile întâmplări din viaţa fraţilor – cum şi-au făcut prietene şi au avut
parte de primul lor ”pupic”, cum îşi apără jucăriile de cei care vin în vizită
pentru a le fura (pentru că nu este nimeni care să se impună în casă) şi fac
percheziţii îndelungi înainte de a-şi lăsa partenerii de joacă să părăsească
gospodăria, durerile lor fizice sau sufleteşti. Relatează bârfele satului şi
micile scandaluri sau picanterii, impunând o judecată de valoare asupra lor (de
exemplu, bărbaţii care se întorc de la muncă din străinătate cu alţi copii,
adolescente care rămân singure în sat şi se prostituează sau violenţa unui
vecin care îşi bate soţia atât de mult încât devine mijloc de divertisment).
Încearcă să descrie viaţa, dorinţele şi neîmplinirile ei, în calitate de
”mămică” sau ”viitoare femeie” – surprinzător pasajul în care mărturiseşte că aşteaptă
cu nerăbdare venirea menstruaţiei, de exemplu. Din când în când, îşi aminteşte
de viaţa de familie (pe care Dan, fratele mijlociu, nu şi-o aminteşte, iar pe
care Marcel nici n-a prins-o) şi de copilăria ei, de cele mai multe ori
reprimate din pricina suferinţei pe care i-o provoacă.
Aşteptarea este o stare perpetuă în carte – unul
dintre cele mai crude episoade este acela în care părinţii le spun copiilor că
nu vor veni în vacanţă până când nu moare bunica, pentru a nu cheltui bani cu
două drumuri. Cristina simte că este pusă în faţa unei situaţii grele: trebuie
să aştepte să le moară bunica pentru a se bucura de întoarcerea părinţilor.
Viaţa unui sat, prin ochii unui ”copil mare, de 12
ani”, cu fragmente înduioşătoare, dar şi zile mai bune, cu o Moldovă săracă şi
pustiită – toate acestea şi multe altele vă aşteaptă să le descoperiţi în
cartea Lilianei Corobca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu