vineri, 31 ianuarie 2014

Ora poeţilor celeşti

     În ultima şi în cea mai friguroasă zi a lunii ianuarie, la Biblioteca "Onisifor Ghibu", într-o atmosferă călduroasă a avut loc prima ediţie a Orei poeţilor celeşti dedicată marelui poet Mihai Eminescu, care, în fiecare început de  an, este comemorat de iubitorii creaţiiei acestui mare geniu.
      Invitatul special al acestui eveniment a fost actorul Sandu Aristin Cupcea, care a menţionat: "Eminescu este o comoară, el ne învaţă să fim demni şi că demnitatea este partea componentă indinspensabilă a omului, pe care poetul o demonstrează în fiecare lucrare a sa". De asemenea, actorul a mai recitat un fragment din renumita Scrisoare a III-a, lăsându-i pe cei prezenţi plăcut surprinşi de emotivitatea şi expresivitatea cu care a fost recitată.
    A urmat un frumos recital poetic eminescian organizat în colaborare cu Centrul de Cultură Călin Postolachi şi mai multe licee din municipiul Chişinău, condus de profesoara de Limba şi Literatura Română Veronica Postolachi.
      Renumite poezii ale lui Mihai Eminescu au fost declamate de către elevii claselor a V-a, a VIII-a şi a XI-a de la Liceul Teoretic "Mircea Eliade", Liceul Teoretic "Al. I. Cuza", Gimnaziul "Nicolae Costin" şi două studente de la Universitateta de Stat a Moldovei şi Universitatea de Medicină. Emoţiile recitatorilor,  transmise în versul eminescian, au indus o atmosferă mirifică în sala bibliotecii. 
    Astfel, încă o dată ne convingem că creaţia marelui poet este iubită de la mic la mare, căci, alfel nici nu poate fi! Mihai Eminescu, prin toată viaţa şi opera sa ne îndeamnă să iubim şi să ne mândrim de ceea ce şi cine suntem. El este steaua care mereu va lumina sufletele noastre!
    









     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu