Ziua Mondială a Teatrului
Ziua Mondială a
Teatrului a fost creată de Institutul Internaţional de Teatru în cadrul
Congresului Mondial din 1961, la
Viena şi a fost sărbătorită prima oară în 1962, la 27 martie,
ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris. De atunci, în
fiecare an, la aceeaşi dată, comunitatea teatrală internaţională, artişti şi
public deopotrivă, precum şi centrele naţionale din cele o sută de ţări membre
ale Institutului Internaţional de Teatru, celebrează Ziua Mondială a Teatrului,
ca un moment de afirmare a forţei de comunicare a artei scenice, ca mod de
expresie a umanităţii, dincolo de toate frontierele geografice sau culturale,
lingvistice, religioase sau politice.
Teatrul este o sursă de divertisment şi inspiraţie care are puterea de a
uni diversele culturi şi popoare din întreaga lume. Dar el este mai mult decât
atât, pentru că poate educa şi informa.
Cele mai impresionante
teatre de operă din lume
10. Lincoln
Center for the Performing
Arts
·
Locaţie: New York,
Statele Unite ale Americii
·
Anul inaugurării: 1962
Cămin al Operei Metropolitane, al Filarmonicii New York şi
al Baletului Oraşului New York, Centrul Lincoln este un complex de clădiri ce
se întinde pe o suprafaţă de 6,6 hectare, amplasat în faimosul cartier
Manhattan. De asemenea, Centrul găzduieşte şi o librărie şi două teatre,
promovând nu numai arta clasică, dar şi inovaţia. Spectacolele de operă de la „the Met”
sunt un etalon în întreaga lume, fiind constant filmate şi prezentate live în
săli de pe alte continente.
9. Vienna Staatsoper
· Locaţie: Viena, Austria
Amplasată în centrul capitalei austriece, Opera de Stat din
Viena are o istorie de aproape 150 ani, având o reputaţie renumită în domeniul
muzical mondial. Deşi mare parte din clădire a fost distrusă în timpul celui De-al Doilea
Război Mondial, în bombardamentul din martie 1945, anumite segmente au
supravieţuit, în special secţiunea frontală (foaierul, frescele semnate de
Moritz von Schwind sau scările principal
8. Opéra Royal de
Versailles
- Locaţie: Versailles, Franţa
Interiorul Operei Regale din cadrul opulentului Palat
Versailles este o creaţie ingenioasă – deşi clădirea este construită în
totalitate din lemn, este pictată astfel încât să pară din marmură, tehnică
denumită „faux marble”. Concepută de faimosul arhitect Ange-Jacques Gabriel şi
decorată la interior de sculptorul Augustin Pajou, clădirea Operei a fost
ridicată şi inaugurată pentru a sărbători mariajul viitorului rege Ludovic al
XVI-lea cu prinţesa Maria Antoaneta.
7. Opéra de Paris
- Locaţie: Paris, Franţa
- Anul inaugurării: 1875
Unul dintre cele mai faimoase teatre
de operă din lume, Palatul Garnier este un simbol al Parisului, alături de
Catedrala Notre Dame sau Louvre. Palais Garnier a fost construit pentru a
găzdui Opera din Paris, iar lucrările de construcţie au durat aproape 15 ani.
Deşi numele iniţial a fost Salles des Cappucines, opulenta clădire a fost
redenumită după arhitectul său, Charles Garnier.Faţada principală a clădirii
este cu adevărat impresionantă, chiar şi pentru Paris, un oraş plin de minuni
arhitecturale.
6. Sydney Opera House
- Locaţie: Sydney, Australia
Spectaculoasa
clădire contemporană ce găzduieşte Opera din Sydney este considerată a fi una
dintre construcţiile remarcabile ale
secolului XX, fiind
printre cele mai aglomerate centre de interpretare din lume. Concepută de
arhitectul danez Jørn Utzon, construcţia uimeşte în special prin acoperişul în
formă de scoici suprapuse, dar şi prin alte provocări arhitecturale. Investiţia
finală a depăşit 100 milioane dolari, deşi bugetul iniţial era estimat la 7
milioane dolari.
5. Bolshoi Teatr
- Locaţie: Moscova, Rusia
- Anul inaugurării: 1825
Conceput de
arhitectul rus Joseph Bové, Teatrul Bolshoi din Moscova a reuşit să supravieţuiască
incendiilor, războiului şi revoluţiei, fiind unul dintre simbolurile Rusiei –
faimoasa faţadă în stil neoclasic apare chiar pe bacnota rusească de 100 ruble.
Baletul Bolshoi este printre cele
mai vechi şi renumite companii din lume, fiind de departe şi cel mai mare (cu
peste 200 dansatori). Bolshoi a fost închis din anul 2005 pentru lucrări masive
de renovare şi a fost redeschis în toamna lui 2011.
4. The Royal Opera House
·
Locaţie:
Londra, Anglia
Amplasat în centrul capitalei britanice, în Covent Garden,
Teatrul de Operă Regală este a treia clădire ridicată în acest loc, deoarece
cele anterioare au pierit în incendiile din 1808 şi 1857. În timpul Primului Război Mondial,
clădirea a servit drept depozit de mobilă, iar în timpul Celui De-al Doilea, a
fost sală de dans. Lucrări masive de consolidare şi reamenajare au fost
executate în 1990, însă au fost păstrate anumite elemente ce au supravieţuit
ultimului incendiu, precum faţada, foaierul sau auditoriumul.
3. Teatro Colón
- Locaţie: Buenos Aires,
Argentina
- Anul inaugurării: 1908
Actualul Teatru Colón a fost construit pentru a-l înlocui
pe cel original, inugurat în 1857. După o inaugurare spectaculoasă la începutul
secolului XX, Opera din Buenos Aires a avut o lungă perioadă de succes, urmată
de un declin notabil. Între 2005 şi 2010, clădirea a suferit importante lucrări de renovare, iar
în prezent este considerată a fi între primele cinci săli de concerte din lume,
din punct de vedere acustic.
2. Teatro di San Carlo
Inaugurat în urmă cu aproape 280 ani, magnificul teatru de
operă a fost construit la ordinul Regelui Carlo al VII-lea şi a fost conceput
de arhitectul militar Giovanni Antonio Medrano, cu ajutorul directorului
fostului teatru din Napoli, Angelor Carasale. Costurile totale au fost de 75.000
ducaţi, iar construcţia a fost îndelung admirată pentru arhitectura şi
decoraţiile din aur. În prezent, este cel mai vechi teatru de operă activ din
lume, iar până la inaugurarea La
Scala, era cel mai prestigios din Italia.

1. Teatro alla Scala
La Scala este poate cel mai faimos teatru de operă de pe
mapamond, locul în care cei mai talentaţi şi importanţi artişti din lume sunt
onoraţi să fie invitaţi. Cămin al lui Rossini, Bellini, Donizetti şi Verdi, La Scala şi-a obţinut această
denumire deoarece a fost ridicat în locul fostei biserici Santa Maria alla
Scala, care a fost desacralizată şi demolată pentru acest proiect. Costurile de
construcţie au fost acoperite prin vânzarea lojelor private, iar La Scala a devenit încă de la
inaugurare locul de întâlnire al nobilimii milaneze. În urmă cu zece ani,
clădirea a suferit lucrări de renovare, a căror valoare s-a ridicat la 61
milioane euro.