Revistă bibliografică
Adam, Celine. Cum să ai
un abdomen plat: indici de masă corporală, sfaturi practice şi reţete / Celine Adam ; trad. : T. Frânceanu.
– Bucureşti : Humanitas, 2009. – 160 p.
Problema siluetei îi frământă pe mulţi
adolescenţi, dar ulterior, sub presiunile vieţii agitate din ziua de astăzi,
tinerii uită să se preocupe de corpul lor. Or, îngrăşarea nu este o chestiune
care ţine doar de aspect, ci în primul rând de sănătate. La vârste ceva mai
înaintate, creşteri chiar şi nesemnificativ de mici ale colesterolului,
glicemiei, tensiunii şi greutăţii corporale sunt semne incontestabile de
pericol. Ce trebuie să facem pentru a scăpa de ameninţarea acestei boli tot mai
răspândite în epoca modernă? Dacă veţi spune că nu puteţi lupta împotriva predispoziţiilor
genetice, autorii vor fi perfect de acord cu dumneavoastră, însă îngrăşarea
depinde şi de o serie de factori de mediu, iar aceştia pot fi influenţaţi, aşa
încât să nu aibă efecte negative asupra noastră.
Bellman,
Geoffrey M. Ai atâta putere câtă îţi asumi /
Geoffrey M. Bellman ; trad. : Elena Neculcea. – Bucureşti : Curtea Veche
Publishing, 2005. – 200 p.
Lucraţi într-unul dintre
departamentele unei organizaţii. Munca dumneavoastră depinde, firesc, şi de
deciziile şefului, şi de activitatea colegilor. Simţiţi deseori că aţi putea
face mai mult, dar posibilităţile vă sunt limitate de lipsa de responsabilitate formală.
Din primul capitol veţi înţelege ce
este şi cum vă ajută Modelul de Rezolvare a Problemelor (MRP), apoi veţi alege
singuri ordinea parcurgerii capitolelor — adică o cale de acţiune, în funcţie
de propriile priorităţi. E greu să munceşti doar din datorie şi pentru a
supravieţui. Nu mai aşteptaţi să vă recunoască cineva meritele şi să vă acorde
responsabilitatea prin numirea într-o funcţie.
Holford, Patrick. Întăreşte-ţi sistemul
imunitar. Ghid pentru combaterea infecţiilor şi prevenirea bolilor fără
medicamente / Patrick Holford şi
Jennifer Meek ; trad. : Alexandru Popovici. – Bucureşti : Litera Internaţional,
2012. – 270 p.
Indiferent dacă
încercăm să prevenim sau să tratăm o boală, sistemul nostru imunitar este
principala linie de apărare. Merită să avem grijă de el, ca să ne poată sluji
cu încredere şi să ne bucurăm de o viaţă fericită şi sănătoasă. Totuşi, stilul
modern de viaţă tinde să provoace exact efectul nedorit – stresează, în loc să
consolideze armata imunitară. Autorii demonstrează că putem preveni bolile şi
ne putem lupta cu infecţiile folosind un medicament simplu, dar foarte eficient
– alimentaţia; ne arată cum să combatem infecţiile în mod natural pentru a
câştiga războiul cu răcelile şi gripa, pentru a ne scădea potenţialul alergic,
a ne proteja de cancer şi a ne îmbunătăţi starea generală a sistemului
imunitar. Punerea în aplicare a acestor recomandări ne va ajuta să ne simţim
mai bine, să lucrăm mai bine, să arătăm mai bine şi să trăim mai mult.
Jacobbi,
Paola. Vreau pantofii ăştea! Cea mai mare obsesie a femeilor / Paola Jacobbi ; trad. : Geo Vasile.
– Bucureşti : Humanitas, 2008. – 120 p.
Această carte, aflată la răscrucea dintre eseu şi demers antropologic,
încearcă să explice neobosita ascensiune a unei obsesii care străbate
timpurile, de la Cenuşăreasa până la Sex and the City. Preferinţa
pentru un anume tip de încălţăminte împarte femeile în diferite tabere şi categorii
spirituale. E utilă pentru femei, pentru că le deschide noi orizonturi şi le
ajută să-şi înţeleagă pasiunea, dar şi pentru bărbaţi, fiindcă este o cheie
care deschide lacătul ce ascunde misterul feminin.
Man, Gabriela. Slăbeşti mâncând : cum să
scapi de kilogramele în plus şi să mănânci după pofta inimii / Gabriela Man. – Iaşi : Polirom,
2010. – 248 p.
Pierderea kilogramelor în plus nu trebuie să
devină un chin, un permanent motiv de stres şi de dezechilibru fizic şi psihic,
ci o sursă de noi plăceri culinare.
Slăbeşti mâncând vă propune nu doar o banală reţetă de
slăbire, ci un mod de viaţă care include o schimbare radicală a alimentaţiei şi
vă ajută să vă raportaţi pozitiv la propria persoană şi la cei din jur. Veţi
vedea că imposibilul poate deveni posibil: veţi slăbi mâncând din ce în ce mai
bine şi, ceea ce este şi mai important, vă veţi putea menţine toată viaţa
greutatea dorinţa şi starea optimă de sănătate. Iar surprizele nu se opresc
aici – veţi ajunge să învăţaţi, în timp, să reduceţi la minimum efectele de
multe ori devastatoare ale trecerii timpului.
McKeith, Gillian. Planul sănătăţii
perfecte : programul alimentar care vă menţine suplu toată viaţa / dr. Gullian McKeith ; trad. Adriana
Ciorbaru. – Bucureşti : Curtea Veche Publishing, 2007. – 223 p.
Viaţa vă aparţine, iar munca reprezintă o mare
parte din viaţă. Încă vă mai întrebaţi cine-i şeful?
Orice persoană
care intenţionează să-şi schimbe modul de alimentaţie trebuie să consulte mai
întâi medicul de familie, în special dacă este vorba de o persoană însărcinată,
dacă este mai în vârstă sau are sub 16 ani. Dr. Gillian McKeith nu este medic
în sensul tradiţional al cuvântului. Ea a obţinut doctoratul ştiinţific în
nutriţie în cadrul Colegiului American Holistic de Nutriţie – Clayton College
şi este membră a Centrului Britanic de Nutriţie.
Montignac, Mihael. Mănânc sănătos şi rămân
tânăr / Michael Montignac ; trad.
: Marie-Jeanne Vasiloiu. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2010. – 190 p.
Graţie dietei sale de succes, Michel Montignac s-a impus ca iniţiator al
unei abordări revoluţionare în domeniul regimurilor de slăbit: pentru a scăpa
de kilogramele nedorite, nu trebuie să ne supunem organismul unor cure drastice
şi deloc eficiente à la longue,
ci să ne reconsiderăm în mod fundamental obiceiurile alimentare. Lucrarea de
faţă se adresează persoanelor trecute de 50 de ani, conştiente că acum trebuie
să se preocupe de starea lor de sănătate mai mult ca niciodată. Michel
Montignac ne arată cum putem preveni, dar şi ameliora, afecţiunile care apar în
general odată cu vârsta, renunţând la tratamentele medicale excesive şi urmând,
în schimb, un regim alimentar echilibrat, bazat pe criterii selective, dar nu
restrictive.
Taggart, Judie. N-am nimic de îmbrăcat:
spune-mi cu ce te-mbraci, ca să-ţi spun cine eşti / Judie Taggart, Jackie Walker ; trad.
: Nina Iordache. – Bucureşti : Humanitas, 2007. – 278 p.
Lasă-le pe două experte în probleme vestimentare să-ţi explice ce se
ascunde, de fapt, în dulap: e reflexia personalităţii tale. Apoi vei putea: să
înţelegi ce amprentă îşi pun asupra ţinutei educaţia, ideile preconcepute,
întreaga ta viaţă anterioară; să te îmbraci în concordanţă cu preocupările şi
forma corporala din prezent - nu cu cele din trecut sau cu cele la care aspiri
în viitor. Practica însoţită de nişte chestionare foarte utile, datorită cărora
îţi vei înţelege comportamentul şi adevăratele preferinţe, cartea aruncă o
lumină în cele mai întunecate colţuri ale dulapului - şi asupra ta, făcându-te să
străluceşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu