Un roman citit la puterea a treia…
Biblioteca „Onisifor Ghibu” rămâne până în prezent un deosebit generator şi provocator spre lecturi bune, selecte.
Programul „Chişinăul citeşte o carte” este hiper actual în anul acesta cu romanul „Ţesut viu. 10x10”, semnat de binecunoscutul scriitor, traducător
şi redactor – Emilian Galaicu-Păun.
Alexandru Vlad insistă asupra faptului că: „Oricare din strategiile de lectură recomandate de autor în Îndreptarul
său am adopta, până la urmă constatăm că Ţesut viu. 10x10 de Emilian
Galaicu-Păun este un origami literar, aşa cum Rayuela lui Cortazar ar fi un
şotron literar. Şi chiar dacă ajungem la această constatare, nu are prea mare
importanţă, pentru că în scurtă vreme vom descoperi că autorul e băgat „până la
coate, ca o moaşă comunală, într-o scriere ce s-ar vrea citită nu atât cu
retina, cât cu diafragma”. Textul devine propria lui miză, ai cu el o relaţie osmotică,
citim cu conştientul şi subconştientul oarecum concomitent (subconştientul este
de-a dreptul provocat!), notaţia se transformă în joc de cuvinte, imediat ce
şi-a împlinit prima menire, strălucirea se recuperează în fosforescenţă.
Astfel, în carte se perindă sintagme şi titluri cunoscute (probabil şi unele
necunoscute) care dau lecturii şi un etaj mnemotehnic. Îţi vine greu să păstrezi
distanţa dintre demersul auctorial şi cel lectural. Dar asta face parte din
miza cărţii. Ţesut viu. 10x10 este un tur de forţă şi presupune o lectură
infinită, pe cât te ţin puterile”. 
O invitaţie mai frumoasă la lectură nici nu putem avea. Iată de ce elevii
Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani” l-au invitat pe scriitorul Emilian
Galaicu-Păun să accepte un dialog cu ei, cei care au citit şi vor citit acest
cuprins, pentru a vedea mai bine cum se întreţes lucrurile. Autorul a insistat
ca intriga să rămână în plombagina
textului, iar cuvintele fără perdea, nici
pe departe nu-s a unui autor atins de
demenţie…
Emilian Galaicu-Păun a spus că romanul are o structură textualistă, în nici un fel de „Delta
Dunării care adună toate apele – şi cele foarte curate, şi cele pline de mâl…”.
Considerăm că este oportun să vorbim şi despre acel Mic îndreptar de lectură, care a stârnit un sincer dialog al liceenilor cu scriitorul Emilian
Galaicu-Păun, ce a durat 3 ore. Iată ce
a spus autorul: Această carte nu ar fi
trebuit niciodată scrisă, cel puţin pentru a nu prelungi suferinţele personajelor
ei şi după moartea celor care l-au inspirat; pe de altă parte, a o lăsa
nescrisă echivalează cu o mărturie falsă, prin omisiune. Dacă totuşi s-a
întâmplat – adesea în ciuda unei împotriviri lăuntrice – se cuvine să precizez
că citirea ei nu e cu putinţă fără a respecta acest avertisment auctorial:
ORICE ASEMĂNARE CU O PERSOANĂ REALĂ ESTE RODUL IMAGINAŢIEI ACELEI PERSOANE”,
ceea ce înseamnă că nici un fapt nu-i autobiografic, nu există însă faptă care să
nu-şi aibă corespondentul – direct sau
prin ricoşeu – în viaţa autorului, astfel încât acesta se simte în drept să
exclame, flaubertian: „Tatăl (dar şi F., …n ş.a.) sânt eu!”.
Moderatorul acestei întruniri, criticul şi istoricul literar Vitalie
Răileanu, i-a îndemnat pe cei prezenţi, dar şi pe profesorii şcolari inclusiv,
să citească foarte atent acest roman, care-i unul dintre cel mai bun roman
contemporan din ultimele două decenii, scris în acest spaţiu cultural românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu