Anton Cehov – cel mai mare dramaturg al Rusiei (155 de ani de la naştere)

Revistă bibliografică virtuală 

"Bucuria e starea de spirit normală a omului. Cu cât dezvoltarea intelectuală şi morală a omului este mai ridicată, cu atât omul e mai liber şi viaţa îi dă mai multă satisfacţie" (Anton Cehov).

Anton Pavlovici Cehov (29 ianuarie 1860 - 15 iulie 1904) este cel mai mare dramaturg al Rusiei, cel care a schimbat în mod fundamental teatrul ca mijloc de exprimare a unui concept deosebit de modern de experienţă umană şi posibilităţi sociale. De o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afişele teatrelor din Rusia, România, Ucraina etc. Cehov şi-a câştigat o reputaţie nu numai ca dramaturg, ci şi ca unul dintre cei mai mari autori de nuvele din lume. Atît în piesele, cât şi în schiţele şi povestirile sale. Cehov a respins modelul standard al intrigii şi prezentării personajelor cu o metodă mai subtilă de redare a forţelor conştientului şi subconştientului care se luptă dincolo de aparenţe. Cu modestia sa caracteristică, Cehov şi-a diminuat propriile realizări, cu excepţia celei de inovator. “Tot ceea ce am scris", spunea el, “va fi dat uitării în cinci sau zece ani; dar drumurile pe care le-am defrişat vor rămâne solide şi practicabile - acesta este singurul meu merit".

Cehov exprimă o viziune profund pesimistă, lipsită de iluzii reconfortante, dezvăluind în acelaşi timp metodele artistice ale redefinirii unei abordări moderne a personalităţii şi posibilităţilor umane. Adevărurile sale întotdeauna tulburătoare şi adesea insuportabile sunt susţinute de viziunea lui extrem de realistă care nu se bizuie pe soluţii ideologice sau politice pentru a reduce elementele esenţiale ale vieţii la o formula simplista.

Din creaţia literară a lui A. Cehov:

 Ivanov : (Dramă în patru acte) / Anton Cehov ; trad.: M. Sevastos, M. Calmîcu. – Bucureşti : Ed. Univers, 1973. – 92 p.

„Ivanov a fost socotită multă vreme ca o piesă exemplară şi, în planul combinării melodramei şi comediei, poate fi socotită şi acum. Scenele de gen constituie marele farmec al piesei, nu numai prin savoarea şi ironia dialogului, prin descrierea sclipitoare a unei lumi cenuşii, prin stropul de culoare pe care-l toarnă Cehov într-un univers uniform, prin excepţionala sa capacitate de a găsi contactul comic cu nişte situaţii care s-ar părea paradoxal, şi prin prezenţa masivă a acestor situaţii. Mai mult decât orice, însă, Ivanov este poate prima încercare a lui Cehov de a-şi afirma vocaţia de dramaturg” (Leonida Teodorescu).

 Nuvele / A.P. Cehov. – Bucureşti : Ed. pentru literatură universală, 1966. – 667 p.

Cehov este scriitorul care încearcă să întrevadă dincolo de prezent un viitor mai luminos cu un umor bogat şi variat, care alternează, în nuvelele sale, din comic în tragic chiar ajungând la sarcasm. 

Volumul conţine o serie de nuvele printre care: „Scrisoare către un vechi savant”, „Cucoana”, „Boul şi domnişoara. Mic episod din viaţa preaonorabililor domni”, „Spovedanie”, „Masca”, „Răufăcătorul”, „Bătrâneţe”, „Durere”, „O nuntă”, „Prinţesa”, „O poveste banală din însemnările unui om bătrân” ş.a.

Schiţe şi nuvele / Anton Cehov. – Bucureşti : Ed. Univers, 1971. – 478 p.

Volumul cuprinde o serie de schiţe şi nuvele printre care: „Moartea unui slujbaş”, „Grasul şi slabul”, „Chirurgia”, „Cameleonul”, „O fiinţă fără apărare”, „Omul din carapace” ş.a. 

„Schiţele lui Cehov sunt de o fantezie aristofănească, de un comic dureros şi mai ales de o îndrăzneală uimitoare” (G. Călinescu).

  Schiţe şi povestiri. Vol. I / Anton Cehov ; trad.: Anda Boldur. – Bucureşti : Ed. Univers, 1986. – 661 p.

„Cu o intuiţie poetică fără greş, scriitorul cultivă naraţiunea în care vocea unui dintre personaje, stilizează întreaga relatare în vorbire indirect-liberă. Este un pas inportant spre obiectivitatea la care Cehov aspiră, acceptând prin această manieră de redactare naraţiunea din care dispare treptat „vocea” (subiectivitatea povestitorului) şi câştigă teren punctul de vedere (optica), dar şi cuvântul eroului. A fi obiectiv, după părerea lui Cehov, înseamnă pentru scriito a şti să treacă direct în umbra personajelor sale. E un fel de a-l provoca pe cititor la o trăire estetică mai puternică, determinată fiind de „răceala” aparentă faţă de obiectul narării” (Sorina Bălănescu). 

Volumul conţine mai multe schiţe şi povestiri printre care: „Înainte de nuntă”, „Pentru nişte mere”, „Judecata”, „El şi ea”, „Iarmarocul”, „Marfă vie”, „Oglinda care arată strâmb”, „O vizită ratată”, „O şedinţă de hipnotism”, „Cum m-am însurat”, „Adevărul gol” ş.a.

 Anton Cehov în critica literară

„Arta particulară a lui Cehov a fost semnalată aproape îndată. Acel care făcea modeste articole umoristice, a surprins prin poezie şi fineţea discreţiei psihologice, prin geniul său totodată „tragic şi suav”, cum zice Gorki. Figurile lui, ţinute într-o cutie de jucării, scapă la deschiderea capacului şi se întind fantomatic spre cer” (G. Călinescu).

 Săvulescu, Monica. Anton Pavlovici Cehov / Monica Săvulescu. – Bucureşti : Ed. Albatros, 1981. – 234 p.

Volumul conţine mai multe articole care abordează diverse aspecte ale creaţiei artistice a lui A. Cehov: Geniul incert; Un autor al „crizei spirituale”; Iluzia libertăţii; Un hamlet de provincie ş.a.

„Nostalgia unui ideal operativ, spaima de goliciunea cuvintelor, de ridicolul frazelor fără sens şi al gesturilor fără eficienţă sunt câteva trăsături constante în dramaturgia lui A.Cehov” (Monica Săvulescu).

  Anton P. Cehov (1860-1904): maestrul nuvelei, inovatorul şi corifeul teatrului rus // 100 de scriitori notorii ai lumii: Viaţa. Activitatea. Opera / alcăt.: Ala Bujor, ... – Chişinău : Ed. Epigraf, 2006. – P. 254-258.

„Nuvelist şi dramaturg, Anton Cehov a creat opere care au intrat în fondul de aur al literaturilor rusă şi mondială. În creaţia lui Cehov spectatorii găsesc căutarea sensului existenţei umane, spulberarea iluziilor, fidelitatea datoriei civice, explozia sentimentelor, tot ceea din ce se compune viaţa, cea de ieri şi de mâine” (B. Shaw).