În cadrul Săptămânii Uşilor Deschise
la Biblioteca
„Onisifor Ghibu” a avut loc Festivalul
Naţional de Poezie, etapa municipală, sub conducerea poetei Renata
Verejanu.
Activitatea a fost organizată de Academia Europeană a Societăţii Civile în
parteneriat cu Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,
Primăria mun. Chişinău şi Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din
Moldova.
Festivalul Internaţional de Poezie „Renata Verejanu” se adresează tuturor
îndrăgostiţilor de poezie, indiferent de vârstă, naţionalitate, limbă vorbită,
etc.
Pe post de juraţi au fost: Margareta
Cebotari, bibliotecar principal la
Filiala „Onisifor Ghibu”, Elena Dabija, director la „Centrul
Academic Eminescu”, poeta Renata Verejanu şi fiul său, Dan Verejanu, fondatorul
revistei „Micul Prinţ”.
Criticul literar şi directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, Vitalie
Răileanu a specificat că Festivalul
naţional de Poezie a devenit un eveniment, o pagină de aur în istoria
bibliotecii „Onisifor Ghibu”. Totodată, dlui a îndemnat publicul să vină mai
des la bibliotecă, în inima cărţilor, deoarece Cartea este cea care ne
orientează în viaţă.
Participanţii au avut posibilitatea de a se manifesta cu creaţii proprii pe
diferite teme. De la cei mai mici până la cei mai mari copii şi-au etalat
talentele prin diferite recitaluri de poezie, cântec şi eseuri critice asupra
poeziei Renatei Verejanu.
Deosebita surpriză a fost oferită de către actorul Denis Chirtoacă care a
venit cu o melodie compusă pe versurile Renatei Verejanu.
Pe final, poeta Renata Verejanu a anunţat că toţi concurenţii cu creaţii
proprii au trecut pentru a evolua în etapa finală. Iar poeziile şi eseurile
celor care vor intra în final vor fi editate în volum antologic, ce va fi
promovat în cadrul Salonului Internaţional de Carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu