Printre
invitaţii speciali ai evenimentului au fost: Arcadie Suceveanu,
preşedinte al U.S.M, scriitor, Eugen Lungu, critic literar, Maria
Şleahtiţchi, scriitoare, Emilian Gălaicu-Păun, scriitor, Leo
Botnaru, scriitor, Maria Pilchin, critic literar, Vladimir Beşleagă,
scriitor.
Arcadie
Suceveanu
a remarcat că "observăm
contribuţia Editurii ARC la acest volum, deoarece este foarte frumos
editat. Apoi
a mai remarcat că Teo Chiriac s-a situat în primul pluton care
a impus în contextul nostru o nouă faţetă
a
poeziei din
Basarabia. "Cartea
are o logică aproape matematică", susţine
A.Suceveanu.
Eugen
Lungu şi-a
început micul discurs cu un citat, pe care-l amintea adesea
Ioana Păunescu: "Deosebirea
dintre un scriitor amator şi unul profesionist este că cel
profesionist va tăia şi va face schimbările necesare, iar
amatorului, tăierea îi va provoca lacrimi până la
sinucidere".
Eugen Lungu a afirmat că poeziile scrise de Teo Chiriac sunt
complicate, din simplul motiv că nu se deschid la prima citire, dar
necesită citire repetată, pentru a înţelege bine care sunt
relaţiile descrise în poezie, fie că sunt relaţii cu natura,
sau relaţii cu semenii, etc. În opinia lui Eugen Lungu, acest
volum este unul dintre cele mai reuşit, deoarece e nou şi nu e o
antologie.
"Teo
Chiriac este pentru mine un poet liric, un poet romantic, un poet
adevărat. Îmi place poezia lui, fiindcă însăşi poezia
emoţionează şi transmite sentimente: amare, ale zbuciumului,
trecerii timpului, ale consumării, de dinaintea sufletului intrat în
mişcare..."
, declară Maria
Şleahtiţchi, critic
şi istoric literar.
Emilian
Gălaicu-Păun susţine
că acesta "este un volum de echilibru, deoarece ţine să
comunice ceva nemijlocit şi multe emoţii". Ar merita un studiu
aparte felul în care arhitectorul,
Teo Chiriac, îşi compune textul contemporan nouă, afirmă
binecunoscutul poet.
Leo
Botnaru
spune că "poezia
lui Teo Chiriac este una ceremonioasă, modernă , uşor
autocompătimitoare".
Poezia este una delicată, chiar dacă pare a se ridica spre
culmi...Teo Chiriac propune o vecinătate unde elaborează un întreb
tratat."Poezia
lui Teo Chiriac este curioasă, inedită, interculturală şi care
necesită mai mult decât un sentiment" ,
a menţionat şi Maria
Pilchin. Poeziile,
ce aparţin acestui volum, pun o întrebare apocaliptică: Ce va
fi oare după Big Bang? Teo este templierul poeziei române din
Basarabia. Doamna Pilchin îl consideră prea exigent cu sine,
îşi dă chiar şi palme..., zice ea.
Vladimir
Beşleagă a
declarat că "poezia
trezeşte în sine sentimente, lucruri. Teo Chiriac este unul
dinte puţinii noştri poeţi care face o poezie înaltă,
adevărată, prin care intrăm în postumanist, în lumea
mecanizată".
Pe domnul Vladimir l-a mai impresionat extrem de mult poemul "Omul
lăuntric"
şi mai cu seamă, versul:"Degeaba faceţi revoluţii, dacă nu
aveţi revelaţii..."
Teo
Chiriac a
mărturisit pe final, că în
timpul lansării se fac declaraţii riscante şi nu mai ştii ce să
faci, să rămâi sau nu în literatură. Lansarea
e ca un divorţ public unde autorul se desparte de poezia lui. Teo
Chiriac a mulţumit echipei Editurii ARC şi tuturor celor prezenţi
la inaugurarea/lansarea acestui volum. La
finalul evenimentului Domnul Teo a încântat sufletele
celor prezenți, lecturând cu voce tare câteva
poezii: Cântec
de stea, Curcubeul din inima, Frumosul,
s.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu