marți, 14 iulie 2015

Ghidul dumneavoastră privind Tratatul de la Lisabona

După decenii de război cu costul a milioane de vieţi, înfiinţarea Uniunii Europene a marcat începutul unei noi ere în care ţările europene îşi rezolvă problemele la masa discuţiilor şi nu pe câmpul de luptă. În prezent, membrii UE se bucură de un mare număr de beneficii. Normele existente au fost însă concepute pentru o Uniune mult mai mică, o Uniune care nu se vedea nevoită să se confrunte cu provocări globale cum ar fi schimbările climatice, o recesiune mondială sau criminalitatea transfrontalieră internaţională.
Pentru a pune accentul pe Anul promovării valorilor europene am ales pentru utilizatorii bibliotecii noastre, cartea Ghidul dumneavoastră privind Tratatul de la Lisabona (Luxemburg : Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2010. - 16 p.)
Tratatul oferă cetăţenilor şi parlamentelor posibilitatea de a aduce o contribuţie mai însemnată la ceea ce se întâmplă la nivel european şi conferă Europei o voce mai puternică şi mai limpede în lume, protejând totodată interesele naţionale. Această broşură explică ce înseamnă Tratatul de la Lisabona pentru dumneavoastră ca cetăţeni.
Tratatul de la Lisabona a fost semnat de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie 2007. Acesta a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Documentul pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, provocărilor contemporane. Într-o lume în evoluţie rapidă, europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea, schimbările climatice şi demografice, securitatea şi energia. Tratatul de la Lisabona consolidează democraţia în UE, precum şi capacitatea acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi.
 Tratatul garantează că Uniunea Europeană (UE):
·        Va oferi cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne
·        coeziunea economică şi socială
·        egalitatea dintre barbaţi şi femei
·        protecţia mediului şi sociala
·        dezvoltarea ştiintifică şi progresul tehnologic, inclusiv descoperiri în spaţiu.
·        promovarea păcii si bunastarii cetatenilor Uniunii
·        crearea unei zone de libertate, securitate si justitie fara frontiere interne
·        dezvoltare durabila bazata pe o crestere economica echilibrata si justitie sociala

·      o economie socială de piaţă - foarte competitivă şi având drept scop locuri de muncă pentru toată lumea şi progresul social.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu