Sfintele sărbători de Crăciun nu
sunt o perioadă, nici un sezon… ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al
sărbătorilor de iarnă este prezent şi în incinta Bibliotecii “Onisifor Ghibu”.
Aici, în Sala de Marmură Albă puteţi
admira, în perioda 05.01.2015 – 31.01.2015, expoziţia personală - Biserici
şi mănăstiri ortodoxe realizată de Natalia Braşoveanu.
Această expoziţie reprezintă /
întruneşte un decor handmade creativ,
unde bisericile şi mănăstirile ortodoxe sunt ilustrate într-o manieră
autentică. Pe parcursul a trei ani, Natalia încearcă să redea, prin lucrările
sale, unicitate, imprevizibil, multiple texturi şi culori originale, să îmbine
tradiţionalul cu modernul şi banalul cu excepţionalul. Lucrările prezentate în
cadrul acestei expoziţii nu sunt doar simple decupaje artistice, ci formează,
mai degrada, decorul stilat al
farfuriilor de ceramică care pot înfrumuseţa orice interior în perioda
sarbătorilor de iarnă.
Despre fenomenul creaţiei,
Natalia Braşoveanu afirmă că majoritatea lucrărilor sunt făcute într-o “goană
creativă” care dă roade bune, fiind un proces calculat. Talentul de a crea
lucrări handmade vine din dorinţa de a face cadouri personalizate celor dragi,
din dorinţa de a bucura ochii şi inimile oamenilor.
Dacă şi pentru tine Crăciunul e o
sărbătoare spirituală, o bucurie lăuntrică, vino la Biblioteca “Onisifor
Ghibu” să regăseşti fiorul sacrului în expoziţia Nataliei Braşoveanu “Biserici
şi mănăstiri ortodoxe”.
Foarte frumoase lucrări!
RăspundețiȘtergere