Mircea Cărtărescu – reprezentantul de seamă al postmodernismului

     Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, Poeme de amor, Totul, poeme, Visul, Levantul, Visul chimeric, Travesti, Dragostea, Aripa stângă, Postmodernismul românesc (studiu critic), Orbitor. Corpul, Enciclopedia zmeilor (carte pentru copii), Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, Parfumul aspru al ficţiunii (audiobook), Cincizeci de sonete, De ce iubim femeile, Baroane!, Aripa dreaptă, Dublu album ş.a.

Expoziţie virtuală

din colecţia Bibliotecii "Onisifor Ghibu"

·       Baroane! / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2005. ­– 216 p.

     „M-am străduit să scriu articolele din Jurnalul naţional cuprinse în acest volum, pentru un public foarte larg, în aşa fel încât părerile mele să fie nu doar înţelese, ci şi, cumva, interiorizate de oamenii care le citesc. E uşor să fii lizibil, e mult mai greu să fii credibil. Dacă publicul acestui cotidian - ca şi cel, mult mai divers, al acestei cărţi - simte că, atunci când am dreptate şi atunci când mă înşel, scriu cu aceeaşi bună-credinţă, având ca ghid doar bietul meu discernământ, înseamnă că nu-mi irosesc vremea degeaba cu nişte rânduri sortite să trăiască o zi. Nu mă erijez, prin aceasta, nici în gazetar, nici în analist politic, nici în moralist. Ideologia (de orice fel) nu e partea mea tare. Veţi găsi în paginile acestei cărţi simple păreri ale unui om care scrie, de un sfert de veac, tot felul de lucruri, având clipă de clipă-n minte cuvintele lui Demetriu Ladima: «Eu sunt un om care scrie. Daca nu scriu ce cred, la ce să mai scriu?»” (Mircea Cărtărescu)

·       De ce iubim femeile / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2005. ­– 175 p.

    

„Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva. Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie mereu şi mereu, numai  în jurul lor.” (Mircea Cărtărescu)

     Cărtărescu ne dezvăluie un colţ din intimitatea și din trecutul său, iubiri ratate și, „ca să citez din clasici, amorul nostru nemuritor s-a dus dracului”. Romanul este constituit din 21 de povestiri ce îmbină tehnica jurnalului cu narațiunea la persoana a treia. Nuanța de roman la persoana întâi este conferită de confesiunile inserate timid printre rânduri: „viața mea a fost, de fapt un lung șir de cruzimi de dragul cruzimii, nepăsări, neînțelegeri, răutăți de dragul răutății și prostii de dragul prostiei”.

·       Frumoasele străine / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2010. ­– 299 p.

Umorul, satiricul şi grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în

Levantul şi-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor şi-n De ce iubim femeile, a doua coardă la arcul lui Mircea Cărtărescu, alături de cea onirică şi vizionară. În Frumoasele străine ele sunt coarda dintâi. Puţine cărţi din literatura română de azi îi pot sta alături ca naturaleţe a povestirii şi ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeaşi voce narativă, destinsă şi firească, sunt filme cu camera în mână, fără nici o emfază, mizând pe sinceritate şi simplitate.

·       Gemenii / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2008. ­– 156 p.

     „După o noapte cu somn agitat, o gânganie îngrozitoare se trezi transformată în autorul acestor rânduri.“ Cam aşa se începe, răsturnând fraza de început a Metamorfozei lui Kafka, povestea pe care m-am gândit să o scriu aici, dacă aş vrea s-o public. Ar fi un început de efect, ceea ce nu ar exclude veridicitatea, având în vedere că eu chiar sunt această insectă. Mai mult, mult mai mult decât Gregor Samsa, hai să zicem cam în măsura în care insecta era Hoffrnann sau Nerval sau Novalis. Ca toţi romanticii ăştia, voi scrie nu ca să construiesc o poveste, ci ca să exorcizez o obsesie, ca să îmi apar bietul suflet de monstru, de monstrul groaznic nu prin hidoşenie, ca la Kafka, ci prin frumuseţe…” (M. Cărtărescu)

·       Mendebilul : Povestiri / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2007. ­– 138 p.

   

  „Visez enorm, colorat în demenţă, am în vis senzaţii pe care nu le încerc niciodată în realitate. Mi-am notat sute de vise de-a lungul ultimilor zece ani, dintre care unele se repetau convulsiv, târându-mă pe sub aceleaşi furci caudine ale ruşinii şi urii şi singurătăţii. Sigur, se spune că scriitorul pierde cu fiecare vis povestit câte un cititor, că visele plictisesc într-o povestire, fiind doar o metodă comodă şi învechită de punere în abis.” (Fragment)

·       Nimic : Poezii / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2010. ­– 116 p.

    

În Nimic, cel mai recent volum de poezie al său, Mircea Cărtărescu respiră o cu totul alt fel de poezie decât în „Totul” sau „Levantul”, par example. Explicaţia e foarte simplă şi se ascunde între cele două coperte: „când ai spus totul te apucă un chef dement / să spui şi nimic” („Gilda”). Dacă până acum Cărtărescu era un scriitor complicat şi pretenţios, care utiliza un stil complex şi stufos, poemele sale având practic structuri de roman, în „Nimic” avem un poet simplu şi sincer, direct, pe care-l interesează în primul rând realitatea şi ce i se întâmplă lui şi celor din jur şi care zice că nu-l mai preocupă nici nemurirea, nici marea literatură, nici poezia maaaare, pe care au mizat la Cenaclul de Luni şi după aceea „optzeciştii”.

·       O seară la operă / Mircea Cărtărescu. – Chişinău : Ştiinţa, 2009. ­– 148 p.

    

Poezia lui a făcut epocă în literatura română, autorul fiind liderul incontestabil al generaţiei ´80 şi un nume de referinţă pentru întreagă istorie a literelor româneşti.

Menţionând abundenţa de imagini şi capacitatea nesecată de a crea universuri verbale, N. Manolescu scria: „...cuvintele ies, ţânesc, curg ca dintr-un corn al abundenţei; se atrag şi se izbesc unele de altele cu zgomot; se rostesc în vârtejuri din ce în ce mai iuţi; se lipesc unele de altele ca atomii în molecule uriaşe de materie vie; cad, plutesc, zboară, alunecă sau se rostogolesc.

     Din această vorbire neobosită răsare viziunea lirică. De la tânărul Nichita Stănescu niciun poet nu a mai dat o impresie la fel de ameţitoare că reconstruieşte prin cuvintele sale lumea”.

·       Rem / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2007. ­– 182 p.

     Rem are valoarea unui adevăr absolut, prin el se oferă chintesenţa adevărurilor universale. În lucrare este reprezentat un proces iniţiatic şi cea aleasă pentru a parcurge acest drum este Svetlana, personajul principal al operei, de altfel. Nuvela nu are doar ca temă jocul, ci poate fi considerată un text creat în spiritul jocului, prin îmbinarea categoriilor narative. Scriitorul îşi dovedeşte calitatea de prozator postmodern, prin jocul „de-a literatura”, prin deconspirarea procedeelor şi tehnicilor literare.

     Mircea Cărtărescu a reuşit prin tehnici postmoderniste să evidenţieze trăirile şi problemele omului cotidian. El a îmbinat zona reprezentărilor abstracte, speculative cu realul, concretul vieţii.

·       Travesti / Mircea Cărtărescu. – Bucureşti : Humanitas, 2002. ­– 188 p.

     Travesti este un microroman concentrat, în care vibrează laolaltă reminiscenţele unei adolescenţe singuratice petrecute sub comunism şi energiile unui psihic plin până la refuz de un secret cumplit, monstruos, care fisurează existenţa protagonistului şi îl alienează.

     Dacă eşti adolescent şi citeşti pentru prima oară un volum de Cărtărescu, vei rămâne marcat – din punct de vedere literar, desigur − pentru totdeauna, pentru că Mircea Cărtărescu scrie visceral, direct cu subconştientul, înmuindu-şi degetele în culorile violente ale intimităţii personale şi, cu o fantezie inepuizabilă, trasează un desen de neşters pe retina cititorilor fascinaţi.