joi, 1 octombrie 2015

Discuţie/dezbatere

Republica Moldova – stat Parlamentar sau stat Prezidenţial?

"Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi
fericirea mulţimii, adică a naţiei"
(Mihail Kogalniceanu)


    Cumpăna în care se află ţara noastă ne întristează pe toţi. Credem că e momentul să luăm o atitudine şi să acţionăm înţelept. Ne dorim ca actele de protest iniţiate să aiă un rezultat bun petru cetăţenii acestui stat. Dar cum să ştim ce ar fi mai bine pentru ţara noastră, să rămână stat parlamentar sau să devină stat prezidenţial? Această întrebare şi-au adresat-o şi membrii Centrul Naţional al Activiştilor din domeniul Drepturilor Omului.
     
     În Sala Nuciferă a Bibliotecii "Onisifor Ghibu" a avut loc conferinţa ştiinţifică: "Republica Moldova – stat Parlamentar sau stat Prezidenţial” la care au participat studenţii de la Facultatea de Drept şi elevii claselor a 10-a ai liceelor din Chişinău.
Învitatul special al acestei manifestări a fost un avocat stagiar, care prin propriul exemplu a sfătuit tinerii să se implice cât mai activ în acţiuni de voluntariat, argumentând că astfel vor reuşi să-şi identifice domeniul de activitate care li se potriveşte mai mult.
   Activitatea s-a bazat pe discuţii/dezbaterii privind statutul Republicii Moldova. O aparte din cei prezenţi au susţinut că ar fi mai bine ca Moldova să devină stat prezidenţial. Argumentul forte pe care l-au adus fiind exemplu statelor prezidenţiale din întreaga lume care înregistrează o dezvoltare superioară statelor parlamentare.
Alţi tineri participaţi la eveniment au susţinut că, deşi doresc în perspectivă devenirea Republicii Moldova stat prezidenţial, acum nu e momentul potrivit. Argumentul pe care l-au adus fiind preferinţele poporului, în momentul de faţă, pentru lideri politici lipsiţi de virtuţi. Această preferinţă fiind rezultatul dezamăgiirilor şi derutelor care s-au acumulat pe parcursul mai multor ani.
   
     La finalul conferinţei participanţii au primit diplome de mulţumire şi colaborare din partea CNADO.
 

     Vă îndemnăm să nu rămâneţi indiferenţi faţă de viitorul Republicii Moldova şi vă invităm la biblioteca "Onisifor Ghibu" pentru a participa la următoarele discuţii/dezbateri cu referrire la democraţie şi drepturile omului.

        Pentru a cunoaşte data când va avea loc următoarea întâlnire vă invităm să urmăriţi blogul bibliotecii "Onisifor Ghibu".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu