vineri, 28 noiembrie 2014

Ziua Bibliografiei – o metodă eficientă de promovare a informaţiei


Colectivul Bibliotecii „Onisifor Ghibu” a continuat cu succes realizarea  unui program informaţional iniţiat de  BM „B. P. Hasdeu”, organizând la 26 noiembrie Ziua Bibliografiei, fapt  ce contribuie din plin la promovarea colecţiilor bibliotecii şi a produselor informaţionale bibliografice. Ne-am propus să oferim utilizatorilor, veniţi la bibliotecă în această zi, o gamă diversă de activităţi.
În primul rând am orientat utilizatorii spre cunoaşterea colecţiei bibliotecii „Onisifor Ghibu”, prin organizarea unor expoziții de carte mai puțin obișnuite ca formă de prezentare. 
Pe parcursul zilei ei fost invitaţi la realizarea expoziției-interactive „Informația – sursă de dezvoltare personală și socială”, fiind cooptați de a alege o carte din colecțiile bibliotecii, corespunzătoare acestui generic și a o expune personal pentru a fi parte integrantă a acestei expoziții. 
Iar la expoziția-lanț „E bine să cunoști, e important să știi!”, am expus unele din cele mai reprezentative volume din diverse domenii ale cunoașterii, care au fost plasate pe perimetrul întregii colecții de carte.


Au fost prezentate reviste bibliografice în baza expozițiilor, realizate în baza listelor bibliografice tematice de recomandare ale literaturii, din colecțiile bibliotecii, elaborate de colaboratorii noștri: Literatura română: curente literare (Liuba Muntean), Fonetica limbii române (Aurelia Staci), Stilistica limbii și literaturii române (Tatiana Paşcan), Civilizația antică
(Diana Șontea).
Am propus cititorilor să descopere titluri interesante de carte pentru lecturi artistice și am prezentat două expuneri tematice în baza listelor biblografice respective: Dramaturgie românească contemporană (Liuba Munteanu),  Aventurile copilăriei și ale adolescenței (Tatiana Pașcan).

Revista bibliografică „Personalități notorii în biobibliografiile elaborate de BM „B.P. Hasdeu”, prezentată de Margareta Cebotari, bibliotecar principal,  a fost urmată de un concurs-tombolă în baza informațiilor transmise utilizatorilor


 Cititorii noştri au demonstrat că au însușit particularitățile acestui tip de documente bibliografice de informare despre viața și activitatea unor reprezentanți remarcabili ai vieţii sociale şi culturale române, reușind să regăsească în biobibliografiile de la expoziție răspunsurile corecte la întrebările,  extrase din tombolă. 

Astfel cititorii participanţi au obținut mici cadouri din partea bibliotecii noastre.
Au fost prezentate publicului din această zi şi produse informaționale din  cadrul expoziției de documente Liste bibliografice elaborate de Biblioteca „Onisifor Ghibu”.


Elevii calsei a XI-a ai Liceului Teoretic „Minerva” au participat, cu mult interes, la întâlnirea cu o personalitate marcantă – criticul şi istoricul literar, linvistul, poetul, prozatorul şi publicistul Ion Ciocanu,  protagonistul biobibliografiei editate de BM „B. P. Hasdeu” în anul 2005 (la aniversarea de 65 ani). Activitatea a fost moderată de Vitalie Răileanu, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”.
Margareta Cebotari a realizat  prezentarea biobibliografiei "Ion Ciocanu" -  sursă importantă de informare despre publicaţiile de înalt nivel spiritual, cu o bogată  şi riguroasă documentare, apărute sub semnătura acestui Om de cultură care ştie să transmită plăcut şi convingător , cunoştinţe importante în viaţa fiecăruia. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu